„Soluția” cutremurătoare găsită de mamă și de mătușă pentru a „cuminți” un băiețel român de 10 ani: Ambele femei au fost reținute
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Un caz cutremurător s-a petrecut în orașul constănțean Hârșova, unde un băiat de 10 ani a fost descoperit legat de mâini și de picioare în propria locuință. 

Surprinzător, cea responsabilă pentru acest act a fost identificată a fi chiar mătușa copilului, care a declarat că l-a legat pentru că nu era cuminte. Mai surprinzător însă, mama băiatului, care era la muncă în străinătate, i-ar fi recomandat această „soluție”.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au anunțat că cele două femei implicate, în vârstă de 22 și 32 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore sub acuzația de lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la aceeași infracțiune. Potrivit polițiștilor, la data de 16 noiembrie, femeia de 32 de ani ar fi instigat-o pe cea de 22 de ani să priveze de libertate, în mod ilegal, minorul în vârstă de 10 ani, într-un imobil din orașul Hârșova.

Ambele femei se află acum în custodia Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în timp ce ancheta continuă pentru a clarifica circumstanțele acestui incident șocant.

Mama își sfătuiește sora să-l lege pe propriul copil

Surse judiciare au dezvăluit că mama unui copil, aflată la muncă în străinătate, ar fi dat instrucțiuni surorii sale să îl lege pe băiat, acesta fiind considerat neascultător. Fapta a fost descoperită atunci când o echipă din cadrul Primăriei Hârșova, sesizată de învățătoarea copilului din cauza absențelor repetate de la școală, a intrat în locuință.

Băiatul, găsit cu mâinile legate cu o eșarfă și picioarele cu un lanț, a povestit polițiștilor că a fost ținut în această situație timp de o zi. Mama copilului, între timp, s-a întors în țară. Incidentul a fost adus la cunoștința specialiștilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța de către polițiști. Ancheta continuă pentru a clarifica circumstanțele și pentru a asigura siguranța copilului.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Ce spune știința despre copiii născuți în septembrie

Luna septembrie marchează începutul toamnei, dar și al...


Top citite

Un pediatru spune care este lucrul nr. 1 prin care părinții își ajută copiii să devină sănătoși și de succes: „Cel mai ușor moment pentru a pune bazele e în perioada de nou-născut”

Ministrul Educației, în timp ce cadrele didactice protestează: „Este complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea fiscal-bugetară”

Reguli actualizate pentru bursele de merit în anul școlar 2025-2026

Profesori în stradă, în prima zi de cursuri. Ce fel de școală mai începe în România anului 2025? Prof. Claudia Chiru, la Părinți Prezenți / VIDEO

pixel