Părintele Vasile Ioana: „Tu îi faci ghiozdanul, tu îi pui șosetele, tu îi pui mâncarea. Te transformi din model, în slugă. Copilul NU are nevoie de slugi, ci de repere!”
Părintele Vasile Ioana pune degetul pe rană într-un discurs emoționant despre cum ne pierdem rolul de repere și ne transformăm, fără să ne dăm seama, în slugi ale propriilor copii.
Avertismentul său este clar: dacă nu îi învățăm pe copii să dăruiască, dacă le oferim totul fără să le cerem niciun efort în schimb, nu îi pregătim pentru viață. Le construim o lume falsă, în care doar primesc. Dar viața reală nu funcționează așa.
„Învățați-i pe copii că nu trebuie să primească totul fără ca și ei să ofere ceva. Astăzi, tu îi faci ghiozdanul, tu îi pui șosetele, tu îi calci, tu îi speli, tu îi speli vasele, tu îi pui mâncarea, tu îi iei mâncarea, tu îi dai lingurița, tu îi iei lingurița, tu îi strângi masa”, spune părintele Vasile Ioana.
Acest „tu, tu, tu…” devine ecoul unei generații de părinți care, în numele iubirii, fac totul în locul copilului. Nu ne dăm seama când începe alunecarea, dar ne trezim, la un moment dat, în postura în care copilul este tratat ca un împărat, iar părintele ca o slugă.
„Și el se învață așa ca un împărat, servit, iar tu te transformi din model în slugă”, mai spune părintele Vasile Ioana.
CITEȘTE ȘI Părintele Vasile Ioana: „Nu trata copilul ca pe un fraier”
„Copilul nu are nevoie de slugi! Copilul are nevoie de repere!” avertizează părintele Vasile Ioana.
Și acest reper nu înseamnă doar să spui ce să facă. Înseamnă să fii acolo, să îl implici, să îi oferi modele de comportament. Să îi arăți ce înseamnă responsabilitatea, nu doar să-i vorbești despre ea.
„Reper înseamnă să îi spui copilului ce nu e bine și ce e bine și să o spui cu dragoste.
«Iubitul meu, hai la bucătărie să pregătim masa», nu-l strig pe copil când e gata masa. «Uite, iubitul meu, tu pui farfuria, eu aduc ciorbița, tu pui lingurița»”, mai spune părintele.
De ce este atât de important ca un copil să se implice? Pentru că, spune părintele, „dacă el va crește așa și când vine viața peste el și își dă seama că e o diferență foarte mare între modul cum a trăit el acasă și cum este societatea. În societate trebuie întâi să dai și apoi să primești”.
Lumea reală nu e părintele care îți face ghiozdanul. Lumea reală cere inițiativă, muncă, respect și dăruire. De aceea, spune părintele Vasile Ioana „învățați copiii să dăruiască și să se dăruiască!”
Pe lângă lipsa implicării, un alt mare pericol este refugiul în ecrane. Când copilul stă ore întregi în fața televizorului sau a tabletei, părintele pierde șansa de a fi acel reper de care vorbea părintele Vasile Ioana.
„Nu lăsați copii în fața ecranelor și a televizoarelor pentru că nu îi vor educa. Voi trebuie să îi educați pe copii”, avertizeză el.
Nu tehnologia în sine este problema, ci faptul că devine înlocuitor de prezență părintească. Când ecranul educă, părintele tace. Iar asta duce la o ruptură între valorile pe care vrem să le transmitem și comportamentele pe care copilul le asimilează.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Anxietatea nu este o problemă...