Confruntându-se cu viitorii părinți, temeri puternice apar adesea față de vârsta școlară, și mai ales față de pre-adolescență:  ”dar nu va fi prea mare ca să ne spună mamă și tată ?”

 Dar la ce vârstă ești prea mare pentru a avea o mamă și un tată?

Pe parcursul procesului de adopție, gândindu-se la eventuala adopție a unui copil deja „mare”, cuplurile își exprimă temeri față de timpul scurt care i-ar despărți de adolescență, perioadă de viață care înspăimântă din cauza numeroaselor schimbări fizice și psihologice pe care le au copiii

Majoritatea se tem că nu vor avea timp suficient pentru a construi o legătură profundă și că astfel au pierdut deja momentul copilăriei.

Mai mult, cuplurile povestesc despre temeri puternice cu privire la  plasarea la școală și riscul de a „rămâne în urmă” față de colegii lor, precum și despre o adaptare dificilă. În fine, viitorii părinți se tem adesea că copiii de peste 8 ani ar putea avea deja o personalitate construită și definitivă, că sunt deja adulți.

Temeri de înțeles și legitime, dar pe care realitatea familială le face apoi să dispară cu entuziasmul copiilor înșiși pentru noua lor viață.

Adoptarea unui copil de 8 ani sau mai mult este cu siguranță diferită de cea a unui nou-născut sau chiar a unui copil de 3 sau 4 ani, dar nu putem spune cu certitudine că va fi dificilă sau problematică sau mai complicată și mai riscantă decât cea a unui copil adoptat când este foarte mic.

Copiii mari au nevoie de o mamă și un tată!

Copiii mai mari manifestă o mare dorință pentru o mamă și un tată și vor să experimenteze toate experiențele de care nu s-au putut bucura niciodată în copilărie, deoarece s-au angajat să supraviețuiască.

Îndoielile și temerile cuplurilor sunt adesea alimentate de membrii familiei, prieteni sau alți adulți, care nu cunosc pe deplin realitatea adopției și doresc doar să-și protejeze copiii sau prietenii la rândul lor, sau chiar de asistenții sociali sau profesorii, care pot fi victimă a prejudecăților sau amintirea unei experiențe negative trăite în cariera lor profesională.

Copii mari și conștientizarea „cadoului” de a avea o familie

Copiii „mari”, ne putem imagina un copil de 9 sau 10 ani, sunt mai conștienți de marea posibilitate  pe care o pot avea de a-și găsi în sfârșit o familie pentru ei înșiși și, deși este posibil să fi trăit experiențe mai dificile în trecut,  încă nutresc la speranța de a găsi o mamă și un tată și când îi găsesc sunt încântați!

Un copil mai mare are propria sa istorie și poate să fi trecut prin experiențe mai dificile decât un copil care este adoptat timpuriu, în familie sau într-o instituție și, uneori, noi abandonuri în urma încercărilor eșuate de plasament și/sau adopție, toate experiențe care ar fi putut  afecta pe stima de sine și sentimentele de neîncredere față de adulți sau față de viață, dar  are și mai multe instrumente și resurse pentru a face față noilor provocări.

Adoptarea unui copil „mare” este o experiență de trăit cu mare conștientizare, cu privire la eventualele probleme critice, resursele copiilor și, de asemenea, cu privire la resursele proprii. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.