Florian Lixandru, despre acoperirea cadrelor cu profesori calificați: „În viitorul apropiat ne vom confrunta cu o lipsă în ceea ce privește personalul didactic la această materie”
Data actualizării:
Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Invitati si Interviuri
Deși în prezent Bucureștiul reușește să acopere toate posturile din învățământ cu personal didactic calificat, se pare că în viitorul apropiat ne vom confrunta cu lipsa profesorilor calificați, în special la o anumită materie.

Este vorba despre disciplina fizică, un domeniu tot mai puțin ales de tinerii studenți. Florian Lixandru, șef al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a fost invitatul lui Sorin Ivan în cadrul emisiunii Dc Edu, unde a vorbit despre mai multe aspecte din învățământul românesc.

Lixandru a vorbit despre lipsa profesorilor calificați, precizând că în următorii ani va fi o reală problemă la disciplina fizică. Dacă în anii 2000 existau chiar și 7 candidați pe un singur post, astăzi numărul celor interesați a scăzut dramatic, iar universitățile se luptă să atragă studenți în acest domeniu.

Citește și Ministrul Educației: „Oamenii care stau sunt plătiți pentru opt ore, nu sunt plătiți pentru 3,6 ore. Sunt plătiți pentru 40 de ore, nu pentru 18”

„Într-adevăr, ne confruntăm cu un paradox la acest moment, vorbim de discipline care cu 10-15 ani în urmă era foarte greu să obții un post titularizabil, concurență foarte mare. În anii 2000 aveam concurență de 7 pe loc la fizica.

La acest moment nu prea avem candidați pentru că nu avem nici studenți la fizică.

Este o problemă și pentru mediul universitar să atragă studenții către aceste facultăți, probabil sunt facultăți care necesită un volum foarte mare de informație, pregătire temeinică, o facultate mai dificilă decât altele și atunci studenții nu sunt atrași în această zonă, iar în viitorul apropiat ne vom confrunta probabil cu o lipsă în ceea ce privește personalul didactic calificat pe această disciplină, pentru ca foarte mulți dintre colegi sunt cu o vârstă peste 50 de ani, deci în viitor se vor pensiona și trebuie să venim cu ceva în schimb.

Trebuie să găsim o soluție la nivel național astfel încât să depășim acest impas”, a spus Florian Lixandru.

Vezi și Tinerii nu mai vor să devină profesori. Mariana Dogaru: „Cred că definitorii sunt primii ani de la catedră. Ei au nevoie de sprijin să-și definească stilul de predare” / VIDEO

Profesorii se pregătesc de examenul de titularizare

„Suntem pe ultima sută de metri în ceea ce privește organizarea concursului național de titularizare în învățământ, avem în acest moment înscriși aproximativ 4.000 de candidați care vor susține proba scrisă pe data de 15 iulie.

La nivelul municipiului București s-au constituit 8 centre de concurs, avem candidați pentru toate disciplinele acolo unde avem posturi scoase la concurs.

Din fericire, la nivelul Bucureștiului, putem vorbi de concurență la majoritatea disciplinelor, avem mai mulți candidați decât numărul posturilor publicate pentru ocupare prin concurs sau publicare pentru perioada determinată în funcție de viabilitatea posturilor pe care unitățile de învățământ le-au publicat.

Sperăm ca la 1 septembrie să reușim să acoperim inclusiv aceste materii deficitare”, a explicat Lixandru.

Citește și Ce fel de profesor ar trebui să avem la catedră? Marian Staș: „NEMEDIOCRU” / VIDEO

„Când vorbim de personal necalificat ne referim la ASTA”

“Din fericire, la nivelul municipiului București nu există situații în care să acoperim necesarul de resurse umane cu personal didactic necalificat.

Când vorbim de personal necalificat vorbim de persoane cu studii superioare, dar care nu sunt în profilul postului pe care îl ocupă, să nu se înțeleagă ca poate o persoană care a absolvit liceul sau nu și poate intra la clasa, nu, vorbim de persoane cu studii superioare, dar care nu sunt în profilul postului pe care îl ocupă.

La nivelul municipiului a București nu există situații de profesori necalificați, poate foarte puțin în zona de învățământ antepreșcolar unde, într-adevăr, ne confruntăm cu o criză, pentru ca nu au fost format, deci nu există la acest moment o bază care să ne permită nouă să angajăm prin concurs această categorie de personal didactic, însă in viitorul apropiat sperăm ca această problemă să fie remediată”, a mai spus invitatul lui Sorin Ivan.

INTERVIUL INTEGRAL POATE FI URMĂRIT ÎN LINKUL DE MAI JOS:

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Profesorii spun care sunt semnele clare că un copil e crescut bine de părinți: Comportamentele care arată educația de acasă

Ministrul Educației: „Oamenii care stau sunt plătiți pentru opt ore, nu sunt plătiți pentru 3,6 ore. Sunt plătiți pentru 40 de ore, nu pentru 18”

Marius Nistor, liderul sindical, mesaj către profesori: „Vom constata că acest guvern nu doar ne va scădea veniturile, ci acest guvern ne va scădea salariile”

Evaluarea Națională ar putea DISPĂREA complet! Ministrul Daniel David: „NU este corectă”

pixel