„Nu e frumos să plângi! Băieții mari nu fac așa! Uite, ești copil mare de-acum!” Cum să-i calmezi nervii și plânsul, fără să-ți pierzi cumpătul și tu!
Data publicării:
„Copiii noștri sunt copii doar o dată.” Cât de adevărat este acest lucru! Într-o lume în care timpul zboară pe lângă noi și în care grijile cotidiene adesea ne absorb, e ușor să uităm că fiecare moment petrecut cu micuțul nostru este prețios.

Nu avem decât o șansă să fim părinții care îi vor ghida, înțelege și susține așa cum au nevoie. De multe ori, când copiii noștri se află într-o furtună de emoții, nu este vorba despre ce putem face pentru a-i „corecta”, ci despre cum să învățăm să le descifrăm mesajele tăcute, dar pline de semnificație.

Când te întorci acasă și te întâmpină cu lacrimi sau cu o atitudine furioasă, în spatele acestor reacții, de multe ori se află dorința de a fi îmbrățișat și simțit, de a ști că sunt în siguranță, că ai venit pentru ei. Că nu-i vei lăsa niciodată să se piardă în lumea lor interioară de frici și neliniști.

SURSA FOTO: Freepik.com@yanadjana

Asta spune Urania Cremene, expert în parenting, despre situațiile în care copii poate au anumite reacții mai puțin plăcute atunci când te revăd după câteva ore lipsă.

Citește și Câte jucării sunt necesare? Urania Cremene: ”Copilul tău va fi mai fericit și mai creativ” dacă respecți aceste două reguli

„Copiii noștri sunt copii doar o dată. Noi avem șansa doar o dată să facem lucrurile bine, să fim părinții pe care fiecare copil îl merită. Să nu ne distanțăm de ei, mai ales ales atunci când în ei doare, când în ei e furtună de emoții și au atâta nevoie de contact, de acceptare, de înțelegere.

Să descifrăm mesajele din spatele lacrimilor și nervilor:

„Mami, ia-mă în brațe și topește-mi dorul”, ar vrea să spună copilul care te vede după mai multe ore în care ai fost plecată. Dar nu știe cum să pună în cuvinte, așa că plânge sau te lovește sau te respinge”, explică Urania Cremene, expert în parenting.

Urania Cremene: „Mami, mi-e greu la grădiniță, pentru că tu nu ești acolo”

SURSA FOTO: Freepik.com@oksix

„Mami, mi-e greu la grădiniță, pentru că tu nu ești acolo să mă ajuți atunci când nu știu cum să mă port cu ceilalți copii sau când nu vreau să dorm și mi-e frică de reacția educatoarei, ar vrea să ne spună copiii atunci când nu vor să coboare din mașină sau trântesc ghiozdănașul pe trotuar și fac o criză în fața porții de la grădiniță”, mai spune experta în parenting.

Problema este că plânsul și nervii sunt privite a fi comportamente care trebuie corectate sau care ne enervează pe noi adulții. Așa că ce aud copiii nu este: „E firesc să simți frică sau dor, furie. Toți oamenii simt asta, ci de cele mai multe ori copiii aud: „Nu e frumos să plângi, băieții mari nu plâng, uite! ești băiat mare de-acum sau Gata cu plânsul că nu mai pot. Mă scoți din sărite”.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Parenting

Articole similare

Modalități de a te conecta cu fiica ta

Relația cu fiica ta este un drum frumos, dar și...



Cele mai noi articole

Top citite
Copiii care ajung să fie inteligenți, de succes și încrezători sunt crescuți cu aceste 9 principii. Concluziile unui studiu pe 200 de familii / FOTO: freepik.com @EyeEm

Copiii care ajung să fie inteligenți, de succes și încrezători sunt crescuți cu aceste 9 principii. Concluziile unui studiu pe 200 de familii

O bunică spune care sunt cele 3 reguli de aur pe care orice bunic trebuie să le respecte / FOTO: freepik.com @galitskaya

O bunică spune care sunt cele 3 reguli de aur pe care orice bunic trebuie să le respecte

Cele 11 comportamente ale părinților ce îl frânează pe copil să fie independent și rezilient. Psihologi: „Îi dau încontinuu mesajul că nu e capabil să se descurce” / FOTO: freepik.com @kocamir

Cele 11 comportamente ale părinților ce îl frânează pe copil să fie independent și rezilient. Psihologi: „Îi dau încontinuu mesajul că nu e capabil să se descurce”

Dovedit științific! Cea mai bună metodă ca să-i motivezi pe copii să participe la treburile casnice / FOTO: freepik.com @REDfox

Dovedit științific! Cea mai bună metodă ca să-i motivezi pe copii să participe la treburile casnice

pixel