Drama din spatele comasării școlilor: Părinți care cer oprirea măsurii, profesori care avertizează că se încalcă legea și elevii care se gândesc să plece în străinătate
Eleva din regiunea Harrow, Londra, a reușit performanța la vârsta de 10 ani, 5 luni și 3 zile, doborând un record deținut anterior de americanca Carissa Yip, care avea 10 ani, 11 luni și 20 de zile când a învins un mare maestru în 2019.
Citește și România, în Cartea Recordurilor prin Ianis Scutaru, copilul de 13 ani care a uimit lumea!
Victoriile sale nu se opresc aici: după această partidă, tânăra a primit titlul de „Woman International Master”, al doilea ca nivel în ierarhia rezervată jucătoarelor de șah, potrivit CNN.
În plus, această realizare a fost dublată de o performanță de excepție: a obținut norma finală necesară titlului, la o performanță de rating de 2300, cu un an mai devreme decât recordul precedent.
Cel mai prestigios titlu din lumea șahului rămâne cel de mare maestru, purtat de nume sonore precum actualul campion mondial, Gukesh Dommaraju, sau multiplu campionul Magnus Carlsen.
Vezi și România, Campioană Europeană la Șah U12!
Interesant este că, potrivit tatălui micuței, familia nu avea nicio tradiție în acest sport. Bodhana a intrat pentru prima dată în contact cu șahul în perioada pandemiei de Covid, pe când avea doar cinci ani, după ce un prieten apropiat al tatălui i-a dăruit mai multe jucării și cărți, printre care și un set de șah.
„Într-una dintre genți am găsit o tablă de șah și am fost atrasă de piese”, a mărturisit ea pentru BBC. „Inițial, voiam să le folosesc ca jucării, dar tata mi-a spus că pot învăța să joc, și așa am început.”
Citește și Modalități de a-i ajuta pe copii să se concentreze
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
În cadrul emisiunii Părinți...
Pe măsură ce copiii se...