„Despre copii și părinți – Infinitele erori”: Un eveniment de neratat cu scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă
Până în prezent, aceste drepturi erau acordate doar părinților cu copii de până la 7 ani, însă pragul de vârstă a fost majorat în mod semnificativ. De asemenea, proiectul de lege depus de USR în vara anului trecut a extins durata concediului și în cazul copiilor cu handicap, aceasta ajungând până la vârsta de 18 ani.
Noul act normativ, care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, modifică OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Astfel, părinții vor avea dreptul la maximum 45 de zile calendaristice pe an de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav. Textul proiectului de lege specifică faptul că „asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”.
Această inițiativă legislativă vine în sprijinul părinților care se confruntă cu situații dificile în ceea ce privește sănătatea copiilor lor. Extinderea perioadei de concediu și acordarea indemnizației pentru o perioadă mai lungă va permite părinților să acorde copiilor bolnavi îngrijirea și atenția necesare, asigurându-le totodată un sprijin financiar pe durata acestui proces.
Senatorul USR, Alexandru Robert Zob, unul dintre inițiatorii proiectului, subliniază importanța acestui proiect de lege în susținerea familiilor din România, oferindu-le siguranță și sprijin în fața provocărilor cu care se confruntă copiii lor bolnavi.
„Noi, când am depus proiectul, ne-am gândit la datoria noastră de a fi alături de părinți și de a-i sprijini cu adevărat, nu doar prin declarații. Înțelegem că un copil vine mereu cu multe provocări, iar familiile din România au nevoie să simtă că statul le este alături. Un copil bolnav are nevoie de prezența părintelui său atât la vârsta de 7 ani, cât și la 9 ani sau la 12 ani. Salutăm adoptarea acestui proiect, deoarece reprezintă o normalitate de care părinții și copiii noștri au nevoie”, a declarat senatorul USR.
Conform noilor reglementări, durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav este de maximum 45 de zile calendaristice pe an, per copil. Această perioadă poate fi prelungită în cazul în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, se află într-o imobilizare specifică aparatului locomotor sau necesită intervenții chirurgicale. Astfel, părinții vor putea beneficia de timpul necesar pentru a fi alături de copiii lor în perioadele de boală și recuperare, fără a-și neglija responsabilitățile profesionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Ministerul Educației a anunțat...
Preot profesor univ. dr. Radu...
Magia Crăciunului este deja...
Raluca-Emima Vasilciuc și...
Nu există nicio modalitate mai...