Ministrul Daniel David cere sprijinul părinților, profesorilor și ONG-urilor pentru a construi împreună viitorul școlii românești
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Daniel David s-a întâlnit cu reprezentanți ai ONG-urilor și structurilor asociative din educație pentru a discuta soluții în contextul crizei fiscal-bugetare.

Miercuri, la sediul Ministerului Educației și Cercetării, ministrul Daniel David a avut o rundă de discuții cu reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai structurilor asociative cu activitate în domeniul educației.

Printre participanți s-au numărat organizații care apără interesele copiilor, elevilor, profesorilor, părinților și autorităților locale din mediul rural și urban.

Potrivit unui comunicat, „reprezentanţii acestora au adus în discuţie punctele de vedere şi propunerile de soluţii privind îmbunătăţirea accesului la educaţie, reducerea decalajelor între mediul rural şi urban, sprijinirea cadrelor didactice şi consolidarea parteneriatului şcoală - familie - comunitate în contextul crizei fiscal-bugetare pe care o traversăm”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Deschidere la dialog și colaborare

În cadrul întâlnirii, ministrul Daniel David și-a exprimat disponibilitatea de a lucra împreună cu societatea civilă și cu structurile asociative, subliniind rolul lor esențial în crearea și aplicarea politicilor educaționale.

De asemenea, oficialul a atras atenția asupra nevoii urgente de colaborare, în special în lumina măsurilor adoptate recent pentru a gestiona criza fiscal-bugetară. Acestea vizează, printre altele, „începerea anului şcolar într-un mod cât mai funcţional, cu salarii şi burse”, dar și pregătirea unor posibile reforme pe termen mediu și lung, odată ce contextul economic se va stabiliza, conform Raportului QX, a precizat MEC.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Daniel David, mesaj pentru profesori și elevi, înainte de începerea anului școlar: „Ca părinte şi ministru cred că școala este în primul rând a copiilor”

Sporește confuzia înaintea începutului de an școlar. „Mai bine țineți copiii acasă”, mesajul primit de mai mulți părinți. Marius Nistor: „Atragem atenția Guvernului Bolojan că școala nu va începe!”

Ministrul Educației, în timp ce cadrele didactice protestează: „Este complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea fiscal-bugetară”

Un pediatru spune care este lucrul nr. 1 prin care părinții își ajută copiii să devină sănătoși și de succes: „Cel mai ușor moment pentru a pune bazele e în perioada de nou-născut”

pixel