Photo by form PxHere

Aceste atitudini și comportamente îi îngrijorează adesea atât de tare pe părinți, încât îl văd scăpandu-le din mâini pe micuțul care până atunci era încă gestionabil și avea nevoie de mamă sau tată. Problema este că adolescenții se izolează, se închid în propria lume, tind să-l excludă pe părintele care aparent își pierde rolul.

Pentru a face față acestui avans al adolescenței, părinții încearcă să vorbească cu ei, să fie „liniștiți”, alții, însă, devin punitivi și autoritari pentru a încerca să-și recapete controlul asupra copilului lor. Alții răscolesc în propria memorie pentru a-și aminte cum făceau părințiilor cu ei, pentru că nu e așa? Toți am trecut prin această fază.

Calea de mijloc

Aceste leagăne nu sunt bune nici pentru unul, nici pentru celălalt. Nu generează decât tensiune, stres și un climat familial destul de greu. Calea de mijloc este întotdeauna cea mai eficientă.

Înseamnă a doza în funcție de nevoi, a modula în funcție de situații și a nu menține o singură linie rigidă: vor fi momente în care poți închide un ochi și altele în care trebuie să ții frâul bine chiar dacă se vor enerva. Au nevoie de limite și reguli, chiar dacă tind să le pună la îndoială, pentru că este singura modalitate de a crea o contenție emoțională și de a consolida granițele psihice.

Trebuie să intri în ring și să măsori fiecare acțiune și fiecare cuvânt, chiar și atunci când ești furios, obosit, dezamăgit și descurajat. Este foarte obositor, dar această atitudine este singura care îi ajută pe copii să nu meargă mai departe și să-și mențină mereu un simț al cumpătării, al moralității.

5 sfaturi utile

1) ACCEPTAȚI ADOLESCENȚA COPILULUI DVS.

Anumite comportamente, chiar dacă nu trebuie niciodată normalizate de către un părinte, sunt într-un anumit sens fiziologice în faza de adolescență.

Ele marchează trecerea de la copilărie la adolescență, îi fac să se simtă mai mari și mai autonomi, merg împotriva regulilor, servesc la chestionarea modelelor părinților și la crearea propriei dimensiuni individuale în ceea ce privește identitatea.

2) PĂRINTILE NU TREBUIE SĂ NORMALIZEZE COMPORTAMENTUL COPILULUI CARE DĂUNEAZĂ SĂSNĂTĂȚII LUI.

E adevărat că atunci când copiii decid să fumeze sau să consume alcool,  o fac chiar dacă părintele nu este de acord, ba chiar reușesc să o facă pe ascuns, dar de cele mai multe ori părinții observă.

Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm că aceștia duc la îndeplinire aceste comportamente și să  ne prefacem că nu știm, pentru că există riscul de a le normaliza și deci de a le întări, în loc să le limităm.

Fără îndoială, copilul NU ar trebui să fumeze acasă, să nu o facă în fața părinților, că are reguli și că știe că va fi apedepsit dacă nu le respectă. Să știi că ai reguli, că ești monitorizat și că acțiunile tale au consecințe, nu va rezolva problema, dar va ajuta la limitarea acesteia, cel puțin parțial. 

3) PĂRINTELE TREBUIE SĂ FIE PĂRINTE. 

Părintele nu trebuie să fie prieten, trebuie să rămână o figură de referință pentru ei dar în același timp trebuie să mențină rolul celui care pune și limitele la nevoie. A fi prea permisiv pentru că nu ai timp să contracarezi adolescența copilului tău, pentru că ai prea multe sentimente de vinovăție pentru a-ți compensa greșelile, chiar nu are rost. 

Copilul îl va percepe pe părinte ca fiind slab și nu îl va respecta, în același timp însă nu trebuie să se teamă de el pentru că altfel acesta se va închide și mai mult în tăcere și în lumea lui, riscând ca părinții să-l piradă.

4) ADULȚIi TREBUIE SĂ FIE UN EXEMPLU BUN.

Dacă îi spui un anumit lucru copilului tău, ar fi bine ca și părintele să-l respecte. Dacă vrei ca copilul tău să nu bea sau să nu fumeze, ar fi bine ca tu să fii un exmplu și să nu o faci.

5) NU ATACAȚI COPILUL DIN PUNT DE VEDERE PERSONAL

Expresii precum „ ești o dezamăgire”, „mă rănești așa” nu sunt bune, nu fac decât să-i afecteze stima de sine, îl afectează din punct de vedere psihologic și nu îl ajută să-l conștientizeze.

Pentru ca el să devină mai conștient, trebuie să înțeleagă motivele pentru care nu ar trebui să se comporte într-un anumit fel, cu exemple practice, nu cu comparații de genul „fiul lui X-lescu nu se comportă ca tine”.

El trebuie să înțeleagămotivul nemulțumirii tale și faptul că tu îi sancționezi comportamentul, și nu pe el ca persoană. Trebuie ca el să simtă și să înțeleagă că ceea ce a făcut e grești, nu că ceva nu este în regulă cu persoana lui. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.