Otilia Cazimir a scris numeroase poezii pentru copii. Iată câteva dintre acestea:

„Puişorul cafeniu”

A ieşit din ou, la soare,

Cel din urmă puişor.

Se usucă pe-aripioare

Şi-o porneşte binişor.

Stă găina la-ndoială,

Că din şapte puişori,

Şase-s galbeni-gălbiori

(Ghemotoace de beteală).

Numai cel de la sfârşit

A ieşit

Mai ponosit!

Şi se-ntreabă speriată;

-Nu cumva-i de ciocolată?

„Gospodina”

O furnică duce-n spate

Un grăunte jumătate.

– Încotro fugi, surioară?

– Ia, mă duc şi eu la moară!

Şi-s grăbită, şi-s grăbită,

Că mi-i casa negrijită,

Şi mi-s rufele la soare,

Şi copiii cer mâncare…

Nu, la noi în muşuroi

Nu e timp pentru zăbavă:

Că de n-am fi de ispravă,

Ar fi vai şi-amar de noi!

Trei rățuște

– Baba-oarbă! Baba-oarbă!

Zice raţa cea bătrână:

– Staţi colea, mai la-ndemână,

Că vicleana stă la pândă,

Stă la pândă, Că-i flămândă!

Cele mărişoare

Stau cuminţi la soare,

Însă cealaltă

O zbugheşte-n baltă,

Iar în păpuriş,

Pândind pe furiş,

Doi vulpoi stăteau la sfat…

Nu mai spun ce s-a-ntâmplat.

Somnoroase păsărele

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund prin rămurele-
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm și florile-n grădină -
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ți îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopții feerie
Se ridică mândră luna,
Totu-i vis și armonie -
Noapte bună!

Crăiasa din poveşti

Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,

Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al sfintei Vineri.

Ea se uită... Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.

Fiind băiet păduri cutreieram

Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna, -mi bate drept în faţă:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de argintie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor. 

Şi ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.

Ce te legeni…

– „Ce te legeni, codrule,

Fără ploaie, fără vânt,

Cu crengile la pământ?”

– „De ce nu m-aş legăna,

Dacă trece vremea mea!

Ziua scade, noaptea creşte

Şi frunzişul mi-l răreşte.

Bate vântul frunza-n dungă –

Cântăreţii mi-i alungă;

Bate vântul dintr-o parte –

Iarna-i ici, vara-i departe.

Şi de ce să nu mă plec,

Dacă păsările trec!

Peste vârf de rămurele

Trec în stoluri rândunele,

Ducând gândurile mele

Şi norocul meu cu ele.

Şi se duc pe rând pe rând,

Zarea lumii-ntunecând,

Şi se duc ca clipele,

Scuturând aripile,

Şi mă lasă pustiit,

Veştejit şi amorţit

Şi cu doru-mi singurel,

De mă-ngân numai cu el!

La mijloc de codru

La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniș,
La voiosul luminiș,
Luminiș de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Și de lună și de soare
Și de păsări călătoare,
Și de lună și de stele
Și de zbor de rândunele
Și de chipul dragei mele.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.