Autorul articolului: Raluca Panțiru

Categorie: Parenting

Ce comportament din copilărie provoacă un atașament anxios la vârsta adultă / FOTO: freepik.com@freepik

Experiențele timpurii – relațiile instabile, lipsa afecțiunii sau disponibilității emoționale din partea părinților – modelează felul în care percepem iubirea și intimitatea.

Psihanalistul Christian Richomme explică faptul că aceste răni din copilărie pot contura un tipar de atașament nesigur, în care căutarea constantă a afecțiunii și teama de abandon devin dominante.

Citește și E corect să le oferim copiilor noștri absolut totul, fără limite? Andreea Bălan: „Nu există așa ceva. Le învăț pe fetele mele să muncească”

Acest stil de atașament anxios influențează profund modul în care trăim și construim relațiile ca adulți, ducând adesea la dependență emoțională și nesiguranță.

De unde provine atașamentul anxios în relații?

Sursa foto: freepik.com@freepik

Potrivit psihanalistului Christian Richomme, acest fenomen își are adesea originea în copilărie.

Rănile trăite în copilărie modelează adulții care devenim. În funcție de experiențele noastre, relația cu sine și cu ceilalți se construiește diferit, iar acest lucru afectează inevitabil relațiile noastre.

„Ne începem existența fără niciun fel de prejudecată, fără cunoștințe sau experiențe legate de ceilalți și de formele de iubire care pot exista.

Dacă într-un moment al dezvoltării noastre afective am fost trădați, înșelați, disprețuiți, umiliți sau nu ne-am simțit iubiți de o persoană apropiată (părinte, prieten, primul partener), înregistrăm aceste mecanisme și ele devin cunoscute și obișnuite pentru noi”, explică psihanalistul Christian Richomme.

Putem ajunge chiar să credem că aceasta este singura modalitate de a iubi sau că este ceea ce merităm.

Un atașament anxios transmis de părinți

Sursa foto: freepik.com@freepik

Atașamentul anxios provine adesea de la părinți. Este comun printre persoanele care au crescut într-un mediu puțin sigur, instabil.

Deși nu au fost complet absenți, părinții au fost prea puțin prezenți sau disponibili. Echilibrul emoțional nu era suficient de stabil zilnic pentru a permite copilului să crească în autonomie și încredere.

Citește și Cele mai mari greșeli de parenting care distrug încrederea și stima de sine a copiilor. Psihoterapeut: „Acești părinți creează un cerc vicios, iar cei mici NU se mai simt bine în pielea lor”

În cazul în care părinții au fost prezenți, este posibil ca ei înșiși să fi avut un atașament anxios care i-a făcut indisponibili emoțional.

Copilul este astfel într-o cerere continuă de atenție, chiar dacă asta înseamnă să pară turbulent în căutarea sa de afecțiune și apropiere emoțională. Și, la urma urmei, ce ar putea fi mai natural pentru un copil?

Când creștem cu ideea că trebuie să facem multe pentru a obține puțină afecțiune, este probabil ca, la maturitate, să rămânem prinși într-un tipar de dependență.

„O nevoie absolută de a fi iubit”

Sursa foto: freepik.com@freepik

Iubirea cu orice preț. În așa măsură încât devine patologică sau obsesivă. Această situație ne abate atenția de la toxicitatea relației și de la semnele ei prevestitoare, dar ne menține în această dinamică de suferință, indiferent de costuri, observă psihanalistul.

Această nevoie generează un stil de atașament anxios.

„Aceste experiențe din copilărie sau de la începutul existenței noastre pot genera atitudini specifice față de dorința noastră de relaționare”, explică Christian Richomme, potrivit Psychologies.

În astfel de cazuri, profilul nostru afectiv se dezvoltă cu o nevoie absolută de iubire sau de a fi iubiți (o iubire patologică sau obsesivă), un stil de atașament anxios și nesigur sau o perioadă de fragilitate emoțională.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.