EXCLUSIV

Beatrice Busuioc - Psihoterapeut, trainer și analist comportamental

Beatrice Busuioc a absolvit un master in America, pe analiza aplicată a comportamentului uman la UC Santa Barbara, California, cu specializarea Applied Behavior Analysis. Are Master în Psihologie, la Universitatea București.

Părinți și Pitici: Când începe educația serioasă a copilului? Când putem vorbi de reguli, indicații ferme, etc?

Supernanny - Beatrice Busuioc: Educația serioasă a copilului începe de la o vârstă foarte fragedă. Educația copilului evoluează pe măsură ce acesta se dezvoltă și explorează lumea.
Încă de la naștere, copiii au nevoie de rutină și de respectarea unor reguli pentru că lucrurile să evolueze sănătos. 
Prima dezvoltare de care are parte copilul este dezvoltarea emoțională: mama îmi zâmbește îi zâmbesc și eu. Practic de aici începe să înflorească comunicarea între părinte și copil. 
A două dezvoltare de care are parte copilul este dezvoltarea motrică: în care copilul începe să facă primii pași prin viață și la propriu și la figurat. Deși bebelușii nu pot urmă instrucțiuni specifice în primele luni de viață, rutina, suportul emoțional pe care părinții îl oferă bebelușului reprezintă baza de pe urmă căreia se construiește educația și viitoarea personalitate a copilului. Respectarea regulilor propriu-zise din partea unui copil începe între 3-5 ani. Această etapă în care copiii încep să fie mai conștienți de sine și de ceilalți.
Însă, vreau să rețineți că educația este precum construcția unei case: dacă fundația este fragilă, precară, întreagă casă va fi destabilizată. Același lucruri se întâmplă și cu educația: dacă copilul nu are parte de rutină, disciplină încă de când este foarte mic, întreagă educație este destabilizată.

Părinți și Pitici: Sunt atât de multe discuții în jurul practicilor de parenting, sfaturile specialiștilor, articolelor de specialitate din diverse reviste și emisiuni, că să nu mai vorbim de sfaturile rudelor, prietenelor, vecinilor sau a altor părinți cu care te intersectezi pe stradă. Cum poate discerne un tânăr părinte care sunt informațiile sau practicile potrivite pentru copilul său? 

Supernanny - Beatrice Busuioc: Într-adevăr, există o mare cantitate de informații disponibile despre parenting și că acestea pot fi adesea bulversante și confuze. Pentru un părinte începător informațiile potrivite pentru copilul sau pot fi dificile de cernut, însă, ceea ce le sugerez întotdeauna părinților este:

1. Să aleagă acele informații din cursuri, cărți, care se pliază pe cazuistica lor și să facă abstracție de restul.

2. Să se gândească că toate aceste informații vin de pe urmă unor studii științifice care nu au validitate 100%. Studiile atestă de exemplu faptul că tehnică x are rezultate pe 70% dintre subiecții participanți. Ce înseamnă acest lucru? Faptul că tehnica x nu va funcționa pe toți copiii.

3. Să apeleze la ghidajul unui specialist de fiecare dată când au nevoie, fără ocolișuri. Un specialist îi va putea concepe un plan de intervenție personalizat pe nevoile copilului și familiei.

4. Să își asculte instinctul. Fiecare părinte are o conexiune aparte: profundă și intuitivă cu copilul. Încrederea în instinct poate fi valoroasă.

5. Dați-va voie să experimentați și să greșiți. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci ce părinți care să fie suficient de buni pentru ei!

6. Fiecare copil, fiecare familie este unică, iar ceea ce funcționează pentru mine, nu neapărat va funcționa și pentru ține.

Părinți și Pitici: Care sunt cele mai mari greșeli în educația copilului până la 7 ani?

Supernanny - Beatrice Busuioc: Sintagma „Cei 7 ani de acasă” are o foarte mare însemnătate mai ales în psihologie. 
Ce mă determina să spun acest lucru? În decursul celor 7 ani se structurează structura de personalitate a copilului. 
Copilul preia atitudini, comportamente, replici, gesturi, etc., de la primii lui supereroi: mama și tată. 
Acțiunile, deciziile care pot avea un impact negativ asupra copiilor până la 7 ani sunt: neglijarea nevoilor reale ale copiilor: timp, atenție, disponibilitate, afecțiune, joacă. 
În general părinții au tendința de a se focusa pe nevoile de baza ale copilului: hrană, apă, adăpost, studii, etc,. și mai puțin pe ceea ce contează cu adevărat pentru copii: timpul petrecut cu ei. Copiii sunt foarte simpli în esența și puritatea lor. Din păcate, noi adulții îi ducem într-o zona complexă, oferindu-le tot felul de lucruri de care ei nu au nevoie, pentru a substitui neputința noastră în anumite momente.
Cel mai simplu exemplu este acel studiu în care îi se oferă unui bebeluș tot felul de jucării care mai de care mai interesante și diverse obiecte simple; o lingură de lemn, o cutie de carton, etc., iar copilul alege de fiecare dată obiectele în detrimentul jucăriilor. Ce ne da asta de înțeles la o prima vedere? Faptul că copiii sunt foarte simpli.
Un alt lucru care îi poate debusola în dezvoltarea lor, este lipsa limitelor, rutinei și a unei structuri. Copiii au nevoie de disciplină și structura pentru a le crea siguranță și pentru a-i ajută să își dezvolte abilități de organizare.
Un ultim lucru care consider că este dăunător este acela de a-l compară pe copil cu alții. Copilul este necesar să învețe că cel mai mare competitor al sau în fiecare zi este EL, nimeni altcineva.
Însă, mi-aș dori că părinții să nu fie atât de critici cu ei înșiși și să înțeleagă că greșelile sunt provocări care îi ajută să învețe și să devină cea mai bună varianta a lor în fiecare zi.

Părinți și Pitici: Influența bunicilor/ a altor rude. Unde se oprește „ajutorul” familiei în educația copilului?

Supernanny - Beatrice Busuioc: Influența bunicilor și a altor rude în educația copilului poate fi valoroasă și benefică, însă este important să se găsească un echilibru între implicarea lor și rolul părinților în luarea deciziilor și stabilirea regulilor în educație. 
Părinții trebuie să fie cei care iau deciziile pentru copilul lor și familia lor în general. De multe ori, există familii în care bunicii le subminează controlul părinților denigrându-i chiar în față copiilor. Părinții ajung să se simtă depășiți și cedează. De aceea, le sugerez părinților să comunice deschis și respectuos cu bunicii despre valorile și așteptările lor în ceea ce privește educația copiilor. Este important să se găsească un teren comun în care să poată colabora că o echipa în beneficiul copilului. De asemenea, părinții trebuie să definească limitele și rolurile pe care fiecare membru le are în viață copilului, în felul acesta va fi mult mai ușor să se găsească o cale comună. În același timp, le sugerez părinților să își dea voie să fie flexibili și să încerce să se adapteze la credințele și valorile fiecărui membru al familie, însă să caute soluții care să fie convenabile tuturor membrilor.

Părinți și Pitici: Îi spunem sau nu îi spunem copilului „Nu”?

Supernanny - Beatrice Busuioc: Bineînțeles că îi spunem și „NU” copilului. Folosirea lui „nu” poate avea beneficii, însă modul în care îl utilizăm, frecvența cu care îl utilizăm, tonalitatea pe care o utilizăm pot face diferența. Cuvântul „nu” poate fi folosit pentru a indica un comportament periculos sau inacceptabil de exemplu. Însă este important să explicați de ce acel comportament este nedorit și să oferiți alternative sau soluții.
Recomand cu căldură însă utilizarea comunicării pozitive, oferindu-i copilului alternative constructive. De exemplu, să presupunem că copilul își dorește să mănânce ciocolată înainte de masă. În loc să îi spunem: „Nu, nu te pot lasă să mănânci ciocolată”, putem să îi spunem:”Ciocolată are un gust mult mai bun și mai intens după o ciorbă”.
Sau, în loc să folosim "Nu alerga!" putem schimbă cu "Te rog să mergi încet și să fii atent."
Este foarte important să folosim cuvinte și tonul potrivite.
Este crucial să găsim un echilibru între stabilirea limitelor și oferirea copilului autonomie și independență adecvată vârstei sale. Permiteți copilului să exploreze și să experimenteze în siguranță, oferind în același timp îndrumare și supraveghere.

Copiii și tehnologia - acestă discuție nesfârșită, care pare, de la zi la zi, o luptă pierdută

Părinți și Pitici: Care ar putea fi soluțiile sau strategiile pe care părinții le-ar putea folosi pentru a limita petrecerea timpului în fața telefonului, a televizorului. 

Supernanny - Beatrice Busuioc: Acesta este un subiect atât de comun și atât de delicat. Dacă te pui în barcă cu părintele o să îl înțelegi când îți spune că sunt momente în care chiar trebuie să facă anumite lucruri necesare existenței lor, încât pur și simplu nu au o alternativă. Asta și din cauza faptului că unii părinți, din păcate, nu sunt binecuvântați cum sunt alții, cu ajutor din exterior: ajutor din partea bunicilor, bonelor, etc.
Dacă priveșți obiectiv lucrurile, este clar că gadgeturile afectează atât pe termen scurt, dar cel mai mult pe termen lung. Gadgeturile nu fac decât să le fructifice profilul de dependență, cu care ne-am născut cu toții.
Însă, pentru că trăim în această era digitală, nu putem să le interzicem de tot, din cauza faptului că trăim într-o societate în care, la un moment dat, vom vrea să îi integrăm pe copii. Și doar la o simplă privire, atunci când te gândeșți că îți duci copilul la grădiniță și copiii discuta despre nu știu ce desen, joc, etc, iar al tău copil este complet rupt de această „realitate” tot nu este bine, pentru că se va simți marginalizat, ignorat și out off this world. 
Ceea ce le sugerez părinților însă este să stabilească reguli clare, asta însemnând limite privind timpul petrecut în față tehnologiei.
De asemenea un alt aspect important, mai ales în cazul celor mici, este că părinții să se implice activ în timpul pe care copiii și-l petrec în față gadgeturilor: discutați despre ce se întâmplă în acel desen, căutați soluții împreună, astfel acest timp este unul de calitate împreună cu copilul.

Oferiți-le timp de calitate împreună: activități în aer liber, joacă fizică, crearea de jocuri noi împreună, etc. Copiii își vor alege întotdeauna părinții în detrimentul gadgeturilor, atât timp cât părinții știu să se implice activ în viață acestora și să le fie modele pozitive.
Fiți exemple pozitive pentru copiii voștri. Ce înseamnă asta? Copiii că să poată respectă o limită, trebuie să aibă un model de părinte care nu face abuz de tehnologie, trebuie să vadă un părinte care este interesat să citească, că el să fie tentat să citească, trebuie să vadă un părinte interesat să creeze lucruri, care el să fie tentat să creeze lucruri, etc. Copiii fac ceea ce vad la părinții lor!
 Cum spuneam: părinții reprezintă primele modele ale copiilor!

Părinți și Pitici: Competiția între copiii. Venim cu toții dintr-o cultură a competiției - diplome, podium, recunoașteri. Societatea de azi contorizează succesul prin numărul de urmăritori, numărul de like-uri. Cât de periculoasă sau benefică este competiția pentru un copil și cum putem gestiona anumite emoții pe care cei mici le-au putea experimenta atunci când pierd, și chiar și atunci când câștigă. 

Supernanny - Beatrice Busuioc: Competiția poate avea atât aspecte benefice, cât și aspecte potențial dăunătoare în dezvoltarea copiilor. Competiția poate oferi oportunități de creștere și dezvoltare pentru copii. Ce înseamnă acest lucru? Competiția îi poate motiva să își depășească limitele și să își dezvolte mai mult abilitățile. Competiția îi învață pe copii ce înseamnă eșecul, mai exact faptul că eșecul face parte din procesul de creștere și dezvoltare al fiecărui om.
Copiii din păcate nu știu că facă față eșecului, iar părinții nici atât. De ce? Atât timp cât părintele este tentat să își lase copilul întotdeauna să câștige, nu-l va învață ce înseamnă să pierzi, să înveți din acea pierdere, să ajustezi, să lupți, să nu renunți și într-un final să câștigi, iar copilul va înțelege că totul i se cuvine, iar atunci când va fi expus la un eșec, va privi eșecul că pe p adevărată tragedie.
Totodată, competitia îi învață pe copiii autoreglarea emoțională: ce înseamnă emoțiile, cum facem față emoțiilor și cum dezvoltăm abilități de gestionare a emoțiilor. 
De asemenea competiția îi învață pe copii noțiuni de tipul: respect, disciplină, cooperare, onestitate, fair-play. Competiția îi învață în cele din urmă pe copii faptul că cel mai mare competitor al lor în fiecare zi sunt ei înșiși!
 În fiecare zi trebuie să se compare cu varianta lor de ieri și să își dorească cu fiecare zi să devină cea mai bună varianta a lor. Competiția le da aripi copiilor să zboare pe culmile cele mai înalte. Competiția îi învață pe copii să își depășească LIMITELE!

Părinți și Pitici: Orice părinte încearcă să-i ofere copilului său tot ce e mai bun, să-i faciliteze cele mai frumoase experiențe, să îl ferească de tristețe, și dacă se poate - să îl urce pe un piedestal. Totuși, din aceste intenții pur inocente, există riscul că părintele să ajungă să facă unele greșeli în educația copilului? Când este sănătos să „răsfățăm” copilul și când ar trebui să fim mai fermi?

Supernanny - Beatrice Busuioc: Nimic nu este greșit în a-ți dori să îi oferi copilului tot ce este mai bun, expunându-l la experiențe plăcute. Cu toate acestea, această dorința poate duce și la experiențe neplăcute, dacă nu sunt întrunite niște limite:

1. Stabilirea unor reguli

2. Dezvoltarea autonomiei și independenței

3. A-i permite copilului să-și exprime emoțiile și să învețe să își dezvolte abilități de gestionare a acestora

4. Comunicarea deschisă

5. A-i permite copilului să greșească și să eșueze ori de câte ori are ocazia în drumul sau către dezvoltare, pornind de la lucruri mici. Astfel va învață să țină piept obstacolelor și să-și dezvolte strategii de manageriere.

„A-ți pupă copilul doar în somn”, este o tehnică pe care o foloseau părinții noștri pentru că nu cunoșteau alte modalități, ceea ce nu este de condamnat. Însă, în zilele noastre un părinte poate să îi demonstreze copilului iubirea atât prin gesturi cât și prin vorbe și în același timp să fie și ferm. Se numește educație cu blândețe. Copilul învață că există limite, că părintele nu îl poate lăsa să facă tot ce îi trece prin cap, fără să existe și anumite repercursiuni. Copiii trebuie să înțeleagă că atunci când aleg un comportament disfuncțional, părintele nu îi resping pe ei, ci alegerea lor: alegerea unui comportament care nu le face bine.

Părinți și Pitici: Reguli de politețe. Când și cum ar trebui părinții să înceapă să le introducă micuților elementele de politețe și cât de fermi ar trebui să fie în aplicarea acestora: Bună ziua, te rog, mulțumesc, la revedere. 

Supernanny - Beatrice Busuioc: Este important să avem în vedere că fiecare copil se dezvoltă în ritm propriu, sunt indivizi unici și singulari, așa că nu există o vârstă fixă pentru a introduce aceste elemente de politețe. Adaptarea la nivelul lor de dezvoltare și comunicarea într-un mod pozitiv și încurajator reprezintă cheia pentru a-i îndrumă într-un mod cât mai sănătos să înțeleagă și să adopte comportamente de politețe.
Părinții sunt primii modele pentru copii lor, așa că este esențial să le arătați prin exemplu cum se manifestă politețea și respectul față de ceilalți. Dacă un părinte îi oferă comportamente ambivalente copilului, adică: îi spune copilului să vorbească și să se comporte frumos, însă atunci când părintele este la volan de exemplu, părintele alege să vorbească urat față de participanții la trafic, nu face decât să îi ofere copilului un comportament ambivalent. Ce alege copilul să facă pe mai departe? Ce îi vine pe moment, depinzând de situație. Dacă un copil își va vedea părintele că este respectuos, vorbește frumos, folosește expresii de politețe, cum ar fi "Bună ziua", "Te rog" și "Mulțumesc" în interacțiunile cu orice om de zi cu zi, același lucru îl va face și el mai târziu. Copiii învață prin observare și imitare, așa că fiți un model pozitiv în comportamentul vostru. Incurajați empatia și respectul față de orice persoană și astfel, veți crește viitori adulți responsabili și respectuoși.

Părinți și Pitici: Pedepsele și recompensele. Este o discuție extrem de controversată în jurul acestor practici. Cum influențează aceste metode dezvoltarea copiilor și cu ce altă tehnică ar putea fi ele înlocuite, atunci când vrem să convingem copiii să facă anumite activități, sau să îi oprim din a face anumite activități?

Supernanny - Beatrice Busuioc: Analiza aplicată a comportamentului uman ne spune următorul lucru: în orice situație problematica, pentru scăderea comportamentului este important să încercăm orice tehnică care merge pe pozitiv. Dacă nu funcționează nimic pe pozitiv, se merge pe extincția comportamentului, acolo unde de exemplu:” X nu dorește să stea în sarcina. Funcția comportamentului sau este de escape din sarcina. Că X să nu mai evadeze din sarcina, „a nu-i permite să mai plece din sarcina” reprezintă a-i duce comportamentul în extincție.
După ce am epuizat toate tehnicile pe pozitiv, se merge în direcția de punishment. Punishmentul se folosește în ultima instanța când am încercat orice pe pozitiv și nu a funcționat. 
Când vorbesc despre punishment în analiză aplicată a comportamentului uman, nu mă refer la acele metode agresive care traumatizează copiii, fără niciun rezultat. 
Am să îți ofer cel mai simplu exemplu de punishment: „Un copil trântește jucăria pe jos și nu dorește să o strângă. A-l pune să pună jucăria pe masă, apoi a lua tu adultul jucăria și a o aruncă pe jos din nou, punându-l tot pe el să o strângă, reprezintă o tehnică de punishment care se numește”overcorrection”.
Însă, ce este foarte important de reținut, este faptul că fiecare comportament are în spate un antecedent (un trigger care îi declanșează comportamentul) și o consecință (ceva care îi menține comportamentul în continuare și îl determina pe copilul să îl repete). Este foarte important că adultul să strângă date atunci când are de-a face cu un comportament problematic și să observe în prima instanța: Ce îl determina pe copil să aibă acest tip de comportament? și Ce din comportamentul adultului, mai exact ce consecință îi oferă adultul la acest tip de comportament?
În momentul care adultul culege aceste date, problema este pe jumătate rezolvată. În felul acesta, adultul va ști faptul că, dacă va elimina consecință pentru comportament, comportamentul nu va mai avea putere, nu va mai avea de unde să se „hrănească” și va scădea. 
Un alt element foarte important este reprezentat de MOTIVAȚIA copilului. Părintele trebuie să observe ce îl motivează pe copilul cel mai mult și să se folosească de aceste motivații ale copilului în beneficiul, nu în dezavantajul acestuia.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.