Puterea teatrului în educație. Povestea inspiratoare a Anei Avram și cum actoria le oferă copiilor aripi să zboare / VIDEO
PărințișiPitici.ro împlinește, pe 1 iunie, 1 an de la lansare și vreau să transmit un imens MULȚUMESC fiecărui părinte, bunic, bunică, unchi, mătușă, bonă, profesor, invitat în parte, care a fost alături de noi în acest prim an de activitate!
Generația actuală de părinți este una preocupată și informată, iar asta este un lucru minunat să vedem că adulții de astăzi vor să facă lucrurile mai bine. De aceea avem pe site-ul ParintisiPitici.ro mii de articole documentate și validate de specialiști, iar pe canalul de YouTube aproximativ 30 ore de content de calitate de parenting și educație.
Ca mamă, vă spun că modul în care relaționez cu copilul meu s-a schimbat enorm în acest an, după ce am vorbit cu invitații mei și după ce m-am documentat temeinic, alături de colegele mele, pentru a vă oferi cele mai bune materiale pe site-ul ParintisiPitici.ro.
În această ediție aniversară specială îi avem alături de noi pe trei dintre cei mai apreciați invitați de la Părinți Prezenți: profesor învățământ primar Claudia Chiru, coach transformațional pentru părinți Alexandra Șerb și psihologul Radu Leca.
Vom vedea cum să creștem copii fericiți și echilibrați, ce ar trebui să se schimbe acasă, dar și la școală și vom răspunde la întrebările cele mai arzătoare ale părinților pe care le-am primit de-a lungul acestui an de la voi, părinții. Sunt sute de întrebări și mesaje, și ne bucurăm tare mult că ni le transmiteți pe platformele noastre! Le-am concentrat cumva pe cele mai frecvente și sperăm să acoperim în această ediție cât mai multe dintre neclaritățile și frământările voastre.
Vă invităm să nu ratați o ediție minunată a Părinți Prezenți de duminică, 26 mai, începând cu ora 15:00! Emisiunea fi transmisă pe canalele de YouTube și pe paginile de Facebook Părinți și Pitici, DC News și DC News TV!
---------------------------------------------------------------------------------
Pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente și relevante informații despre o creștere conștientă a copilului, vă invităm să vă abonați la notificările site-ului nostru, www.parintisipitici.ro, și să ne urmăriți pe canalele noastre de social media.
Dacă apreciați emisiunea noastră Părinți Prezenți, vă rugăm să o distribuiți mai departe și să o împărtășiți cu prietenii și familia voastră.
Vă mulțumim pentru implicare și pentru că sunteți alături de noi în călătoria spre o creștere conștientă și armonioasă a copiilor.
YouTube: https://www.youtube.com/@parintisipitici
YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania
Google News: https://news.google.com/publications/CAAqBwgKMN2viwswlO3qAg?hl=ro&gl=RO&ceid=RO%3Aro
Suntem prezenți și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/parintisipitici
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro
Facebook: https://www.facebook.com/dcnewstv
Instagram: https://www.instagram.com/parintisipiticiro
TikTok: https://www.tiktok.com/@parintisipitici.ro
Threads: https://www.threads.net/@parintisipiticiro
Canal WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Va8DkdgADTONrCn9kA34
Grup Facebook: https://www.facebook.com/groups/1823716091455954
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Profesorul Bogdan Cristescu...
Magia Crăciunului este deja...
Raluca-Emima Vasilciuc și...
Nu există nicio modalitate mai...
Este unul dintre momentele magice ale părinției pe care le-ai așteptat cu...
O țară a decis să suspende...