„Este un genocid care se întâmplă cu educația în momentul acesta!” Prof. Claudia Chiru denunță „atrocitățile” din noile măsuri: „Aceste două ore remediale aș vrea să știu cum au fost gândite” / VIDEO
„Dumnealui consideră că nu avem activitate birocratică? O să o reducă? Păi, da, noi am mai auzit promisiuni de genul acesta. Până una alta nu a redus nimic. Trebuia să înceapă să reducă birocrația și apoi să ne pună ore suplimentare”, susține prof. Claudia Chiru la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Creșterea normei nu vine cu soluții pentru birocrația care consumă deja ore valoroase din ziua unui cadru didactic. Profesori se simt presați și epuizați, fără să existe planuri clare de suport.
„Aceste două ore remediale aș vrea să știu cum au fost gândite pentru clasa pregătitoare? Pentru că eu mi-am cunoscut elevii astăzi. Sunt tabula rasa, așa sunt considerați, eu așa îi consider. Și eu de săptămâna aceasta trebuie să fac ore remediale cu ei. Ce să remediez? Pentru ce? Pentru ce trebuie să remediez când eu am nevoie de timp să merg în librării, să-mi cumpăr cărți, să merg să mă inspir”, explică prof. Claudia Chiru.
Elevii noi au nevoie de timp de adaptare și de explorare. Încărcarea cu ore remediale fără un plan clar nu ajută nici profesorul, nici copilul.
„Pentru fiecare oră în plus sunt alte două ore pe care trebuie să le tai efectiv. Și acele opt ore sunt foarte multe ore. Suntem epuizați la finalul zilei, efectiv, epuizați”, explică prof. Claudia Chiru.
„Și înțeleg că sunt oameni care sunt invidioși, dar eu le spun să vină la școală, să-și schimbe meseriile, să vină să vadă cum e. Ne numără, ne tot numără orele, ne tot numără vacanțele, ne tot numără... Dumnealor nu fac diferența: ăsta este un efort intelectual! Eu nu sunt paznic la acei copii! Eu trebuie să scot ceva din ei.
Și de câți ani sunt eu în învățământ, sunt la a treia serie, toți copiii mei au ieșit știind să scrie, să citească, să socotească. Și la nivel înalt! Mai departe se pierd în gimnaziu, atenție, acolo nu mai e vina mea. Acolo e alt subiect pentru că și acolo s-au făcut distrugeri.
Este un genocid care se întâmplă cu educația în momentul acesta. Sunt niște atrocități lucrurile astea care se fac”, conchide prof. Claudia Chiru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.