Tehnica parentală numărul 1 pentru a ajuta în momentele grele copiii de orice vârstă. Psiholog: „Niciun copil nu vrea să fie rău!” / FOTO: freepik.com @EyeEm

Când emoțiile sunt intense – fie că un copil mic este impulsiv, fie că un adolescent transformă totul într-o luptă – avem nevoie de îndrumare pentru a ne ajuta copiii să învețe, nu să-i pedepsim.

Ca psiholog pentru copii, Tammy Schamuhn a dezvoltat un acronim util în acest proces, indiferent de vârsta copilului: H.E.L.P.

Iată cum să-l folosești în momentele dificile de parenting, potrivit cnbc.com.

H (Halt) este pentru „Oprire”

Să presupunem că copilul își lovește fratele cu o jucărie. Înainte de a reacționa, opriți-vă și întrebați-vă: De unde vine comportamentul?

Niciun copil nu vrea să fie „rău”. De ce ar vrea să dezamăgească pe cineva drag? Copiii vor să ne facă fericiți și să reușească, dar au limitări biologice: un creier gânditor subdezvoltat, un creier emoțional hiperactiv și lipsă de perspectivă. Un creier imatur produce un comportament imatur.

Un copil nu este comportamentul său. Chiar dacă anxietatea noastră poate interfera, comportamentul lor este o formă de comunicare ce reflectă o nevoie nesatisfăcută sau o abilitate neînțeleasă.

Comportamentul „rău” ar putea indica, de exemplu, că sunt:

Flămânzi

Obosiți

Suprastimulați

Se simt nedoriți, respinși, inadecvați, triști, speriați, singuri, furioși sau ignorați

Confuzi cu privire la așteptări

Au nevoie de mai multă libertate sau timp în aer liber

Au nevoie de o limită stabilită

Caută conexiune

Se îmbolnăvesc

Stresați de școală

Petrec prea mult timp pe ecran

Nu au suficientă joacă sau mișcare

Nu au o dietă echilibrată

Se luptă cu o tranziție

Este datoria noastră ca adulți să vedem dincolo de comportament, până la miezul problemei.

Poate fi greu să nu fim reactivi și să folosim comportamente nesănătoase învățate din experiențele noastre. Întrebați-vă: reacția mea este legată de bagajul meu emoțional?

De exemplu, „nu suport plânsul copilului meu pentru că părinții mei nu mi-au permis să plâng”? Sau este un răspuns rezonabil la comportamentul copilului meu, cum ar fi când strigă „te urăsc” și sentimentele mele sunt rănite?

Conștientizarea de sine ne poate salva de vechile modele învățate și ne poate permite să acționăm cu compasiune și intenție.

În cazul copiilor mai mari, reactivitatea noastră poate fi un obstacol. Putem lua o pauză sau să așteptăm până a doua zi înainte de a trece la E, L și P.

SURSA FOTO: freepik.com @gajus

E (Empathy) este pentru „Empatie”

Înainte de a stabili limite sau a rezolva problemele, asigurați-vă că copiii se simt în siguranță, văzuți și auziți. Empatia înseamnă să-i înțelegeți perspectiva și să le credeți sentimentele.

Iată cum să o aplicăm:

Acceptați-le sentimentele. Aplecați-vă la nivelul lor și faceți contact vizual. Recunoașteți și validați sentimentele. Folosiți un ton blând și spuneți: „Văd că te simți așa…” sau „Cred că te simți…”.

Ascultați cu adevărat. Rezumați și parafrazați, de exemplu, „așadar, prietenii tăi te-au ignorat și te-ai simțit singur?” și clarificați dacă e nevoie.

Nu judecați. Sentimentele nu sunt nici bune, nici rele. Comportamentul poate fi inacceptabil, dar sentimentele sunt întotdeauna valide.

Nu încercați să remediați. Permiteți-le să plângă, să țipe sau să-și exprime emoțiile. Scopul este să fie văzuți și auziți, nu să rezolve problema imediat.

Vorbiți mai puțin. Evitați să copleșiți copiii cu prea multe cuvinte. Prezența voastră este esențială.

Reglați-vă emoțiile. Respirați adânc și luați un moment pentru a vă calma. Întrebați-vă dacă reacția voastră este legată de propriile emoții sau de nevoile copilului.

Empatia ajută copiii să se simtă înțeleși și sprijiniți, pregătindu-i pentru stabilirea limitelor și rezolvarea problemelor.

L (Limits) este pentru „Limite”

„Într-o seară de Ziua Recunoștinței, am avut 20 de persoane în casa noastră și am comandat mâncare chinezească. Fiul meu, care de obicei este calm la masă, a refuzat să mănânce, a aruncat furculița și a strigat: `Nu mănânc asta!`

În acel moment, scopul meu a fost să stabilesc limite, să creez structură și să învăț un comportament adecvat. Am folosit afirmații simple și clare”, spune psihologul pentru copii.

Validați emoția copilului. „Văd că ești foarte frustrat acum.”

Transmiteți că comportamentul nu este acceptabil. „Nu este în regulă să arunci lucruri când ești supărat.”

Oferiți alternative. „Poți să ne spui că ești supărat sau să faci o plimbare scurtă și să revii.”

„Fiul meu a izbucnit în lacrimi când am stabilit limita, dar acest lucru nu înseamnă că limita a fost greșită. Am realizat că mai întâi avea nevoie de liniște și conexiune din partea mea - adică, empatie și proximitate”, a conchis Tammy Schamuhn.

SURSA FOTO: freepik.com @progallery

P (Proximity) este pentru „Proximitate”

Adesea, copiii negociază sau cer schimbări de limite, și, când răspunsul nostru rămâne același, se supără.

Poate fi tentant să cedați din cauza răspunsului lor intens sau să pentru a evita drama. Totuși, această procesare emoțională este normală și sănătoasă.

Pentru ca copiii să învețe autoreglarea, trebuie să fim alături de ei în aceste momente.

Pentru a-i calma, trebuie să stăm aproape. Observați când furia sau frustrarea lor se transformă în tristețe; acesta este momentul cheie al conexiunii.

Este important să fim prezenți fizic, fie că suntem pe podea, la masă sau pe canapea.

Prezența noastră fizică are o putere semnificativă în aceste momente.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.