„Și-a pierdut mințile!” Mamă, criticată dur după ce și-a obligat copiii să mănânce resturi „ca animalele” într-un videoclip cu „sfaturi pentru părinți”
„Diaspora românească, în general, iar în acest context cea academică, în particular, este o resursă pentru ţară, de aceea trebuie gândite mecanisme bidirecţionale, «win-win»., prin care să ne susţinem reciproc.
Acum, când instituţiile socio-economice internaţionale sunt în proces de redefinire, contribuţia specialiştilor români este fundamentală nu doar la nivel internaţional, ci şi pentru ţară”, a declarat ministrul, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.
Daniel David a precizat că așteaptă rezultatele evenimentului, acestea putând deveni un document de referință pentru elaborarea unor politici publice naționale, inclusiv în domeniile educației și cercetării.
Conferința Economiștilor Români din Străinătate, ajunsă la cea de-a XI-a ediție, s-a desfășurat între 30 iulie și 1 august la Iași. Organizatorii au fost Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Banca Națională a României și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. La eveniment au participat economiști de top din România și din străinătate.
Ministrul Educației Daniel David: „Avem aproape 30.000 de norme libere în școli”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
DC News TV vine cu o nouă grilă de programe pentru a...