Vezi versiune Desktop
Cine sunt „mamele triste bej” și ce spun studiile despre efectul acestui stil asupra copiilor: „Există riscul să devină puțin stimulant și chiar deprimant”
Se apropie Beach, Please. Anul trecut a strâns peste 150.000 de oameni, dintre care 10.000 din afara țării. Anul acesta promite mai mult: 5 zile, zeci de artiști, milioane de euro investite. Doar pentru cei internaționali, Selly, organizator și influencer, susține că a plătit 10 milioane de euro.
Totul sună spectaculos. Dar în goana după recorduri, vizualizări și cifre, ne scapă poate cel mai important detaliu: cine sunt spectatorii?
Iar printre cei care sar, dansează și se pierd în beat-uri... sunt și copii. Adolescenți, da. Dar încă copii.
Într-o postare pe Facebook, psihologul Mihai Copăceanu aduce în prim-plan o întrebare: de ce în România minorii au acces neînsoțiți la astfel de festivaluri, în timp ce în alte țări civilizate regulile sunt drastice?
„Am analizat regulamentele marilor festivaluri din Europa și America. Toate, fără excepție, interzic accesul minorilor neînsoțiți. La Tomorrowland, nici măcar nu intri dacă ai sub 18 ani. La noi? O semnătură pe o foaie. Atât”.
Festivalul promite distracție, dar pentru un adolescent de 15-16 ani, poate deveni un teren minat emoțional și fizic. Alcoolul este peste tot. Iar dacă ai 16 ani și o foaie semnată de părinte, intri. Singur. Printre mii de oameni necunoscuți, într-un spațiu în care nici poliția nu îndrăznește să intervină.
Copăceanu aduce aminte de momentul în care artistul Wiz Khalifa a fumat relaxat pe scenă, deși este ilegal. „Poliția s-a plimbat timid pe lângă el, ca pe lângă un mare barosan”, scrie psihologul. Ulterior i-au găsit 18 grame de canabis. Dar concertul s-a ținut. Lumea a aplaudat. Nimeni nu a fost tras la răspundere.
„Ce mesaj transmitem copiilor care privesc? Că legea poate fi ignorată? Că poți fuma relaxat, deși e ilegal? Că e cool să sfidezi autoritatea?”
Adolescenții nu au experiența vieții. Nu știu când să plece, nu înțeleg unde e pericolul, nu pot anticipa riscurile. Într-o aglomerație de 150.000 de oameni, instinctul de supraviețuire adult este vital.
„Nu poți lăsa un copil într-o asemenea masă umană fără cineva care să-l țină de mână. Să-l tragă la timp. Să-i spună ‘hai să ieșim acum’”.
Și nu, nu ajunge un telefon. La astfel de evenimente, semnalul cade. Nu ajunge un mesaj: „sună-mă dacă ai nevoie”. E nevoie de prezență fizică.
Deși se vorbește mult despre droguri la festivaluri, Copăceanu atrage atenția asupra alcoolului, care este cel mai periculos pentru adolescenți: „Este legal, accesibil, omniprezent. Iar un adolescent beat e pradă ușoară”.
Într-un spațiu întunecat, cu muzică puternică și libertate maximă, limitele dispar. Furturi, agresiuni, hărțuiri sunt reale și prezente. Dar nu se vor raporta decât dacă cineva supraviețuiește și mai are și curajul să vorbească.
Organizatorii și influencerii implicați în festival se apără spunând că nu s-au înregistrat decese anul trecut.
„Nu măsurăm succesul unui festival în funcție de câți au murit. Un singur copil rănit, agresat sau traumatizat este de ajuns ca să spunem STOP”.
Traficanții nu riscă să vândă în văzul tuturor. Știu cum să acționeze. Copiii nu. Vor primi o pastilă cu o inimioară pe ea și nu vor ști ce e. Poate e extasy. Poate e o pastilă tăiată cu ceva mult mai periculos. Sau poate e prima dată când încearcă ceva, exact aici, la acest festival.
„Și să nu uităm, mulți dintre artiștii invitați au versuri care promovează consumul. Unii au dosare pentru trafic de droguri. Ce model e ăsta pentru copiii noștri?”
Copăceanu face un apel: „Dacă adolescentul tău de 15, 16 sau 17 ani vrea să meargă la Beach, Please, ai două opțiuni:
Spui NU. Îi explici că mai are de crescut.
Spui DA – dar mergi cu el. Stai cu el. Nu ca să-l controlezi. Ci ca să-l protejezi”.
Este un articol greu de citit pentru părinți care își văd copiii crescând și cerând libertate. Dar e un articol necesar. Pentru că libertatea nu e lipsa supravegherii. Ci libertatea de a explora, în siguranță.
Copăceanu nu cere festivaluri fără adolescenți. Ci cere festivaluri care să îi trateze cu responsabilitate. La fel cum o face restul Europei.
Pentru că, da: trapul, hip-hopul, emoția sunt ale adolescenților. Dar și grija, vigilența și protecția ar trebui să fie ale noastre.
„Pentru că el nu va ști când să plece. Nu va înțelege ce înseamnă pericol. Nu va putea să iasă din haos. Dar tu vei putea. Asta înseamnă responsabilitate. Asta înseamnă grijă. Asta înseamnă să fii părinte”, conchide psihologul Mihai Copăceanu.
MAI: Ce trebuie să știe părinții care își trimit copiii în tabără
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
