„Am încercat o nouă metodă de parenting și am descoperit ce greșeli fac ca mamă”. 3 lucruri pe care să le schimbi chiar de azi în relația cu copiii!
Un studiu realizat de cercetători de la universitățile din Bologna și Trieste (Italia), împreună cu specialiști de la Universitatea Loughborough (Regatul Unit), arată că atitudinea părinților poate influența direct performanțele copiilor la matematică.
Iar datele recente confirmă acest lucru.
Potrivit celui mai nou raport PISA 2024 (Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor), nivelul de competențe matematice al elevilor români este în scădere.
În general, elevii reușesc să înțeleagă teorema lui Pitagora, conceptele de geometrie și noțiunile de statistică. Totuși, mulți dintre ei întâmpină dificultăți atunci când lucrează cu fracții, adună numere negative, rezolvă probleme care implică factorizare și expansiune, sau lucrează cu funcții și vectori.
Mai mult decât atât, un raport OCDE publicat în 2022, citat de parents.fr, arată că aproximativ 40% dintre copii, încă de la grădiniță, resimt anxietate atunci când trebuie să aplice matematica în situații cotidiene.
SURSA FOTO: freepik.com @Anna Tolipova
În loc să vă certați copilul pentru o notă slabă la matematică, ar fi bine să vă întrebați dacă nu cumva și voi aveți un rol în aceste rezultate.
Poate părea surprinzător, dar un studiu internațional sugerează că atitudinea părinților față de matematică poate influența direct performanțele copiilor.
Cercetarea a fost realizată de specialiști de la Universitățile din Bologna și Trieste (Italia), în colaborare cu Universitatea Loughborough (Regatul Unit).
Studiul a urmărit timp de 5 ani un grup de 126 de copii cu vârste între 3 și 8 ani, elevi în grădiniță și clasele primare. Cercetătorii au evaluat atât abilitățile matematice ale copiilor, cât și nivelul lor de anxietate față de această disciplină.
În paralel, au măsurat și anxietatea părinților legată de matematică.
Rezultatele au fost clare: copiii ai căror părinți manifestau anxietate față de matematică aveau competențe mai slabe și obțineau rezultate mai mici decât ceilalți colegi.
Explicațiile țin de comportamentele și atitudinile părinților.
Cei care se simt inconfortabil cu matematica tind să evite activitățile care implică acest domeniu, limitând astfel expunerea copiilor la concepte matematice.
Mai mult, acești părinți se simt nesiguri când trebuie să explice noțiuni sau să-și încurajeze copiii să exerseze.
În lipsa unei susțineri constante, copiii rămân în urmă, prind frică de matematică și își pierd încrederea în propriile abilități.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Te-ai întrebat vreodată de ce...
Te-ai întrebat vreodată de ce...