Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”
Parcursul dezvoltării bebelușului este o călătorie minunată și plină de descoperiri pentru fiecare părinte. Psihiatrul pediatru Ioana Georgescu, de la clinica The Mind, a oferit câteva repere esențiale pentru a înțelege evoluția neuro-psihică a micuților noștri. Într-o discuție la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro, doctorul Georgescu a subliniat că fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare, dar există câteva etape cheie care ne pot ajuta să evaluăm dacă totul evoluează în parametri normali. Pe măsură ce trec lunile, fiecare etapă aduce cu ea noi realizări.
„Dezvoltarea neuro-psihică a fiecărui copil este diferită. Există totuși câteva repere care ne ajută să ne dăm seama dacă bebelușul se dezvoltă într-un ritm suficient de alert.
Copilul la 1 lună poate observa fețe și recunoaște vocea, își poate mișca căpșorul stânga-dreapta atunci când este plasat pe burtică. La 2 luni, deja vede oamenii aflați la distanță, urmărește mișcarea oamenilor sau obiectelor în câmpul său vizual și zâmbește. La 3 luni poate să deosebească fețele și începe să aibă tipuri particulare de plâns, în funcție de nevoi, și își susține căpșorul singur. La 4 luni începe să copieze expresiile faciale, la 5 luni se rostogolește de pe burtă pe spate și se uită la sine în oglindă. La 6 luni poate sta singur în șezut și poate trece obiectele dintr-o mâna în altă, începe să înțeleagă cuvinte simple și răspunde la nume. La 9 luni începe să devină conștient de străini și, de teamă, se agață de părinți sau persoanele familiare, asociază repede silabele ma-ma-ma, ta-ta-ta, copiază gesturile altora, arată cu degetul. La 10 luni se poate ridica singur și merge pe lângă pat/canapea, susținându-se. La 12 luni ar trebui să înțeleagă comenzi simple, precum - `dă-mi jucăria` sau `ridic-o`, poate să dea din cap în semn de `nu` sau de `da` și începe să spună primele cuvinte. Aici apare folosirea cuvântului holofrazic/propoziție, adică folosește un singur cuvânt pentru a exprimă ideea pe care dorește să o exprime. De exemplu - `papa` înseamnă `vreau să mănânc`. Tot acum face semnul de `la revedere` și începe să meargă singur în picioare sau face primii pași cu sprijin și caută obiectul acolo unde l-a văzut ultima dată”, a precizat psihiatrul pediatru Ioana Georgescu.
SURSA FOTO: freepik.com @gritsiv
În universul minunat al creșterii copilului, fiecare etapă este o bucurie și o provocare pentru părinți. Psihiatrul pediatru Ioana Georgescu a punctat semnalele de alarmă ce ar trebui să le atragă atenția părinților în primele luni de viață ale micuților lor.
„Sunt motive de îngrijorare dacă la 3 luni nu își susține capul și nu întoarce capul spre direcția de unde aude zgomot și nu urmărește cu privirea obiectele sau jucăriile care îi sunt plasate în câmpul vizual de către părinte. E important ca la 6 luni să se poată mențină singur în șezut și să recunoască fețele familiare. Acum ar trebui să lege vocalele - A, E, O sau să silabisească. Semnalele de alarmă la 6 luni ar fi: nu răspunde la sunete, nu reacționează și nu se întinde după obiecte, nu zâmbește la zâmbet, nu emite vocale și nu râde împreună cu adultul în joc. Alarma la 12 luni: nu cere admirație și nu e afectuos cu membrii familiei, nu răspunde la nume, nu joacă jocul `cucu-bau`, nu privește când i se arată cu degetul, nu transferă obiecte dintr-o mână în alta”, a punctat Ioana Georgescu.
Urmăriți emisiunea integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Pe măsură ce temperaturile...
Magia Crăciunului este deja...
Raluca-Emima Vasilciuc și...
Nu există nicio modalitate mai...
Este unul dintre momentele magice ale părinției pe care le-ai așteptat cu...
O țară a decis să suspende...