10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi
Nu este un secret că sunetul plânsului copiilor noștri ne poate provoca o stare de disconfort. Gândiți-vă doar cât de anxioși devenim atunci când micuțul nostru plânge fără un motiv evident. Deși înțelegem că plânsul este principalul lor mod de comunicare, încă îl privim ca pe ceva ce trebuie să „remediem”, ca și cum ar fi ceva negativ. Pe măsură ce bebelușul crește și devine un copil care merge și vorbește, deseori ne așteptăm ca ei să proceseze emoțiile în același mod în care o facem noi, neglijând importanța plânsului lor.
Studiile arată că creierul nostru este programat să reacționeze instantaneu la plânsul unui copil, declanșând în noi un răspuns automat de atenție și pregătire pentru a-i ajuta și a acționa rapid. Această reacție este înrădăcinată în instinctul nostru de protecție și grijă față de cei mici.
Odată ce învățăm să ne recalibrăm percepția asupra plânsului, putem adopta o abordare mai empatică față de copilul nostru. În loc să încercăm să suprimăm plânsul, putem învăța să îl ascultăm și să îi oferim sprijin emoțional. Prin a-i arăta copilului că îl înțelegem și că suntem acolo pentru el, îl putem ajuta să-și regleze emoțiile și să-și dezvolte abilități sănătoase de comunicare.
Plânsul unui copil nu este mereu un semn al tristeții. Pentru mulți copii mici, plânsul reprezintă o modalitate de a-și exprima și procesa diverse emoții. Pot plânge din furie, frustrare, frică, entuziasm, confuzie, anxietate sau chiar fericire.
Una dintre provocările cu care se confruntă acești copii este că le poate lipsi abilitatea verbală și conștientizarea de sine pentru a explica în cuvinte exact cum se simt. Acest lucru face ca întrebările adresate lor despre ce se întâmplă să nu conducă întotdeauna la un răspuns productiv.
De exemplu, atunci când un copil plânge de furie sau frustrare, întrebarea „Ce s-a întâmplat?” poate fi dificilă pentru el, deoarece nu poate pune în cuvinte complexitatea emoțiilor sale și poate simți o presiune suplimentară de a explica ceea ce simte.
Atunci când le spunem copiilor noștri să nu mai plângă sau folosim expresii de genul, de multe ori ne imaginăm că îi protejăm de suferință și că le ușurăm viața. Cu toate acestea, această abordare poate avea consecințe negative pentru dezvoltarea lor emoțională.
Când le cerem sau le spunem copiilor să se oprească din plâns, le transmitem mesajul că nu înțelegem cum se simt. Această reacție poate face ca sentimentele lor să devină și mai puternice și mai persistente.
Prin a le cere să se oprească din plâns, le transmitem că emoțiile lor nu sunt valabile și nu au importanță. Indiferent cât de neînsemnată poate părea cauza plânsului, incapabilitatea noastră de a recunoaște și valida starea lor emoțională îi privează atât pe ei, cât și pe noi, de o oportunitate de a învăța să procesăm aceste emoții într-un mod pozitiv.
Ca părinți, scopul nostru, deși poate fi dificil, este să sprijinim dezvoltarea abilității copiilor de a-și regla emoțiile. Aceasta poate fi realizată doar atunci când îi tratăm cu empatie și înțelegere.
Mulți dintre noi, ca părinți, suntem tentați să distragem atenția copilului nostru atunci când plânge. Ne imaginăm că prin aducerea unui element distractiv sau prin schimbarea subiectului, putem opri plânsul în întregime. Cu toate acestea, acest lucru poate implica pierderea unei oportunități de a ne conecta cu copilul nostru și de a-l învăța cum să-și gestioneze emoțiile.
Distragerea atenției copilului înseamnă de multe ori că ne concentram pe eliminarea cauzei plânsului, în loc să abordăm cu adevărat emoția pe care o simte. Nevoia de a-i distrage atenția poate veni din dorința noastră de a scăpa de disconfortul de a-l vedea plângând sau poate fi rezultatul presiunii sociale de a avea un copil „bine educat”. Cu toate acestea, prin distrageri continue, nu îi oferim copilului nostru ocazia de a-și înțelege și a-și exprima emoțiile.
SURSA FOTO: freepik.com @shurkin_son
Când te confrunți cu un copil care plânge, poți încerca să folosești următoarele afirmații pentru a-i transmite sprijin și înțelegere:
„Suntem în aceeași echipă, te voi ajuta!”
„Îmi dau seama că acest lucru este dificil pentru tine.”
„Înțeleg că ești trist (dezamăgit, speriat, anxios, fericit...) și este în regulă.”
„Toți ne-am simțit așa la un moment dat, este normal.”
„Să luăm o pauză.”
„A fost cu adevărat trist sau frustrant sau dezamăgitor, nu?”
„Te iubesc, ești cu mine, ești bine.”
„Vrei ajutor să încerci din nou?”
„Ai nevoie de o pauză pentru a încerca din nou mai târziu?”
„Aud că plângi, dar nu știu de ce ai nevoie. Mă poți ajuta să înțeleg?”
„Vom găsi împreună o soluție.”
Aceste fraze îi arată copilului că ești alături de el, că îl înțelegi și că îl susții în procesul său emoțional. Comunicarea empatică și sprijinul necondiționat sunt cheia pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile de gestionare a emoțiilor și de construire a relațiilor sănătoase.
De asemenea, amintește-ți să fii liniștit și să îi lași spațiu în timp ce plânge, dacă de asta are nevoie în acel moment. Fii un stâlp de empatie și forță pentru ca el să știe că poate avea încredere în tine în orice moment al vieții sale. În cele din urmă, toți părinții doresc să ajute copiii să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Pe măsură ce temperaturile...
Preot profesor univ. dr. Radu...
Magia Crăciunului este deja...
Raluca-Emima Vasilciuc și...
Nu există nicio modalitate mai...