„Explozie” de cazuri de autism, ADHD și depresie la copii. Dr. Ioana Georgescu explică de ce generația actuală e mai expusă ca oricând / VIDEO
„M-aș bucura să înțeleagă situația de criză prin care trecem. Eu încerc să protejez salarii, joburi ale oamenilor, stabilitatea sistemului și în zona burselor aș vrea să dăm niște burse într-o zonă redimensionată decent fiindcă alternativa este să nu dăm deloc, să se suspende”, a spus ministrul Daniel David la DC Edu.
Ministrul face o observație: finanțarea fără o strategie coerentă nu garantează eficiența. Mai exact, banii au venit, dar sistemul nu era pregătit să-i folosească eficient. Și atunci, între intențiile bune și rezultatele dezastruoase, s-a creat o prăpastie.
„Am primit mulți bani în 2023 - 2024, înainte să ne apucăm să gândim bine sistemul și mecanismele din sistemul nostru”, a spus Daniel David.
El propune un exercițiu de gândire:
„Hai să presupunem că n-am fi avut anii 2023 și anii 2024. Să ne amintim 2022 - 2023. Și eu aș fi venit acum, ca ministru, și aș fi întrebat societatea: vi se pare normal ca în sistemul nostru de Educație și Cercetare să avem burse sociale pentru cei care sunt în zona sărăciei pentru a-i ajuta să vină la școală? Toată lumea ar fi spus da. Bun!
Vi se pare normal să dăm burse de merit sau de performanță, cum vreți să le numim, pentru câți, 15% din fiecare clasă, nota minimă să fie 9? Probabil că ar fi spus da!
Vi se pare în regulă să premiem cu premii consistente tinerii români care participă la olimpiade internaționale? Bun!
Vi se pare normal în zonele de învățământ dual să susținem bursele de învățământ dual astfel încât dacă firma dă 1 leu să dăm și noi 1 leu? Probabil că ar fi spus da!
Probabil că toți am fi fost de acord că e un sistem foarte în regulă. Asta este ce am propus acum”.
Problema burselor e excesul de „merit”. Din dorința de a motiva elevii, criteriile au fost diluate, iar rezultatul a fost un sistem în care 70 - 80% dintre elevii unei clase primeau bursă de merit.
„Problema este că raportarea o facem la un alt sistem care spunea: dăm bursă de merit, dar nu cum am spus eu maxim 15%, ci minim 30%. Nota era 9,50. Când ai nota 9,50, te-ai trezit că într-o clasă n-aveai 30% cu bursă de merit, ci în unele clase ajungeai la 70 - 80% că au început să crească notele de 9,50.
S-a început o cursă pentru burse.
Intenții bune, mecanismele n-au fost bine controlate de la început. Ca să nu mai spun că în primul an au fost greșeli majore, că bursele de merit au ajuns și la copii care aveau nota de 5. Automat ai schimbat ceea ce înțelegem noi prin merit”, mai explică Daniel David.
În goana după beneficii, s-a produs o inflație de note mari și o deviație a scopului inițial: meritul nu mai reflecta performanța, ci adaptarea la un sistem generos și necontrolat.
„Nu vreau să critic pe nimeni, intențiile au fost bune, doar că nu am fost suficient de bine pregătiți pentru a avea niște mecanisme corecte”, mai spune ministrul Daniel David.
Schimbările propuse nu vin din orgoliu politic, ci dintr-un calcul rece și corect, după cum subliniază ministrul:
„Ce am spus de redimensionare, și în zona burselor și în zona profesorilor, a fost că: sunt de acord să facem schimbările pentru a salva situația de criză, două principii am, la care nu fac rabat: principiul raționalității, adică toate schimbările să fie regăsibile în practicile europene, și principiul decenței, cât își permite țara financiar acum să susțină niște mecanisme bune, iar după aceea, banii pe care îi salvăm prin această eficientizare, pe termen mediu trebuie să revină în sistem.
Pentru că Educația are nevoie de bani, dar are nevoie de bani atunci când este sănătoasă și poate crește sănătos”, mai susține ministrul Educației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.