EXCLUSIV

Profesor consilier școlar Ana Maria Oancea „Nu este ușor să crești un copil sănătos emoțional într-o lume cu transformări progresive”. Sfaturi prețioase înainte de examene! / FOTO: freepik.com@gpointstudio

Într-un interviu acordat în exclusivitate PărințișiPitici.ro, Ana Maria Oancea a vorbit, printre altele, despre provocările prin care trec elevii în prezent, dar și despre motivele pentru care elevii apelează la consilierul școlar. De asemenea, a oferit și sfaturi pentru elevii care urmează să susțină examenele naționale.

PărințișiPitici.ro: Care credeți că sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă elevii în prezent?

Ana Maria Oancea: Știm cu toții că, la nivel global, trăim într-o lume dinamică, volatilă, contradictorie, în care tehnologia a pătruns intens și continuă să genereze schimbări majore la nivel personal, profesional, social. Chiar dacă țara noastră nu este afectată în acest moment de adversități majore (să nu uităm că bunicii noștri au luptat pe front, au trăit deportări dureroase, au suportat presiunea comunistă, generațiile trecute au parcurs perioade de foamete etc.), ne mișcăm cu toții într-o societate românească imprevizibilă, ce parcurge transformări ample, iar conflagrații importante sunt aproape de granițele țării. Tot acest tablou psihosocial concură la încărcătura de stres pe care o resimțim fiecare în parte, adulți și copii.

Provocările cu care se confruntă elevii din prezent sunt, într-o anumită măsură, provocările elevilor din generațiile trecute; mă gândesc acum la preadolescenții și adolescenții actuali: aceeași dorință de autonomie, trăită uneori incert, cu emoție nerostită sau rostită în opoziție cu adultul, aceeași confuzie legată de Cine sunt eu?, aceleași întrebări precum: Ce știu?, Ce pot?, Ce îmi place?, Care este și va fi locul meu în lume?, același conflict cu părinții, sentimentul că nu sunt înțeles, că, poate, nu sunt suficient, aceeași nevoie arzătoare de a aparține unui grup etc.

La toate acestea, însă, societatea actuală adaugă și provocările lumii moderne.

Spre exemplu, vârtejul informațional al vieții de zi cu zi solicită ființei umane o mare și complexă capacitate de a filtra date relevante pentru scopurile propuse. În strânsă corelație cu imensitatea informațională disponibilă oricând, se află ușurința cu care copiii de astăzi pot avea acces la conținuturi media cu încărcătură deseori periculoasă, violentă, pe care nu le înțeleg, dincolo de puterea lor de asimilare și integrare.

De asemenea, se vorbește despre părinți prea ocupați pentru a se conecta la nevoile copiilor lor, și, chiar dacă familia este completă și ambii părinți locuiesc împreună cu copiii, tehnologia și sarcinile de serviciu preluate acasă, îndepărtează membrii familiei unii de alții mai mult ca nicicând.

Consumul excesiv de tehnologie își pune amprenta de timpuriu pe modul nostru de viață, pe capacitatea noastră, a tuturor, nu numai a copiilor, de concentrare/focusare și stabilizare a atenției.

Ne hiperactivizăm implicându-ne în multe sarcini în același timp, fără răgazul de a înțelege foarte bine ce facem, fără să reflectăm prea mult la consecințele acțiunilor noastre și, poate, fără să intrăm în profunzimea detaliilor a ce am obținut. Încă de la vârste foarte mici, obișnuim copiii să ”butoneze” ecrane permanent în mișcare și suntem fericiți, ca părinți, când copiii noștri utilizează aplicații diverse, cu iluzia unei competențe desăvârșite a copilului în domeniul informaticii, pentru că, nu-i așa, ”se pricepe de mic”.

De fapt, și noi, dar și copiii noștri, suntem prinși în desișul unei imense lumi virtuale, care pare să înlocuiască, treptat, dacă nu vom fi atenți, lumea noastră reală.

Petrecem prea puțin timp în natură și prea mult în spațiul interior, în fața gadgeturilor din ce în ce mai sofisticate, navigând pe rețele sociale cvasi-prezente.

De altfel, suntem la un click distanță de toată cunoașterea lumii, dar nu putem spune că elevii de acum asimilează mai mult decât copiii altor generații. Ba din contră, par mai ușor de distras, mai puțin dispuși să depună efort voluntar pentru îndeplinirea proiectelor de viață, dezinteresați de lectura de calitate, cu mai puțină răbdare și determinare pentru depășirea dificultăților ce le blochează drumul spre scop. Iar volatilitatea pieței muncii, impredictibilitatea lumii viitorului pot face dificilă orientarea în carieră pentru tinerii aflați acum pe băncile școlii.

Vorbim permanent în școală sau pe canalele media, despre pericolele comportamentelor de risc ale copiilor, despre fumat, consum de alcool și băuturi energizante, despre consumul de substanțe interzise.  

De cele mai multe ori, părinții au tendința să creadă că aceste pericole sunt departe de mediul de viață al copilului lor, că nu reprezintă un pericol real pentru acesta.

În realitate, lumea se mișcă în direcții periculoase, fie că noi credem sau nu acest lucru, fie că le intuim sau le ignorăm. Iar provocările menționate sunt la fiecare pas pentru copiii prezentului.

PărințișiPitici.ro: Care sunt cele mai frecvente motive pentru care elevii vă caută și cum îi îndrumați să-și găsească soluțiile potrivite?

Ana Maria Oancea: Motivele pentru care tinerii se adresează cabinetului de asistență psihopedagogică sunt diverse și încărcate de emoția fiecărei vârste. Față de anii trecuți, atitudinea beneficiarilor serviciilor de consiliere școlară s-a schimbat foarte mult. Dacă înainte elevii nu ne căutau din proprie inițiativă la cabinetul de consiliere, se temeau de stigma de a participa la activitățile din cabinet sau nu știau ce se întâmplă acolo, acum vin singuri, mânați de curiozitate, de dorința de autocunoaștere, de dezvoltare a abilităților de comunicare sau de nevoia de a-și îmbunătăți abilitățile de integrare în grup, de nevoia de ghidaj în luarea deciziilor de carieră sau de a învăța strategii de rezolvare a conflictelor. 

Elevii de toate vârstele, în cazul meu elevii de la clasele primare până la clasa a VIII-a, apelează la consilierul școlar poate pentru că le-a plăcut doamna consilier invitată la ora de dirigenție, poate la îndemnul altor colegi care au fost înaintea lor, la îndemnul părinților sau la sugestia cadrelor didactice.

Indiferent cum ajung în cabinet, cu siguranță își doresc să revină, înțelegând că cineva, un adult de încredere, îi ajută să-și abordeze dilemele vieții de școlar.

Apoi, ar mai fi copiii care traversează momente dificile de viață: divorțul părinților, boala sau decesul, plecarea la muncă în străinătate a unui părinte sau a ambilor și multe alte provocări ce par insurmontabile la această vârstă.

Vorbim aici de copii care au mare nevoie de suport psihoemoțional, de sprijin în înțelegerea și integrarea propriei suferințe, uneori extrem de greu de gestionat.

Îmi vin acum în minte câteva situații abordate în practica mea de cabinet, pe care nu le voi putea uita.

Mă gândesc la un elev de clasa a V-a care a rămas orfan de ambii părinți într-o vacanța de vară, din pricina unui accident nefericit, și care mi-a cerut ajutorul în luna septembrie, la începutul anului școlar; apoi, o fetiță de clasa I care își pierduse mama cu o săptămână în urmă și pe care tata, cu lacrimi în ochi, m-a rugat să o consiliez, să o ajut cumva să înțeleagă ce s-a întâmplat în viața ei, să o însoțesc emoțional în trăirea declinului sufletesc.

Îmi vine în minte și o altă elevă, de la clasa a III-a, care nu a înțeles de ce nu poate să citească la fel ca ceilalți colegi, de ce, pentru ea, literele nu se leagă în cuvinte, nici în caiet, nici la tablă, nici scrise de doamna învățătoare, nici în cărțile tipărite. Pentru că nu îi explicase nimeni până atunci ce înseamnă dislexie, această manifestare particulară a unui creier special. 

Apoi, sunt elevii cu cerințe educaționale speciale, elevii cu dizabilități, care au nevoie de suport emoțional permanent, motivare, sprijin psiho-educațional personalizat pentru a progresa în activitatea școlară, sprijin în incluziune la nivelul colectivelor școlare, pentru evitarea bullyingului și a discriminării.

Pentru aceștia din urmă, dar și pentru ceilalți, consilierul școlar va colabora cu profesorii claselor, cu profesorul itinerant și de sprijin, și, împreună, vor gândi strategii adaptate de predare, de incluziune.

Mai sunt, apoi, copii ce apelează la consilier pentru gestionarea unor situații dificile din viața școlară: conflictele cu prietenii/colegii, emoția primei iubiri neîmpărtășite, dificultăți în învățare, dorința de a se simți înțeles, nevoia de a comunica mai bine cu părinții etc.. Indiferent de motivul prezentării la cabinetul de consiliere școlară, în primul rând, elevii au nevoie să fie acceptați necondiționat, ascultați, văzuți, să le fie validate emoțiile și clarificate stările, sentimentele.

Apoi, fiecare copil are nevoie să se cunoască mai bine, să-și identifice punctele forte, să-și analizeze resursele, atât interne cât și exterioare. Noi spunem acestor intervenții - dezvoltare personală- și vrem să credem că provocăm această dezvoltare, de fiecare dată când intervenim în viața unui copil.

Uneori, consilierul școlar poate evalua că ajutorul său este insuficient pentru elevul pe care îl consiliază psiho-pedagogic, iar în acest caz va informa părinții că este nevoie de intervenția specializată a unui alt profesionist în sănătatea mintală: psihiatru, psihoterapeut etc.

Dar rămânem alături de copii, știind că procesul creșterii și dezvoltării este continuu, uneori anevoios, alteori plin de provocările factorilor de mediu sau ale propriei încărcături genetice.

„Reparăm” o emoție negativă printr-un cuvânt bun sau o încurajare, ascultăm copilul cu toată atenția de care suntem capabili, privindu-l onest, corelând limbajul nostru verbal cu cel non-verbal, reflectând sentimentele copilului, sumarizând ideile transmise, contribuind la construirea obiectivelor lui, validând, valorizând…

De fapt, am fost acolo pentru el.  Este important să transmitem copilului, pe parcursul ședinței de consiliere, că este înțeles, că nevoile lui sunt importante, că are dreptul să fie ascultat, să îi fie bine.  Și, pentru acesta, vom crea în jurul copilului un mediu securizant, de acceptare, vom manifesta o atitudine empatică, colaborare și respect.

Este important să precizăm că intervențiile de consiliere școlară pot fi realizate individual, în spațiul sigur și suportiv al cabinetului de asistență psihopedagogică, în cadrul unor întâlniri de grup la cabinet (în aceste cazuri fiind necesar acordul informat al părintelui), dar și la clasă, prin activități desfășurate cu întregul colectiv școlar, pe diverse tematici ce pot avea legătură cu nevoile elevilor: autocunoaștere, stil de viață sănătos, managementul învățării, dezvoltare socio-emoțională, managementul carierei etc.

Consilierul școlar utilizeză strategii - metode și tehnici diverse, cu ajutorul cărora sprijină elevii să se exprime, să analizeze, să clarifice, să planifice, să decidă, să implementeze etc.

Printre acestea se numără: exercițiile de exprimare creativă, lucrul cu metafora, adresarea de întrebări, poveștile terapeutice, completarea unor fișe de lucru, jocul de rol, studiile de caz etc., cu ajutorul cărora copilul poate fi sprijinit să se cunoască, să-și dezvolte perspective noi asupra propriei persoane și asupra celor din jur. Astfel, copilul poate recadra situația de viață, o poate vizualiza din alte perspective și poate construi un punct de pornire în identificarea soluțiilor potrivite.

Dar un consilier școlar nu lucrează numai cu elevii, nu intervine numai asupra copiilor, ci și asupra părinților și, de asemenea, asupra cadrelor didactice. Astfel, poate organiza întâlniri individuale sau de grup cu părinții, participă la ședințe sau workshopuri tematice, asigură componentă de psihoeducație pentru părinți, conectează familia cu cele mai noi și eficiente practici și teorii legate de creșterea echilibrată și armonioasă a copiilor etc.

PărințișiPitici.ro: Se apropie examenele importante. Ce sfaturi le oferiți elevilor care se confruntă cu stresul examenelor sau cu presiunea academică excesivă?

Ana Maria Oancea: Nu e simplu să gestionezi emoțiile unui examen. Nici nouă, ca adulți, nu ne este ușor să ne reglăm starea emoțională în fața unei evaluări, mai ales când miza acesteia este mare.

De asemenea, în ultimii ani s-a discutat mereu despre presiunea academică pe care o resimt elevii, în special în corelație cu programele școlare încărcate, cu presiunea notelor pusă uneori de părinți pe umerii copiilor. Manifestări precum anxietate, depresie, frica de evaluare, fobii diverse etc., sunt deseori întâlnite la populația școlară, din acest motiv.

Pe de altă parte, există și grupa elevilor dezinteresați, pentru care performanța școlară nu este importantă, învățarea nu e o prioritate. Nici una dintre cele două categorii de mai sus nu facilitează echilibrul emoțional și adaptarea individului la lume, calea de mijloc fiind cea de dorit, adică atingerea potențialului individual prin curiozitate, pe baza aptitudinilor, calităților personale etc., cu motivație, perseverență, seriozitate, responsabilitate etc..

La toate acestea, este necesar să se adauge și…starea de bine. Nu mă refer aici la starea de bine ca obiectiv central al educației, nu mergem la școală să ne distrăm, dar e important, totuși, să nu ne îmbolnăvim la/ pentru școală…

În ce privește presiunea examenelor, într-o oarecare măsură, elevii se antrenează cu emoțiile situației de testare pe tot parcursul anilor de școală, prin evaluări orale, prezentări de proiecte etc.

Cu toate că miza acestora este mai mică, toate evaluările vieții de elev capacitează copilul cu instrumentele de autoreglare emoțională.

Știm că orice lucru care se învață, se perfecționează prin exercițiu. De aceea, testările de competențe de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a pregătesc elevii, și mai mult, pentru examenele viitoare. Chiar dacă notele/calificativele acestor evaluări nu se vor trece obligatoriu în catalogul clasei, este bine ca cei mici să participe la acestea, inclusiv pentru antrenamentul emoțional pe care îl vor dobândi.

Mai departe, pentru pregătirea examenelor de Evaluare Națională, de la clasa a VIII-a și a Bacalaureatului, de la final de liceu, intervenția consilierului școlar în pregătirea socio-emoțională a elevilor este extrem de importantă. 

Notez aici câteva repere pe care le folosesc cu elevii cu care lucrez:

îndemnul de a-și reaminti succese personale, momente din viața lor în care au reușit să ducă la bun sfârșit ce și-au propus, în ciuda dificultăților apărute;

discuția despre calitățile personale, pentru că ele intră automat în acțiune în situații de stres;

exersarea respirației diafragmatice (mărind abdomenul) sau profunde, cu inspir și expir lung, pentru facilitarea reducerii nivelului de anxietate;

focusarea pe simțuri, pe ce văd, aud, miros, simt etc. în jurul meu, pentru a tăia forța ruminațiilor anxiogene;

practicarea exercițiilor de vizualizare de sine la finalul examenului, cu zâmbetul pe buze, cu calm și bucurie că totul a mers foarte bine.

De asemenea, ajut elevii să-și construiască ancore în viitor, obiective pe care doresc să le atingă și pentru care merită să lupte, învățând cu responsabilitate în fiecare zi.

Un alt reper important pe care îl ofer elevilor în prag de examen se referă la câteva practici simple, utile în seara examenului (când ar trebui să ne oprim din învățat, să ne odihnim și să ne construim motivația potrivită pentru ziua următoare), în dimineața evaluării (să ne asigurăm că ne-am hidratat suficient, că am luat cu noi instrumentele de scris și documentul de identitate, ne încărcăm cu energie și gândire pozitivă), comportamentul de după examen (evitarea  participării la discuțiile contradictorii între colegi, privitoare la rezolvările corecte, ce ne pot demoraliza).

Și, un ultim mesaj adresat elevilor, este următorul: cine își dorește cu pasiune un rezultat, îl va obține mai devreme sau mai târziu, indiferent de școala sau liceul în care învață. Important este să nu renunți în a crede în tine.

PărințișiPitici.ro: Care sunt abilitățile esențiale pe care considerați că un consilier școlar ar trebui să le aibă pentru a fi eficient?

Ana Maria Oancea: De-a lungul experienței mele m-am simțit ca un mic vrăjitor, chiar asta simt că am făcut, am ”vrăjit” copiii cu care am lucrat, pentru a-i fascina, a-i motiva, a-i face să se deschidă cu încredere; am creat ”vraja” siguranței în cabinet, am întins bagheta de consilier vrăjitor și am construit o conexiune magică între mine și copilul aflat în fața mea.

Asta, în primul rând. Pentru că de la această conexiune, de la relația de consiliere, începe totul. Fără ea, niciun mare teoretician, excelent profesionist, nu poate avea succes, indiferent cât de bine cunoaște psihologia copilului, tehnicile de consiliere, pedagogia etc. Fără ”vrajă”, adică încredere și conexiune, nu facem nimic.

Cred că, în primul rând, un bun consilier trebuie să manifeste căldură, disponibilitate, interes pentru copilul din fața lui, să arate că îi pasă și să transmită acest lucru prin toți porii ființei sale, să fie empatic, carismatic, atent, să aibă conștiința responsabilității de a atinge suflete vulnerabile, în care poate lăsa o urmă, să ofere și să primească, să se joace, să asculte, să provoace fără a răni, să fie un explorator al gândurilor, emoțiilor și comportamentelor copiilor.

Dar, în primul rând, și subliniez asta, să transmită celui din fața sa că este cea mai importantă persoană din lume, în acel moment. Să-și managerieze bine propriile emoții. Pentru că este o profesie fascinantă, cea de profesor consilier școlar, dar, nu o să va mint, poate fi și foarte grea.

Mi s-a întâmplat de multe ori să simt nevoia să mă plimb minute în șir, după finalizarea programului la cabinet, în special când subiectele abordate în consiliere au fost dureroase, care ”mișcă” orice om, indiferent cât de pregătit în domeniul psihologiei poate fi acesta.

Pentru că noi ascultăm povești de viață, care implică ființele mici-copiii, unele dramatice, asistăm copilul în procesul înțelegerii unor momente din viața sa sau a familiei, participăm la medierea conflictelor din spațiul școlar, gestionăm psihopedagogic situații tensionate ce implică părinți-cadre didactice-elevi-management școlar.

De aceea, o epurare emoțională, o ”curățare” prin intervizarea colegială este recomandată profesioniștilor din domeniul consilierii școlare.

Un bun consilier va fi interesat permanent de perfecționarea profesională, va învăța și va fi în contact cu informațiile actualizate din psihologia copilului, psihologia personalității, a vârstelor, tehnicile de gestionare emoțională, descoperirile din domeniul neuropsihologiei, tendințele în schimbare a lumii carierelor viitorului etc., va fi un bun comunicator cu părinții, cu cadrele didactice din școală, dar și un bun organizator de resurse, în special de timp, astfel încât, cu eficiență și eficacitate, să asigure starea de bine a elevilor, atât în activități preventive, cât și intervenții propriu-zise.

PărințișiPitici.ro: Cum abordați situațiile în care un elev poate avea dificultăți de concentrare sau învățare?

Ana Maria Oancea: Deseori, cadrele didactice sesizează primele dificultățile pe care le pot avea unii elevi în focusarea atenției pe sarcină, la clasă. Alteori, părinții observă ei înșiși că elevul nu poate finaliza o activitate începută, că este ușor de distras.

Blocajele, dificultățile de concentrare sau de învățare, distractibilitatea, pot avea cauze diferite și trebuie investigate cu seriozitate, înainte de toate.

În varianta cea mai simplă, pot exista factori contextuali ce concură la un moment dat în viața copilului și determină, pe perioade scurte, interesul diminuat al acestuia pentru învățare. Este cazul copiilor care traversează momente dificile de viață sau al copiilor ce simt acut oboseala, presiunea examenelor de final de an școlar, a celor afectați de conflicte la nivelul colectivului școlar etc. În aceste situații, după echilibrarea contextului familial, după finalizarea evenimentului solicitant, cu sprijinul adulților implicați în creșterea și educarea copilului, dificultățile dispar.

Pe de altă parte, sunt situații în care elevii pot manifesta diferite tipuri de afectări sau dizabilități și necesită o evaluare complexă pentru punerea unui diagnostic precis. Consilierul școlar poate recomanda familiei intervenții specializate, precum cele oferite de psihologul clinician sau de medicul psihiatru.

Apoi, în funcție de diagnosticul primit, se vor oferi cadrelor didactice și părinților repere educaționale adaptate pentru obținerea progresulului școlar de către acești elevi. Poate fi cazul elevilor cu ADHD (hiperkinezie cu deficit de atenție), ADD (deficit atențional), tulburări specifice de învățare (TSI-dislexie, disgrafie, discalculie), sau cu diverse alte diagnostice medicale.

Pentru toate aceste situații, consilierul școlar va recomanda familiei obținerea unui certificat de orientare școlară și profesională, ce asigură copilului măsuri-suport în cadrul școlii, curriculum adaptat și profesor de sprijin.

Cadrele didactice de la clasă vor realiza activități de învățare adaptate, personalizate, pentru a sprijini progresul în învățare al elevului, conform nevoilor sare individuale. De asemenea, profesorul consilier școlar va contribui la incluziunea elevului cu CES la nivelul colectivelor școlare și va sprijini familia și cadrele didactice pentru asigurarea tuturor intervențiilor suportive pentru elev.

PărințișiPitici.ro: Care sunt recomandările pentru părinți și cadrele didactice în sprijinirea dezvoltării și succesului elevilor din punct de vedere academic și emoțional?

Ana Maria Oancea: Nu este ușor să crești un copil sănătos emoțional într-o lume cu transformări progresive. Prima condiție a acestui deziderat este ca noi, toți adulții din jurul copilului, profesori sau părinți, să ne asigurăm că suntem, la rândul nostru, echilibrați emoțional, sănătoși, că avem toate instrumentele necesare funcționării optime în preajma copiilor. Știm cu toții că nu este întotdeauna ușor.

Știm că toți copiii au nevoie de familii cu valori pozitive, de părinți care să privească viața cu optimism, interesați de formarea multidimensională a copilului lor. Nu doar academic, nu doar socio-emoțional. Împreună, în echilibru.

Pe de altă parte, copilul are nevoie de părinți…prezenți. Și la propriu, și, în cel mai profund sens, la figurat. Fenomenul plecării părinților la muncă în străinătate este o realitate, la fel ca numărul mare al familiilor monoparentale, ce pare a fi în creștere în ultimii ani. Dar, o altă realitate, la fel de dureroasă, se conturează și în familiile complete, cu mamă și tată împreună. Lipsa prezenței autentice a părinților alături de copii. Adică, suntem acasă, suntem împreună, dar nu comunicăm, nu ne întrebăm ce am făcut peste zi, nu ne zâmbim, nu mâncăm la masă cu toții, nu ne bucurăm de prezența copilului în viața noastră, nu îi transmitem că îl iubim, că suntem mândri și fericiți că face parte din viața noastră.

Este adevărat că viteza cu care se construiește viața de zi cu zi ne imprimă tuturor o grabă, uneori o superficialitate, dar le transmit părinților prinși în vâltoarea prea mare, prea puternică a domeniului profesional, că momentele de conectare pierdute acum nu se mai întorc niciodată, iar legătura autentică, sinceră și profundă cu propriu copil este ceva ce se construiește în fiecare zi, picătură cu picătură. Și când această legătură se va subția sau se va rupe, va fi foarte greu să o legăm din nou, la fel ca la început, iar pierderile la nivel relațional pot fi mult mai mari, peste ani. Și, de fapt, cel care va pierde iremediabil va fi copilul.

Știm deja că tehnologia a imprimat un mod de viață nou, pe care adulții îl trăiesc intens, pe care copii îl preiau de la adulți. În jurul nostru există un ocean informațional care ne transmite impulsuri prin canale multiple, internetul ne aduce aproape de orice informație construită de civilizația umană de la începuturi până în prezent.

Cu toate acestea, consumul excesiv de ecrane ne poate îndepărta semnificativ de oamenii de lângă noi.  Reducem relațiile umane la simple fețe zâmbitoare trimise în eter, construim mai degrabă prietenii pe rețelele sociale. Uităm de conexiunea umană, inclusiv în sânul familiei.

Recomand părinților să petreacă timp de calitate cu copiii, chiar dacă nu au la dispoziție multe ore de stat alături de familie pe zi, dar să transforme timpul petrecut împreună într-un prilej de bucurie, de creare de amintiri memorabile.

Uneori, ca părinte, să spui copilului cât de mult înseamnă el pentru tine presupune să treci peste propriile blocaje emoționale, construite în propria ta copilărie. Dar merită să reflectăm la ”fantomele” trecutului, pentru a nu le transmite mai departe, transgenerațional, copiilor noștri.

Apoi, aș spune părinților că nu toți copiii sunt la fel, că fiecare are propria individualitate și poate avea succes în mod personal, că a compara un copil cu un altul, și a spune asta cu voce tare, este extrem de ineficient, contraproductiv și inutil, că a critica excesiv nu face decât să devalorizeze spiritul copilului. Și nimeni nu poate fi motivat prin devalorizare.

Profesorilor le-aș transmite să își hrănească energia, spiritul ludic, entuziasmul, iubirea de copii și claritatea deciziilor. Este atât de multă responsabilitate în profesia didactică, încât fără liniște, armonie și pasiune, nu se obțin rezultatele dorite. Le doresc tuturor, deopotrivă elevi, părinți și profesori, să fie senini, ancorați în prezent, dispuși să se adune umăr lângă umăr, pentru a construi cea mai puternică și frumoasă legătură energetică din care copilul să se poată alimenta pentru a deveni, treptat, adult funcțional și fericit.

Ana Maria Oancea, profesor consilier școlar CMBRAE

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.