Profesorii români care predau în străinătate spun ce fac alte țări pentru a avea școli performante. Prof. Lomaca: „Facem o clasă nouă dacă trecem de 20 de elevi”
Întrebați care sunt cauzele majore ale crizei din educație, participanții la sondaj au indicat:
reforma incoerentă (29%),
politizarea (23%),
subfinanțarea (19%),
programele școlare depășite (10%),
lipsa personalului calificat (8%).
Doar 4% au menționat salariile cadrelor didactice, iar 1% infrastructura precară.
Peste jumătate dintre respondenți cred că media de la bacalaureat are puțină sau deloc relevanță pentru viitorul unui elev.
La fel, testele PISA sunt considerate importante de o treime dintre cei chestionați, însă 35% le văd neimportante, iar o parte recunosc că nici măcar nu știu ce reprezintă.
Șase din zece români nu sunt de acord cu decizia autorităților de a majora norma didactică.
Printre cei care critică această măsură se numără și fostul ministru al Educației, Mircea Miclea.
„Cred că e vorba de o idealizare a trecutului, legat nu numai școlii, legat de multe alte aspecte. Al doilea lucru care trebuie luat în seamă este că erau anumite aspecte într-adevăr mai bune decât acum.
De exemplu, calitatea profesorilor per ansamblu era mai bună decât acum. De ce? Pentru că absolvenții de învățământ superior erau foarte bine selectați. Pe de altă parte, prestigiul social al meseriei de profesor era mult mai ridicat decât acum.
Și mai e încă ceva, anume coerența între învățământ și piața muncii. Nu cred că poți să spui că va crește calitatea prestației unei munci dacă crești numărul de ore în care se efectuează munca respectivă”, a spus fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, la TVR Info.
Întrebați dacă România va avea în următorul deceniu un sistem educațional modern și eficient, 58% dintre respondenți cred că acest lucru este posibil doar cu reforme reale și finanțare consistentă.
O treime sunt convinși că nu, iar doar 5% privesc cu optimism viitorul școlii.
Sondajul arată și că 63% dintre români cred că învățământul a fost afectat disproporționat de măsurile de austeritate. Mai mult, aproape 6 din 10 ar sprijini o grevă generală a profesorilor în toamna lui 2025.
Întrebați cum caracterizează efectele actualului sistem, cei mai mulți (59%) spun că școala „creează generații fără repere și perspective”.
Alte opinii:
„asigură o elită restrânsă și o masă largă de excluși” (24%),
„produce angajați obedienți și slab calificați” (11%).
Doar 2% cred că sistemul formează specialiști adaptați viitorului.
La întrebarea privind cel mai competent ministru al Educației din ultimii 35 de ani, topul arată astfel:
Mircea Miclea (26%),
Daniel Funeriu (17%),
Ecaterina Andronescu (15%),
Mihai Șora (11%).
Restul au procente mult mai mici, iar 20% nu au dorit să răspundă.
Mai bine de jumătate (56%) ar alege un liceu de stat cu tradiție, în timp ce 20% ar opta pentru o instituție educațională din străinătate și 18% pentru un liceu privat internațional.
Întrebați cât contează școala pentru succesul în viață, respondenții au răspuns:
„foarte importantă” (53%),
„importantă” (39%),
doar 7% au spus că nu contează prea mult sau deloc.
Profesorii continuă protestele în fața Ministerului Educației: „Demisia”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Profesorii și angajații din...
Ministerul Educației și...