Formula unui celebru psihoterapeut pentru a reduce frecvența, intensitatea și durata unei crize de furie la copil. FOTO: freepik.com @shapovalphoto

Dar, este posibil să facem față acestor situații fără să ne enervăm sau să țipăm? Potrivit lui Rafa Guerrero, psihoterapeut, director al Darwin Psychologists și autor a numeroase cărți, „este posibil să le dezactivăm sau să le reducem intensitatea dacă știm cum”, potrivit abc.es.

Potrivit terapeutului, o preocupare continuă este faptul că persoanele în cauză sunt adesea „insuficient echipate cu instrumentele necesare pentru a le controla, ceea ce duce la tendința de a scăpa situația de sub control”.

„Folosim strategii pe care le-am moștenit de la părinți”

Toți părinții copiilor mici trec prin această fază? Dacă suferim cu toții, trebuie să existe niște instrumente pe care să le avem la îndemână atunci când cel mic are crize.

Rafa Guerrero: Problema nu este că părinții, educatori sau profesorii nu au instrumentele necesare, ci că folosesc instrumente care nu sunt eficiente în abordarea acestor dificultăți comportamentale, fie în momentele în care impun limite, fie în momentele de furie. Adesea, folosim strategii pe care le-am moștenit de la părinți, deoarece ni le-au aplicat nouă, dar acestea nu sunt eficiente sau respectuoase.

Prin urmare, ceea ce încerc să explic și să dezvolt - și acesta este obiectivul principal al cărții - este să ofer mai întâi înțelegere. Adică, să explic ce se întâmplă cu adevărat în mintea unui copil în momentul unei crize de furie și cum funcționează creierul lor în acele momente de intensitate emoțională. Apoi, încerc să ofer o serie de instrumente care nu sunt doar eficiente, ci și respectuoase. Aceasta este cheia principală.

Adică se poate face și în alt mod.

Rafa Guerrero: Se poate face și în alt mod.

Dar trebuie să înțelegem puțin de ce se întâmplă crizele de furie.

Rafa Guerrero: Este un exercițiu foarte dificil pentru că presupune dezinstalarea unui program pe care cu toții l-am instalat în creier, adică să ignorăm criza de furie. Adică tratarea minorului într-un mod lipsit de respect. Trebuie să dezinstalați acel mod de a proceda în fața a ceea ce noi adulții numim „comportament rău” și să descărcați o nouă aplicație care este mai respectuoasă. Asta necesită timp și este dificil. Este nevoie de instruire și conștientizare. Acea paternitate și maternitate conștientă despre care vorbim mult în ultima vreme, dar care necesită mult timp.

De ce toți copiii au crize de furie?

SURSA FOTO: freepik.com @YuriArcursPeople

Vom merge pas cu pas până ajungem la unelte. Mai întâi vom explica ce este o criză de furie și de ce toți copiii au crize de furie.

Rafa Guerrero: Nu 100% dintre copii vor trece prin această fază a crizelor de furie, la fel cum sunt cei care nu trec prin faza mersului de-a bușilea, care este o fază în dezvoltarea evolutivă. De fapt, marea majoritate a copiilor o fac. Nu trec 100%, ci un procent foarte important.

Da, este adevărat că, în funcție de modul în care mama sau tata gestionează momentele de furie, vor face din faza de furie o fază oribilă sau un moment de învățare.

Adulții au capacitatea de a atenua atât frecvența, intensitatea cât și durata crizelor de furie și, pe de altă parte, să le amplifice, putem adăuga combustibil focului chiar și în această situație.

Și totul depinde, încă o dată, de adulți. Noi, adulții, suntem responsabili pentru ceea ce facem cu acest copil care s-a aruncat la pământ, care este în plină furie pentru că i-am spus că nu o să coborâm în parc chiar acum pentru că „e târziu” sau pentru că „plouă” sau am spus „nu” la coadă la supermarket pentru că vrea să-i cumpărăm ceva  dulce. Cheia este întotdeauna de la adulți.

Să zicem că o criză de furie începe de obicei atunci când tatăl îl contrazice pe copil în ceva ce micuțul nu vrea să facă, este corect?

Rafa Guerrero: Furia apare nu numai în copii, ci și în mine și în oricine. Furia apare atunci când îți stabilești un scop conștient sau inconștient și nu îl înțelegi. Sau când vrei să faci ceva și nu te lasă. Sau când faci ceva care îți place foarte mult și atunci îți spun că nu poți continua. Sau când ceva ți se pare nedrept. Iar furia este o emoție normală. Urâtă, da. Foarte neplăcută. Dar este normală și, prin urmare, trebuie validată.

Acesta este primul lucru pe care noi părinții nu îl facem, nu validăm acea emoție, nu?

Rafa Guerrero: Clar.

Atunci recomandarea ta ar fi să realizezi mai întâi că asta se întâmplă și să accepți.

Rafa Guerrero: Așa este. Acceptă că este normal, că acest lucru se întâmplă la copil așa cum se întâmplă la noi adulții și trebuie să-l acceptăm, să-l normalizăm și să-l validăm. Pentru că nici copiii, nici adulții nu decid să simtă furie. Aceasta este ceva care apare inevitabil deoarece emoțiile apar într-un fel. Nu decidem când ne este frică sau când ne simțim fericiți și când ne simțim triști. Pur și simplu senzațiile apar, cum se întâmplă cu furia.

Validăm criza de furie, nu țipăm, nu ignorăm

Validăm criza de furie, nu țipăm, nu ignorăm... ce mai putem face în timpul crizei copilului?

Rafa Guerrero: A nu țipa este esențial.

Dar este cea mai comună reacție.

Rafa Guerrero: Dar de ce? Pentru că de multe ori ne simțim fără unelte, iar țipatul este modalitatea rapidă și eficientă prin care copilul nu mai începe acest comportament rău, care este ceva subiectiv. Este un mod de a prejudeca: „Pentru mine ceea ce faci este un comportament prost”. Copilul se „comportă rău” pentru că arată o nevoie, un mod de a simți și aici nu intră în joc rolul nostru rațional, ci trebuie să validăm și să permitem.

Deci ce este de făcut? Validează. Trebuie să validezi că este supărat: „Da, dar doar că în fiecare zi venim la supermarket, îmi cere același lucru”. Și atunci adultul poate spune: „m-am săturat că îmi cere mereu același lucru” și apoi poate chiar să-l eticheteze. „Copilul ăsta e un răsfățat, de aceea nu-i permit să se enerveze...”.

Dar vorbim din punctul nostru de vedere. Copilul vrea să-i cumperi acel lucru care-i place atât de mult. Își dorește și este legitim. Acum că este legitim nu înseamnă că trebuie să cumpăr ceea ce își dorește copilul în fiecare zi.

Așa că validez emoția, mă conectez cu el, îl înțeleg și de acolo, voi putea să-l potolesc. Pentru că dacă se dovedește că eu, fiind adult, îmi pierd controlul, încep să țip și încep o relație de putere în care „eu sunt cel care are dreptate”, „eu sunt cel care face totul bine” și „tu ești copilul care te comporți rău”, că „ești un răsfățat și un mofturos”… Așa că tot ce facem este să dăm combustibil la foc.

Trebuie să te conectezi cu micuțul, trebuie să-i permiți să simtă. Nu spun că trebuie să-i permiți să se comporte așa cum o face el. Poți să-i spui ceva de genul: „Văd că ești supărat/trist/furios și odată ce te liniștești îți pot da o explicație de ce nu am de gând să cumpăr asta”.

Șantaj emoțional

Dar ceea ce se întâmplă de obicei este că există teama ca micuțul să se arunce la pământ, să înceapă să țipe și până la urma, dacă nu țipăm, apelăm de multe ori la șantaj.

Rafa Guerrero: Dar acel șantaj, deși este foarte normalizat de noi toți, pentru că toți am fost șantajați, și toți, într-o măsură mai mare sau mai mică, am șantajat, este un mod nerespectuos de a trata.

Deci ce se întâmplă? De exemplu, vreau ca fiul meu să fie politicos și respectuos cu tatăl meu, care este bunicul lui. Îl șantajez și-i spun că dacă atunci când ajungem acasă la bunici îi salută și le dau o îmbrățișare, atunci îi cumpăr ce vrea el. Nu îi permitem să arate ce simte cu adevărat, că este un copil.

Desigur, este important să educăm copiii noștri astfel încât să înțeleagă și să urmeze normele sociale în viitor. Aceasta înseamnă că, chiar dacă nu se simt în stare să salute, să spună „bună ziua” sau să socializeze într-un anumit moment, trebuie să îi învățăm să facă acest lucru. Dar acest aspect vine mai târziu. Acum ne referim la copii! Este important ca bunicul să înțeleagă că astăzi fiul tău este obosit sau supărat și că poate nu dorește să-l îmbrățișeze.

Dar ne întrebăm: Ce va crede tatăl meu dacă fiul meu nu vrea să-l sărute sau dacă se comportă prost? Uneori, intrăm într-un cerc vicios de șantaj emoțional. „Dacă te porți bine cu bunicii, atunci îți voi cumpăra ce-ți dorești mai târziu sau te voi lăsa să te joci pe iPad.” Astfel, ajungem să șantajăm copiii.

Însă uneori uităm să luăm în considerare faptul că comportamentul rău repetat al copiilor noștri este un mesaj prin care ei ne transmit că o anumită nevoie nu le este îndeplinită. De exemplu, copilul se aruncă pe jos pentru că i-ai spus „nu” la ceva și înțelegem în mod obișnuit că răspunsul adecvat este să îl ignorăm.

Când în realitate acest copil vrea să transmită ceva prin comportamentul său. Ei ne spun mereu, mereu, constant de ce au nevoie. Ce se întâmplă este că ne spun în mod codificat. Ne spune că trebuie să petreacă mai mult timp cu noi, că are nevoie de noi să stabilim limite... dar părinții interpretează greșit asta ca fiind un „comportament rău”.

Când se întâmplă asta într-un context familial sau cu prietenii, vrem ca ei să vadă cât de buni sunt copiii noștri, sau când se întâmplă în supermarket sau în parc și nu vrem să ne facă să ne simțim prost, acea frică de a fi judecați apare și intrăm în șantaj.

Asta greșim, dar cum am putea să o facem mai bine?

Rafa Guerrero: Trebuie să încercăm să fim cât mai răbdători. Trecerea de la acel vulcan emoțional în care copilul este complet dereglat și înfuriat la calm nu este suficient pentru a spune: „calmează-te”. Și nici nu putem nega emoția: „Dar nu te enerva, nu e chiar așa de rău”. 

Trebuie să le traduci corect emoțiile. Nu spune „nu te supăra”. Spune „înțeleg că ești supărat”. 

Copilul nu se poate calma singur

SURSA FOTO: freepik.com @vailery

Să recapitulăm.

Rafa Guerrero: Apoi validăm, trebuie să avem răbdare. Copilul nu se poate calma singur, asta ar fi a treia caracteristică.

În schimb îi spunem copilului: „calmează-te” sau „du-te în camera ta și când ești liniștit, întoarce-te”. Și îi spunem asta unui copil care are 3 ani. La acea vârstă, nu are nici capacitatea, nici strategiile, nici dezvoltarea creierului de a se autoregla.

A treia variabilă despre care vorbim este că noi suntem cei care ne ocupăm de reglementarea acestora. Cheia ca micuțul să treacă de la acel vulcan emoțional, de la acea dereglare, de la acea furie, la un moment de relativ calm, este în noi.

În funcție de modul în care îl abordez: dacă sunt foarte reglat, sunt foarte supărat și sunt foarte stresat, pot da combustibil focului sau pot amplifica acea stare emoțională. Dar dacă merg calm, dacă mă pun la nivelul lui, mă uit în ochii lui și îi spun: „Te înțeleg perfect”.

Și chiar îi spunem copilului că nu o să-i cumpărăm ciocolata, deoarece mofturile sunt ocazionale, atât la copii, cât și la adulți. Nu putem trăi doar din dorințe și capricii. Ceea ce trebuie să facem este să răspundem nevoilor lor, iar a spune „nu” într-un mod respectuos față de copilul tău este perfect valabil. Poți explica că nu poți petrece întreaga zi cumpărându-i tot ce își dorește sau că nu poate petrece tot timpul uitându-se la televizor sau în parc, deoarece există și obligații și momente în care trebuie să îndeplinească anumite sarcini.

Prin urmare, a spune „nu” copiilor noștri este o modalitate respectuoasă de a-i trata. Știu că poate fi dificil, nu-i așa?

Total. În plus, de obicei coincide cu faptul că micuțul este deja obosit, l-ai dus într-un loc (de exemplu, un supermarket) unde nu trebuia să fie, te grăbești...

Rafa Guerrero: Este important să realizăm că toate aceste abordări ne-au costat pe toți. Am crescut într-un mediu în care s-au folosit amenințări, țipete și pedepse ca modalități de a asculta. Am internalizat aceste practici, deoarece părinții noștri le-au aplicat în cazul nostru. Fiecare dintre noi a fost pedepsit într-un fel sau altul, unii mai aspru, alții mai puțin, și am fost supuși șantajului sau ignorării. Este momentul să schimbăm această relație autoritară în care nu se acordă atenție copilului, nu se iau în considerare emoțiile sale și se acordă atenție doar comportamentului său.

Trebuie să ne angajăm să generăm și să dezvoltăm o nouă abordare bazată pe parenting conștient și respectuos, deși este un proces dificil. Este nevoie de o schimbare profundă în atitudinea și practicile noastre educaționale. Trebuie să fim conștienți de nevoile și emoțiile copilului și să ne concentrăm pe construirea unei relații bazate pe respect și înțelegere reciprocă. Aceasta implică să fim mai empatici, să fim deschiși la comunicare și să ne educăm în continuare pentru a dezvolta abilități parentale mai sănătoase și mai eficiente.

Este posibil să fie un drum lung și provocator, dar este un efort necesar pentru a crea un mediu de creștere în care copiii noștri să se simtă înțeleși, respectați și susținuți.

Pentru că, cum influențează atașamentul acel nivel de furie? S-ar putea ca, dacă copilul tău are crize de furie, ele să fie mai ușor dezactivate? 

Rafa Guerrero: Atașamentul joacă un rol semnificativ în gestionarea nivelului de furie al copiilor. Este posibil ca, atunci când copilul tău are crize de furie, acestea să fie mai ușor de dezamorsat dacă are un atașament sigur. Acesta se dezvoltă în mare parte prin modul în care noi, ca părinți, ne conectăm și oferim copilului nostru siguranță, încredere și împuternicire. Aceasta nu se aplică doar copiilor de 5, 6 sau 9 ani, ci chiar și bebelușilor de doar câteva luni. Atașamentul este deja stabilit în jurul vârstei de 7, 8 sau 9 luni, și poate chiar în jurul vârstei de un an. Acesta nu apare doar la vârsta de 5 sau 6 ani.

Atașamentul sigur înseamnă că suntem pregătiți biologic pentru supraviețuire. Chiar și un nou-născut, deși nu va fi conștient, își va da seama într-un fel dacă suntem figuri de încredere sau nesigure. Sistemul de atașare se formează în primele luni de viață și are un impact puternic asupra dezvoltării copilului. Prin urmare, legătura și interacțiunile noastre cu ei încă din primele luni au o influență semnificativă asupra modului în care vor gestiona emoțiile, inclusiv furia, pe parcursul vieții lor.

Trebuie să fii constant ca părinte

Oricum, există întotdeauna o serie de îmbunătățiri dacă ai făcut-o greșit, nu?

Rafa Guerrero:  Întotdeauna, asta e clar. Trebuie să fii constant. Adică, într-o zi îl ignor și în altă zi îl îmbrățișez...

Acesta este cel mai distructiv lucru pe care îl putem face cu un copil.

Rafa Guerrero: De aceea, persoanele care răspund în moduri inconsistente la nevoile noastre au un impact distructiv asupra noastră, deoarece nu le putem prezice comportamentul. Ca micuț al tău, atunci când îți cer ajutor sau manifest o problemă, dacă uneori mă îmbrățișezi, alteori țipi la mine, alteori îmi spui să te las în pace sau că nu-ți pasă, și alteori mă inviți să stăm și să vorbim pentru a înțelege ce se întâmplă cu mine, toate aceste reacții inconsistente mă destabilizează profund pentru că nu pot să-ți prezic comportamentul.

Ființa umană are nevoie de un mediu și de persoanele din jurul său pentru a fi previzibilă. Să știu că ai grijă de mine, că ești sensibil la emoțiile mele și că poți să abordezi subiecte precum sexualitatea și drogurile într-un mod deschis și susținător. Aceasta este experiența noastră, a adulților. Atunci când avem o problemă, sunăm anumite persoane sau altele, deoarece știm cine are grijă de noi și ce tip de probleme pot fi abordate cu ei.

Atașamentul sigur acționează ca un tampon împotriva crizelor de furie, reducând intensitatea și durata acestora. În schimb, atașamentul nesigur alimentează focul. Acesta amplifică criza de furie, făcând-o să dureze mai mult, să apară mai frecvent și să fie mai intensă.

Furia copilului de 2 ani nu este aceeași cu cea a unuia de 9 ani când îi iei iPad-ul.

Rafa Guerrero: Clar. Este normal ca perioada de 2 ani să fie marcată de episodice scurte de furie. Este important să facem diferența între o furie punctuală și o fază de dezvoltare. Criza de furie este o fază, similară cu adolescența și perioada conflictelor, care nu este lipsită de dificultăți, dar este fundamentală pentru dezvoltarea stimei de sine, a personalității, a promovării autonomiei și a formării identității.

Cu toții trecem prin această fază și modul în care o experimentăm poate varia. Uneori ne putem distra mai bine, iar alteori putem întâmpina dificultăți în gestionarea furiei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.