De la fiică subprotejată la mamă supraprotectoare: 10 semne care îți arată că ai dus protecția prea departe
Când vine vorba de a-i arăta recunoștință și apreciere unui cadru didactic, mulți părinți consideră că acest lucru poate fi direct proporțional cu valoarea cadoului oferit.
Ba mai mult, sunt cazuri în care - și vorbesc din proprie experiență- când cei care au contribuit la achiziția cadourilor țin morțiș să se menționeze pe biletul însoțitor cu nume și prenume pentru a fi siguri că profesoara sau profesorii vor face diferența între cei ce au dat bani și cei ce nu au dat.
...Primitiv, de prost gust... veți spune mulți dintre dvs. Da! Dar aceste atenții nu sunt condamnabile doar din punct de vedere etic, moral, ci și legal.
Un punct de vedere interesant în această speță l-a avut și senatorul României, Rodica Boancă, profesor de meserie. Senatorul a transmis un mesaj prin intermediul paginii ei de socializare, un mesaj care merită menționat și cu care, cu siguranță, mulți dintre voi care aveți copii la școală vă veți identifica:
”Codul de Etică și Deontologie din învățământul preuniversitar spune foarte clar că profesorul nu are cum să accepte,nu are voie să accepte niciun fel de cadou care ar putea să îl determine într-un fel sau altul să favorizeze un elev sau să aibă o atitudine mai diferită față de un elev, discriminatorie față de restul.
Acest mesaj este un semnal de alarmă, este un mesaj pentru toate mămicile dar și pentru colegii mei din învățământ. Este timpul să intrăm în normalitate și să ne facem bine. Haideți să terminăm cu discuțiile acestea de pe toate grupurile de mămici, tătici, bunici, grupuri de la școală, unde, în această perioadă discuția cea mai importantă este legată de cadoul pe care trebuie să îl luăm învățătorului, dirigintelui sau profesorului de la clasă.
Stimați părinți, noi, cadrele didactice, avem nevoie din partea dvs. de un cadou extrem de important: de bună voința dvs, de implicarea dvs, de colaborare dvs cu noi, cadrele didactice. Nu avem nevoie de cadouri pentru că orice formă de cadou poate fi interpretat chiar ca o formă de corupție și să știți că este modalitatea prin care noi alimentăm în toate sistemele această corupție mică sau mare.
Foto: Freepik
Cred cu tărie că noi, cadrele ne dorim din partea părinților și din partea copiilor un cadou care nu are preț. Cadoul acela se numește respect, cadoul acela presupune ca dvs să fiți alături de noi atunci când sunt situații.
Cel mai mare cadou pe care îl puteți face unui cadru didactic este ca atunci când acesta vă semnalează o problemă, atunci când acesta îi pune o notă mai mică fiului dvs, ca atunci când cadrul didactic corectează lucrarea și voi vedeți că copilul are o notă mai puțin dorită, în loc să vă duceți peste cadrul didactic și să-i explicați că 2+2 nu fac 4, ci fac 7, în momentul acela puteți să-i faceți cel mai minunat cadou: puteți să stați de vorbă cu copilul dvs, puteți să mergeți la școală, să îl rugați pe respectivul cadru didactic să aprofundeze la școală un anumit aspect pe care copilul nu l-a înțeles - nu contra cost, absolut!
Puteți să faceți foarte multe lucruri și puteți să vă implicați în foarte multe feluri astfel încât colaborarea dintre dvs și profesori să fie în folosul și în interesul superior al copilului”, a transmis senatorul Rodica Boancă pe pagina sa de socializare.
Unul dintre principiile fundamentale ale acestui cod este interdicția clară impusă profesorilor de a accepta cadouri din partea elevilor sau părinților.
Această regulă este menționată în mod explicit pentru a preveni orice formă de favoritism sau influență asupra deciziilor educaționale. Acceptarea unui cadou, oricât de mic sau simbolic ar părea, poate crea aparența unui conflict de interese, ceea ce ar putea compromite imparțialitatea profesorului.
Foto: Freepik
De asemenea, un astfel de gest poate pune presiune atât pe elevi, cât și pe părinți, creând o competiție neloială în încercarea de a obține favoruri. Acest lucru contravine principiului de echitate, care stă la baza educației moderne, unde fiecare elev trebuie tratat cu aceleași standarde și exigențe.
Dincolo de aspectele legale, acceptarea unui cadou ridică și o problemă etică și morală. Profesorul trebuie să fie un exemplu de integritate pentru elevi, demonstrând prin propriul comportament valorile pe care dorește să le transmită. Integritatea înseamnă să faci ceea ce este corect, chiar și atunci când nimeni nu te urmărește, și să menții o linie clară între viața profesională și cea personală.
Un profesor care acceptă cadouri riscă să-și compromită autoritatea morală și să submineze încrederea pe care elevii și părinții o au în el. Într-o societate în care corupția și favoritismul sunt adesea criticate, este esențial ca profesorii să fie imuni la astfel de influențe, menținând o atitudine fermă și corectă.
Încălcarea acestui cod poate avea consecințe serioase pentru profesor, atât din punct de vedere legal, cât și profesional. Pe lângă sancțiunile disciplinare care pot varia de la avertismente la destituirea din funcție, reputația profesorului poate fi iremediabil afectată. Într-o profesie în care respectul și încrederea sunt esențiale, pierderea acestora poate avea efecte devastatoare asupra carierei și vieții personale.
Refuzul cadourilor și menținerea unei atitudini echitabile față de toți elevii nu reprezintă doar o obligație legală, ci și un angajament moral pe care fiecare profesor ar trebui să-l respecte. Numai astfel, educația poate rămâne un proces just și echitabil, în care fiecare elev are șanse egale de a-și atinge potențialul maxim.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.