EXCLUSIV

Principalele simptome ale ADHD. Dr. Georgescu: „Inatenție, hiperactivitate și impulsivitate. Multă lume crede ca se vindecă la vârsta adultă” / FOTO: freepik.com @bialasiewicz

În cadrul recentei discuții de la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro, psihiatrul pediatru Ioana Georgescu ne-a călăuzit prin universul ADHD, aducându-ne în prim-plan esențialele semne și simptome ale acestei condiții. Potrivit cuvintelor dr. Georgescu, cele trei componente-cheie ale ADHD sunt inatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea. Ele devin adesea vizibile în jurul momentului în care micuții noștri încep școala și trebuie să se adapteze la un mediu mai structurat.

„Principalele semne de ADHD sunt, după cum bănuiește foarte multă lume, inatenția, hiperactivitatea, dar și impulsivitatea. Acestea sunt cele trei importante. Semnele astea sunt observabile până la vârsta de 7 ani. Cam în momentul în care copilul intră la școală, ar trebui să devină vizibile. Această simptomatologie trebuie să fie persistentă în timp. Adică, copilul trebuie să aibă simptomele astea de minimum 6 și trebuie ca ele să se manifeste în mai multe arii, în mai multe contexte: la grădiniță, acasă și în diverse medii sociale.

Cum anume putem noi să observăm inatenția? De exemplu, dacă copilul este foarte distractibil de orice stimul, adică, spre exemplu, dacă este lăsat să lucreze la o sarcină și fereastra este deschisă și latră un câine afară și dacă imediat se uită acolo asta înseamnă o distractibilitate foarte foarte crescută. Dacă devine clar că el face niște greșeli de inatenție, adică oferă niște răspunsuri eronate la niște întrebări la care ești convins că el știe care este răspunsul corect. Asta este o greșeală de inatenție, adică dacă îl întreb a doua oară copilul o să-ți dea răspunsul corect. Dacă amână începerea temelor, a sarcinilor, dacă este uituc - își uită creioanele, își uită caietele, nu știe pe unde și-a pus căciula, nu știe unde pe unde și-a pus ghiozdan asta înseamnă că nu este atent. Dacă pune aceeași întrebare de două ori înseamnă că n-a fost atent prima oară și de obicei a doua întrebare nu vine la o săptămână, vine la un minut distanță după ce i-ai oferit deja răspunsul. Acestea sunt semne de inatenție.

Semne de hiperactivitate pot să fie următoarele: dacă copilul nu poate să stea așezat pe scăunel la grădiniță, dacă se ridică sau se ridică din bancă la școală, dacă se comportă ca și cum ar fi activat de un motor, dacă dă din picioare în continuu, se foiește pe scaun, dacă se cațără prin copaci sau peste tot pe unde găsește ceva pe unde să se cațere. Acestea sunt semne de hiperactivitate, adică este foarte agitat în anumite contexte în care ar trebui să fie liniștit. Dacă nu poate să se joace liniștit, atunci este o problemă. Dacă nu poate să aștepte 20 de minute pe canapea până când nu știu ce activitate faci tu, atunci este o problemă, dar trebuie să poate să se joace, liniște.

Și apoi mai sunt și semnele de impulsivitate. Acestea pot să fie detectate, spre exemplu, în momentele în care copilul îți răspunde la întrebare înainte ca tu să termini toată întrebarea. Adică dacă el anticipează ce vrei tu să-l întrebi, îți răspunde când tu ești la jumătatea întrebării. Acesta este semn de impulsivitate. Dacă te întrerupe în momentul în care te vede că te afli într-o conversație cu o altă persoană. Te întrerupe pentru a-i rezolva o problemă pe care el o are și asta înseamnă că nu are răbdare și nu poate să se abțină să îi rezolvi problema lui la momentul oportun. Pare că acționează înainte să se gândească”, a precizat Ioana Georgescu.

Citește și Psihiatrul pediatru Ioana Georgescu, despre semnalele de alarmă în etapele dezvoltării cognitive ale bebelușului: „Acestea sunt motive de îngrijorare!” / VIDEO

Cum se pune diagnosticul ADHD?

SURSA FOTO: freepik.com @val-suprunovich

Diagnosticul ADHD nu este simplu și implică atenție la mai multe aspecte importante. Observarea manifestărilor clinice și înregistrarea frecvenței comportamentelor specifice reprezintă o metodă, însă există și posibilitatea cuantificării severității simptomatologiei cu ajutorul unor chestionare specializate.

„În momentul în care punem diagnosticul trebuie să fim atenți la mai multe lucruri. Cum punem noi diagnosticul acesta? Putem să punem și observând aceste manifestări clinice și numărând practic comportamentele acestea și frecvența cu care copilul le face. Dar există și posibilitatea de a cuantifica severitatea simptomatologiei cu anumite chestionare.

Pentru fiecare lucru pe care copilul îl face diferit se oferă un scor. La final se adună punctele și trebuie căutat în ce centilă se află nivelul respectiv, adică dacă scorează suficient de sus încât să spui că scorul este diagnostic, că diagnosticul este pozitiv. Apoi, cum am zis mai devreme, deci trebuie să se manifeste în mai multe locuri. Dacă este inatent doar acasă, ar trebui să te gândești de ce se întâmplă asta. Adică să nu confuzi de fapta ADHD-ul cu alte tulburări emoționale sau cu opoziționismul copilului, că poate copilul nu vrea să îți răspundă, nu e vorba că nu este atent la ceea ce îi spui. Deci, să te asiguri că toate simptomele astea nu provin de fapt dintr-o altă tulburare, ele trebuie să persiste cel puțin 6 luni și să-l afecteze în mai multe contexte.

De foarte multe ori trebuie să întrebi educatoarea sau învățătoarea ce face copilul la școală și dacă învățătoare îți spune `da, nu e atent, tot timpul greșește, se ridică din bancă`, atunci este este o problemă! Trebuie întotdeauna, când suspectez așa ceva, să întrebi ce spun oamenii care văd copilul într-un mediu în care nu îi este lui familiar”, a precizat Ioana Georgescu.

Ioana Georgescu: „Este posibil și ca incidența ADHD-ului să fi crescut de fapt consecutiv creșterii cunoștințelor despre această boală”

În cadrul emisiunii Părinți Prezenți a fost abordat și subiectul diagnosticării tulburării de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), punând accent pe întrebarea dacă există uneori o tendință de diagnosticare greșită sau chiar există o creștere a cazurilor la copii. Conform dr. Georgescu, de cele mai multe ori diagnosticul de ADHD este corect, însă recunoaște că există situații în care evaluarea poate fi un pic superficială și chiar exagerată. A explicat că, în trecut, oamenii nu erau conștienți de existența ADHD-ului, iar comportamentele specifice erau adesea considerate normale pentru un copil energic și plin de viață.

Totuși, în prezent, cu informațiile tot mai accesibile, părinții sunt mai conștienți de simptomele ADHD-ului și, ca urmare, caută sprijin medical pentru a confirma sau infirma prezumțiile lor. Dr. Georgescu a menționat că această creștere a conștientizării și a apelului către medici a contribuit și la creșterea numărului de cazuri diagnosticate, nu doar în România, ci în întreaga lume.

„De cele mai multe ori diagnosticul este corect. Într-adevăr, probabil că uneori se exagerează, adică evaluarea asta este un pic superficială. Înainte oamenii nu știau că există ADHD și atunci ziceau `ok, e copilul mai energic, e mai zvăpăiat, aleargă`, dar ei considerau că aceasta este normalitate. Este posibil și ca incidența ADHD-ului să fi crescut de fapt consecutiv creșterii cunoștințelor despre această boală. Adică părinții știu acum că anumite simptome se încadrează în acest diagnostic și atunci își duc copilul la medic ca să se asigure că acesta nu are nimic sau să știe exact dacă are sau nu are ADHD și ce anume ar trebui să facă. A și crescut apelul către medic și atunci bineînțeles că a crescut și numărul de cazuri diagnosticate, dar asta este și o evoluție a diagnosticului care a fost observată ca urmare a creșterii tulburărilor de neurodezvoltare. Pentru că și ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare, la fel cum este și autismul și frecvența de apariție a acestor tulburări de neurodezvoltare a fost observată peste tot, nu doar în România. Adică nu trebuie să spunem că medicii noștri supra-diagnostichează lucrul acesta, nu, adică a crescut și în America, a crescut și în Anglia, a crescut peste tot, e un fenomen foarte evident.

Ok, sunt de acord că uneori da, e copilul un pic energic, are ADHD, uneori e un pic așa, superficial, dar dacă are o simptomatologie foarte puțin severă copilul oricum nu primește tratamente foarte impactante”, a explicat Iona Georgescu. 

Vezi și Există autism virtual? Psihiatrul pediatru Ioana Georgescu lămurește părinții: „Multiple studii au arătat ASTA!” / VIDEO

Ioana Georgescu: „De obicei, deficitul de atenție se agravează cu vârsta”

SURSA FOTO: freepik.com @BillionPhotos

Conform dr. Georgescu, există o percepție greșită că ADHD-ul se vindecă la vârsta adultă. În realitate, doar o treime dintre pacienți experimentează o atenuare semnificativă a simptomelor, permițându-le să funcționeze normal la locul de muncă și în viața de zi cu zi.

„Multă lume crede ca ADHD-ul se vindecă la vârsta adultă. Adevărul este că doar o treime dintre pacienți experimentează o atenuare a simptomatologiei, suficient de importantă încât să poata fi neglijată și să funcționeze normal la job sau în viața de zi cu zi. De obicei, deficitul de atenție se agravează cu vârsta, iar hiperactivitatea se mai reduce. Persistă impulsivitatea și dificultatea de organizare  a sarcinilor, managementul timpului, lipsa de atenție la detalii, uneori vorbitul excesiv, uitatul. Mulți adolescenți dezvoltă tulburare de conduită”, a menționat Ioana Georgescu.

De asemenea, psihiatrul pediatru Ioana Georgescu a adus lumină asupra unei întrebări frecvente: există vreo corelație între prezența tulburării de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) și nivelul de inteligență al unui copil?

„Nu există. Este dificil de estimat oricum pentru că uneori ADHD-ul scapă nediagnosticat la copiii inteligenți, iar inteligența poate fi la rândul ei mascată de ADHD”, a explicat medicul.

Se tratează ADHD-ul?

Cu răspunsuri concise și informații valoroase, dr. Georgescu a conturat tabloul terapiei ADHD, dezvăluind că aceasta implică atât terapie comportamentală, cât și tratament medicamentos.

„Da, se tratează prin terapie comportamentală și tratament medicamentos. De primă linie este metilfenidatul, un medicament stimulant, care crește nivelul extracelular de dopamină, prin blocarea recaptării de norepinefrina și dopamina la nivelul sinapsei. Dopamina este de altfel un precursor al noradrenalinei. Un alt medicament utilizat este atomoxetina, un non-stimulant care realizează tot inhibiția recaptării presinaptice a norepinefrinei în cortexul prefrontal. Practic, crește noradrenalina disponibilă în cortexul prefrontal, substanță care are efectul de a crește atenția, nivelul de alertă al creierului, adică vigilența și îmbunătățește funcțiile cognitive, favorizează formarea și evocarea amintirilor. Ca efect advers, poate apărea însă și anxietatea sau copilul poate deveni prea energic, agitat”, a mai punctat Ioana Georgescu.

Urmăriți emisiunea integral:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.