„Butonul roșu” în școli: Ministrul Educaţiei a semnat ordinul. Ce presupune noul mecanism
Ministrul nu se ferește să abordeze direct problema meditațiilor, un fenomen generalizat care, spune el, ascunde nefuncționalități sistemice.
„Când aud astfel de discuții, întrebarea mea este: de ce îi medităm și îi dopăm cu meditații pentru două materii?”, a punctat Daniel David la Euronews România.
El atrage atenția că sistemul actual obligă părinții și elevii să caute în afara școlii ceea ce ar trebui, în mod firesc, să primească în interiorul ei: educație de calitate, claritate, sprijin și coerență.
SURSA FOTO: freepik.com @syda_productions
Vorbind despre schimbările propuse în modul de evaluare a elevilor, ministrul a subliniat că aceste măsuri nu pot fi privite izolat.
„Sistemul merge prost. Când am propus această evaluare, nu am gândit-o ca o evaluare într-un sistem prost. Am spus că această schimbare a evaluării trebuie să vină cu alte reforme: reforma de curriculum, reformă de metode de predare, reforma manualelor, astfel încât meditațiile să fie tot mai puțin importante și să faci școala bună acolo”, a precizat el, conform sursei citate.
Cu alte cuvinte, adevărata schimbare nu vine doar din modificarea testelor, ci din reconstrucția profundă a conținuturilor și metodelor de predare, astfel încât fiecare elev să poată învăța eficient chiar în sala de clasă.
Una dintre cele mai grave probleme ale sistemului este rata ridicată de analfabetism funcțional în rândul adolescenților. Ministrul a oferit cifre clare:
„Spre exemplu, la nivelul liceului, zona de analfabetism funcțional, oricum o măsori. În februarie, vorbeam de analfabetism funcțional la un nivel de 46%. În plus, dacă socotim utilizarea competențelor în viața de zi cu zi, avem măsurarea la testele PISA, la 15 ani, tot în jur de 40-42%”, a declarat el.
Aceste date, recunoscute la nivel internațional, arată că aproape jumătate dintre elevii care ajung în liceu nu reușesc să înțeleagă, să interpreteze sau să aplice în mod eficient informația primită. Iar acest lucru, spune ministrul, nu poate fi ignorat.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
În fața acestor realități, Daniel David lansează un avertisment ferm: educația precară nu este doar o problemă socială sau economică, ci una care atinge securitatea națională.
„Am spus foarte clar că în acest moment, învățământul preuniversitar, dacă nu îl regândim, devine o problemă de securitate națională”, a afirmat el.
Pentru ca România să aibă un viitor solid, cu cetățeni capabili să se adapteze și să contribuie activ în societate, sistemul de educație trebuie regândit din temelii.
Școala trebuie să devină din nou locul în care se formează minți, caractere și competențe, nu doar o trambulină spre meditații sau o cursă de supraviețuire în fața testelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Părinții care nu au reușit...
Părinții care nu au reușit...