Copii de succes? Decanul Standford, Julie Lythcott-Haims: Ajută-i să-și construiască AUTOEFICACITATEA. Este mai importantă decât stima de sine
Data publicării:
Într-o lume în care succesul este adesea măsurat în note, scoruri și diplome, mulți părinți cred că, pentru a-și ajuta copiii să reușească, trebuie să fie permanent implicați, asigurându-se că fiecare pas al parcursului lor educațional este bine controlat. 

Julie Lythcott-Haims, autoare și fostă decană la Universitatea Stanford, atrage atenția asupra riscurilor acestui tip de "supra-parenting".

În cadrul unui video discurs, How to Raise Successful Kids -- Without Over-Parenting, despre creșterea copiilor de succes, ea a subliniat că atunci când îi ajutăm prea mult copiii își pierd șansa dezvoltării:

”Dar dacă te uiți la ce am făcut, dacă ai curajul să te uiți cu adevărat la asta, vei vedea că nu numai copiii noștri își pun valoarea în note și scoruri, dar când trăim chiar în mintea lor prețioasă și în plină dezvoltare tot timpul, le transmitem copiilor mesajul, Hei, copile, nu cred că poți realiza asta fără mine!

Și așa cu prea mult ajutorul nostru, cu supra-protecție, supra-direcționare și ținerea de mână excesivă, îi privăm pe copiii noștri de șansa de a-și construi autoeficacitatea, care este un principiu fundamental al psihicului uman, mult mai important decât acea stimă de sine pe care o obțin de fiecare dată când îi aplaudăm.

Autoeficacitatea se construiește atunci când cineva vede că acțiunile proprii duc la rezultate. Nu acțiunile părinților în numele lor, ci atunci când acțiunile proprii duc la rezultate. Deci, pe scurt, dacă copiii noștri trebuie să-și dezvolte autoeficacitatea, și trebuie să o facă, atunci ei trebuie să-și dezvolte de unii singuri gândirea, planificarea, decizia, acțiunea, speranța, adaptarea, încercarea și eroarea, visarea și experiența vieții”, a spus fostul decan al Universității Standford.

GREȘIT! Succesul bazat doar pe performanță academică: ”Ar trebui să fim mai puțin interesați”

Lythcott-Haims avertizează asupra concentrării obsesive pe note și performanță școlară ca principal indicator de succes în viață. Deși o notă mare la examen sau admiterea la o universitate de top sunt satisfacții de moment, succesul durabil se bazează pe o serie de abilități fundamentale – reziliență, gândire independentă, adaptabilitate și capacitatea de a relaționa cu ceilalți. 

2. Julie Lyth... (julie-luthcott-hames_98532500.jpg)

Julie Lythcott-Haims, autoare și fostă decan la Universitatea Stanford, Foto: Youtube TED

”Eu nu spun că fiecare copil este harnic și motivat și nu are nevoie de implicarea sau interesul unui părinte în viața lor și ar trebui să ne retragem și să-i lăsăm să-și urmeze drumul. Nicidecum.  Ceea ce vreau să spun este că atunci când tratăm notele și scorurile și laudele și premiile ca fiind scopul copilăriei,  cu scopul la a intra la cel mai bun colegiu sau facultate, ei bine, aceasta este o definiție prea restrictivă a succesului pentru copiii noștri.

Și chiar dacă am putea să-i ajutăm să obțină câteva victorii pe termen scurt, cum ar fi să obțină o notă mai bună dacă îi ajutăm noi să-și facă temele, toate acestea vin la un cost pe termen lung pentru simțul lor de sine”, a mai spus celebra Julie Lythcott-Haims.

Oferiți copiiilor copilărie, nu doar sarcini și așteptări

”Ceea ce vreau să spun este că ar trebui să fim mai puțin interesați de un anumit set de școli la care ar putea fi acceptați, și mult mai interesați de faptul că au obiceiuri, mentalitatea, abilitățile, starea de bine pentru a reuși oriunde merg.

Ceea ce vreau să spun este că copiii noștri au nevoie ca noi să fim puțin mai puțin obsedați de note și scoruri și mult mai interesați de copilărie, oferind o bază pentru succesul lor construit pe lucruri precum iubirea și treburile casnice”, a spus  Julie Lythcott-Haims în cadrul evenimentului.

Publicitate



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Metode si tehnici

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon / FOTO: freepik.com @EyeEm

Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon

Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios” / FOTO: freepik.com @volodymyr-t

Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios”

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi / FOTO: freepik.com @EyeEm

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său conform experților / FOTO: freepik.com @freepik

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său, conform experților

pixel