A fost desemnat cuvântul anului 2024! Termenul a fost căutat de aproape 130.000 de ori pe Cambridge Dictionary
În contextul avertizărilor meteo, ministrul a cerut Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să pună la dispoziţie, de luni dimineaţă, de la ora 8:00, un număr de telefon pentru raportarea situaţiilor urgente cauzate de condiţiile meteo extreme, care pot afecta copiii şi familiile lor.
„Activitatea didactică cu prezenţă fizică va fi suspendată acolo unde situaţia o impune. Siguranţa copiilor şi a întregului personal din şcoli este prioritară şi solicit inspectoratelor şcolare să ofere şcolilor tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situaţii neplăcute pe care condiţiile meteo nefavorabile le-ar putea genera”, a transmis Ligia Deca pe Facebook.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a solicitat inspectorilor şcolari generali din toată ţara să urmărească atent evoluția situației la nivel local. Aceasta include dificultăţile de acces la unităţile şcolare, întreruperile în alimentarea cu energie electrică, starea infrastructurii educaţionale afectate de precipitaţii și să raporteze de urgență către Ministerul Educației orice circumstanță care ar putea duce la suspendarea cursurilor sau trecerea acestora în format online/hibrid.
De asemenea, inspectorii trebuie să informeze conducerea școlilor despre necesitatea deconectării echipamentelor IT de la sursele de alimentare electrică, pentru a preveni defecțiuni cauzate de eventualele pene de curent.
În plus, ministrul a subliniat importanța comunicării clare și deschise cu părinții și reprezentanții legali ai elevilor în legătură cu situația școlilor, mai ales dacă activitatea educațională este perturbată.
În urma unei decizii a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), cursurile au fost suspendate luni în 98 de unităţi de învăţământ din 22 de localităţi din judeţul Galaţi: Corod, Valea Mărului, Cudalbi, Costache Negri, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Vameş (Piscu), Tudor Vladimirescu, Corni, Bereşti, Jorăşti, Băneasa, Târgu-Bujor, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Podoleni (Barcea), Bereşti Meria, Măstăcani, Griviţa şi Suhurlui.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă mai multe avertizări meteo cod roșu, cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale, valabile până luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Indiferent dacă este mic sau...