Ce nu trebuie făcut cu bebelușul în timpul caniculei
Zilele toride de vară pot fi greu de suportat pentru...
Mirela Paraleu Cicu, profesoară de canto la Facultatea de Arte din Constanța, întâlnește deseori părinți care întreabă: „De la ce vârstă îl pot aduce pe cel mic la canto?”
„Eu primesc copilași la canto cam de la 5 ani. Am observat că aceasta este vârsta de la care poți începe să lucrezi cât de cât”, spune prof. Mirela Paraleu Cicu la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Dar nu toți copiii de 5 ani sunt pregătiți în același mod. Pentru unii, bariera nu este muzica, ci vorbirea:
„Sunt copii care nu și-au dezvoltat foarte bine vorbirea nici până la 5 ani și atunci cu acei copii va fi destul de greu de lucrat. Dar din cauza vorbirii, nu din cauza cântului. Ei au ureche muzicală, pot să intoneze frumos cu «la, la, la», dar nu pot să pronunțe foarte bine cuvintele”.
Soluțiile pe care le propune sunt flexibile și adaptate fiecărui copil: piese simple, cuvinte puține, exerciții ludice. Ce contează, spune ea, este să nu pierzi entuziasmul copilului, dar nici să forțezi un ritm care nu e al lui.
„Ori trebuie să căutăm niște piese foarte mici și ușurele cu cât mai puține cuvinte și silabe, ori rugăm părinții să-i mai lase puțin să crească, câteva luni, jumătate de an. Cât sunt mici, imediat se simte diferența de la lună la lună.
Le spunem să se întoarcă cu ei pe la 6 ani. Dar, deja de la 6 ani, clar se poate lucra frumos”, adaugă profesoara.
SURSA FOTO: freepik.com @fentonroma143
„Poate o să mă contrazică profesorii din instituțiile de muzică pentru că la noi, în programa din România, canto se face începând cu clasa a IX-a, mai devreme nu. De ce? Pentru că copiii și mai ales băieții sunt în schimbare de voce. Vocea se schimbă încontinuu și se consideră că atunci cât de cât este stabilizată să se poată face canto”, spune prof. Mirela Paraleu Cicu.
Dar ce faci când un copil de 5 - 6 ani ani e deja plin de talent, are carismă, dicție, expresivitate? Îi spui să aștepte aproape un deceniu?
„Sunt și copii mici foarte talentați. Ce să facem cu ei? Să le spunem «nu cântați, stați acolo, așteptați până la 15 ani». Nu!”
Schimbarea vocii nu e o problemă, e un proces care poate fi susținut cu empatie și profesionalism
„Trebuie ca noi, profesorii, să ne adaptăm acestei schimbări de voce, lucru pe care și eu îl fac.
Am avut băieți care au avut o schimbare drastică de voce. Ce am făcut: le-am dat pauză mare, 1 - 2 ani și când se stabilizează urmează să revină la canto. La fete schimbarea este mult mai ușoară și mai blândă și le caut melodii potrivite, mai ușurele”, conchide prof. Mirela Paraleu Cicu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Zilele toride de vară pot fi greu de suportat pentru...
Românii se află printre cele...