Vezi versiune Desktop
„Demența digitală” la copii? Fenomenul tăcut care fură mințile de mici. Psiholog Ana-Maria Zamfir: „Poți să observi în toamnă, când se întoarce la școală” / VIDEO
În continuare, explicăm de ce unii copii ajung să își facă rău intenționat și ce pot face părinții pentru a preveni și gestiona acest tip de comportament.
SURSA FOTO: unsplash.com @Caleb Woods
Atunci când se confruntă cu o situație copleșitoare, unii copii mici recurg la gesturi autoagresive pentru a-și exprima emoțiile intense.
Unii își mușcă brațul, alții se lovesc cu capul de podea, își trag părul sau se zgârie. Aceste manifestări sunt forme de autovătămare care apar, de obicei, în momente de furie, frustrare sau confuzie emoțională profundă.
Pentru părinți, ele pot fi șocante și greu de înțeles.
Important de știut este că aceste comportamente nu sunt neapărat semnul unei tulburări grave. Mai degrabă, ele reflectă dificultatea copilului de a face față emoțiilor puternice și de a le exprima într-un mod sănătos. Uneori, pot fi și o modalitate de a atrage atenția unui adult sau de a exprima nevoia de sprijin emoțional.
Crizele de furie și reacțiile extreme fac parte din dezvoltarea normală a unui copil, mai ales în primii ani de viață. Creierul copilului este încă imatur și nu are încă abilitatea de a regla emoțiile în mod autonom.
De aceea, are nevoie de sprijinul constant al unui adult care să-l ajute să recunoască ceea ce simte, să pună emoțiile în cuvinte și să le gestioneze în mod sănătos.
Unii copii încep să manifeste comportamente de autovătămare încă din copilărie, însă ele sunt mai frecvente între 2 și 3 ani, o perioadă în care cei mici nu stăpânesc încă suficient limbajul pentru a exprima ce simt, informează bebesymas.com.
Pe măsură ce copilul crește și își dezvoltă abilitățile de comunicare, va fi mai ușor să îl învățăm să tolereze frustrarea și să își exprime emoțiile într-un mod sănătos.
Tocmai de aceea, specialiștii recomandă consultarea unui psiholog sau a unui medic pediatru dacă astfel de comportamente persistă după această vârstă, apar frecvent sau devin un motiv serios de îngrijorare.
SURSA FOTO: unsplash.com @Zahra Amiri
În astfel de situații, primul pas este să reacționăm cu multă răbdare, afecțiune și sprijin emoțional. Este bine ca cel mic să nu se simtă singur sau copleșit de emoțiile sale.
Prin gesturi calde, atenție și contact fizic blând, îl ajutăm să înțeleagă că nu este abandonat în fața acestor trăiri intense.
După ce criza trece, este important să vorbim calm cu copilul despre ce s-a întâmplat. Îl putem ghida să exprime în cuvinte ceea ce simte, mai ales dacă emoțiile puternice, precum frustrarea, furia, gelozia sau anxietatea, l-au făcut să reacționeze într-un mod extrem.
Îi putem explica, pe înțelesul lui, că este perfect normal să simtă toate aceste emoții, dar că nu este în regulă să se rănească sau să îi rănească pe alții.
Este esențial să reflectăm asupra motivelor care au dus la acel comportament. Oare copilul reacționează astfel din cauza imaturității emoționale și a lipsei de abilități de reglare? Sau ar putea fi un semnal de alarmă legat de ceva ce se întâmplă recent în viața lui, o schimbare, o pierdere, un conflict sau o tensiune în mediul familial sau educațional?
Identificarea cauzelor ne ajută să intervenim mai eficient și să oferim copilului sprijinul de care are cu adevărat nevoie.
În cele din urmă, este important să-i oferim copilului resurse și strategii concrete pentru a face față momentelor emoționale copleșitoare. Putem apela la:
Cărți educative care explică emoțiile pe înțelesul copiilor,
Exerciții de respirație conștientă, adaptate vârstei,
Jocuri de rol și activități prin care copilul poate învăța să recunoască și să gestioneze emoțiile.
Toate aceste soluții trebuie însoțite de un sprijin constant, calm, iubitor și respectuos. Copilul nu are nevoie de critică, ci de ghidare. Cu ajutorul tău, poate învăța că emoțiile nu sunt periculoase, și că există moduri sănătoase de a le face față.
Când autovătămarea apare ca reacție la frustrare, mulți părinți aleg instinctiv să-i ofere copilului ceea ce își dorește, doar pentru a-i opri suferința și a-i proteja siguranța fizică.
Deși intenția este bună, această abordare întărește, de fapt, comportamentul nedorit. Copilul învață că, dacă se rănește, va primi ceea ce cere, așa că este foarte probabil să repete gestul.
O altă reacție frecventă, generată adesea de stres sau neputință, este să țipăm la copil sau să ne enervăm pe el. Însă studiile și experiența specialiștilor arată clar că țipatul nu este doar ineficient, ci și dăunător. În astfel de momente, copilul are cel mai mult nevoie de calm, empatie și sprijin, nu de teamă sau rușine.
Nici ignorarea copilului nu este o soluție. Crizele de furie și comportamentele autodistructive sunt, de multe ori, singurele modalități prin care cel mic reușește să exprime ce simte, mai ales dacă nu are încă instrumentele necesare pentru a comunica verbal.
Dacă îi întoarcem spatele exact în acel moment, copilul va simți că emoțiile lui nu contează, că este neînțeles și singur. În loc de conectare, el va trăi o experiență de respingere, ceea ce îi poate amplifica nesiguranța și suferința.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
