Impactul uriaș al lecțiilor de muzică asupra copilului. Prof. Mirela Paraleu Cicu: „Pentru el este un plus, niciodată nu va fi un minus sau un timp pierdut” / VIDEO
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Recomandari si sfaturi
Copiii sunt mai distrași ca niciodată, iar ecranele concurează cu tot ce e real. Însă, muzica pare să fie printre puținele lucruri care mai reușesc să îi aducă pe cei mici înapoi către ei înșiși.

„Unul dintre beneficiile lecțiilor de canto este că dezvoltă abilități valoroase și în afara muzicii: disciplină, concentrare, răbdare, perseverență. În era digitală pe care o trăim acum, în care atenția copiilor e fragmentată, canto-ul aduce o formă de antrenament al prezenței. Ai observat că lecțiile tale ajută copiii să se concentreze mai bine?” a întrebat moderatoarea emisiunii Părinți Prezenți, Loredana Iriciuc.

Profesoara Mirela Paraleu Cicu, de la Facultatea de Arte din Constanța, susține că da și nu vorbește din teorie, ci din zeci de ani de lucru cu copiii. 

„Da, extrem de mult. Lecțiile de muzică, în general. Orice copil care face muzică și o face frumos, învață cum trebuie, pentru el este un plus, niciodată nu va fi un minus și un timp pierdut. Chiar dacă nu face performanță, chiar dacă nu merge la concursuri”, a spus prof. Mirela Paraleu Cicu.

CITEȘTE ȘI Lecțiile de canto transformă copiii în adulți încrezători! Prof. Mirela Paraleu Cicu, la Părinți Prezenți / VIDEO

Muzica, antrenament pentru creier, dar și pentru suflet

SURSA FOTO: freepik.com @zurijeta

„Lecțiile de muzică ajută creierul foarte mult, dar îl ajută pe copil să se și relaxeze. Și copiii au stres, chiar dacă sunt mici. Au și ei grijile lor, stresul lor de la școală, teme, colegi, bullying, sunt multe. Și vin să cânte, se relaxează, uită total de problemele astea pentru că trebuie să fie concentrați la versuri, la muzică. Acesta e un aspect”, mai spune prof. Mirela Paraleu Cicu.

Este o pauză de la lume, dar și o reconectare. Muzica nu cere nimic în schimb, dar oferă mult: concentrare, emoție, relaxare, sens.

Cercetările confirmă: muzica schimbă structura creierului

„Apoi, beneficiile aduse creierului sunt studiate de ani de zile de cercetători și se știe că minunea asta muzică câte beneficii are inclusiv pentru un bebeluș”, mai adaugă prof. Mirela Paraleu Cicu.

Studiile științifice arată că muzica stimulează ambele emisfere cerebrale, îmbunătățește memoria, capacitatea de învățare, coordonarea motorie și empatia. Dar pentru prof. Mirela Paraleu Cicu, asta nu mai e o revelație, e realitatea de zi cu zi, văzută în ochii și vocile copiilor ei.

Muzica, terapie pură: „Ne liniștește, ne scapă de stres”

SURSA FOTO: freepik.com @fentonroma143

„Muzica ne aduce o stare de bine, ne liniștește și ne face să scăpăm de stresul acesta din viața noastră. Ceea ce este extraordinar. Pentru că stresul ce face? Ne îmbolnăvește, ne îmbătrânește. Și pentru că noi facem muzică reușim de cele mai multe ori să rămânem tineri în suflet. (...) E terapie curată!” mai precizează prof. Mirela Paraleu Cicu.

Cuvintele profesoarei ne reamintesc de ce avem nevoie de muzică în viața copiilor noștri. Nu doar pentru a avea o ureche muzicală, ci pentru a cultiva ceva mult mai prețios: un suflet viu, prezent, conectat și bucuros.

Poate că nu toți copiii vor deveni artiști. Poate că unii nu vor urca niciodată pe scenă. Dar toți copiii care fac muzică, chiar și pentru o oră pe săptămână, vor fi mai atenți, mai echilibrați, mai conectați cu ei înșiși.

Și, uneori, într-o lume care cere mereu mai mult, muzica e tocmai acel „puțin” care face toată diferența.

 

URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI - EPISODUL CU PROF. MIRELA PARALEU CICU - INTEGRAL:

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Ministerul Educației: „Nu avem fonduri pentru plata voucherelor de vacanță”. Ce le-a spus ministrul Daniel David sindicaliștilor

„De ce sunt tratați copiii ca niște infractori?” Revolta unui părinte după ce copilul și-a vizualizat lucrarea la Bacalaureat: „Unde scrie asta în procedură? Nu scrie nicăieri”

Ministrul Daniel David propune schimbări în programele școlare: „E mai bine să predai mai puţin, relevant şi bine, decât mult, irelevant şi prost”

Scandal la o școală din Dolj: elevii, scoși de la ore și puși să muncească. „Copiii erau cu roabele, cărau molozul”

pixel