Vezi versiune Desktop
Cum să crești copii inteligenți din punct de vedere emoțional? Strategii de la un specialist în dezvoltarea micuților: „Le-ați spus vreodată să nu plângă?”
Experiențele timpurii – relațiile instabile, lipsa afecțiunii sau disponibilității emoționale din partea părinților – modelează felul în care percepem iubirea și intimitatea.
Psihanalistul Christian Richomme explică faptul că aceste răni din copilărie pot contura un tipar de atașament nesigur, în care căutarea constantă a afecțiunii și teama de abandon devin dominante.
Acest stil de atașament anxios influențează profund modul în care trăim și construim relațiile ca adulți, ducând adesea la dependență emoțională și nesiguranță.
Sursa foto: freepik.com@freepik
Potrivit psihanalistului Christian Richomme, acest fenomen își are adesea originea în copilărie.
Rănile trăite în copilărie modelează adulții care devenim. În funcție de experiențele noastre, relația cu sine și cu ceilalți se construiește diferit, iar acest lucru afectează inevitabil relațiile noastre.
„Ne începem existența fără niciun fel de prejudecată, fără cunoștințe sau experiențe legate de ceilalți și de formele de iubire care pot exista.
Dacă într-un moment al dezvoltării noastre afective am fost trădați, înșelați, disprețuiți, umiliți sau nu ne-am simțit iubiți de o persoană apropiată (părinte, prieten, primul partener), înregistrăm aceste mecanisme și ele devin cunoscute și obișnuite pentru noi”, explică psihanalistul Christian Richomme.
Putem ajunge chiar să credem că aceasta este singura modalitate de a iubi sau că este ceea ce merităm.
Sursa foto: freepik.com@freepik
Atașamentul anxios provine adesea de la părinți. Este comun printre persoanele care au crescut într-un mediu puțin sigur, instabil.
Deși nu au fost complet absenți, părinții au fost prea puțin prezenți sau disponibili. Echilibrul emoțional nu era suficient de stabil zilnic pentru a permite copilului să crească în autonomie și încredere.
În cazul în care părinții au fost prezenți, este posibil ca ei înșiși să fi avut un atașament anxios care i-a făcut indisponibili emoțional.
Copilul este astfel într-o cerere continuă de atenție, chiar dacă asta înseamnă să pară turbulent în căutarea sa de afecțiune și apropiere emoțională. Și, la urma urmei, ce ar putea fi mai natural pentru un copil?
Când creștem cu ideea că trebuie să facem multe pentru a obține puțină afecțiune, este probabil ca, la maturitate, să rămânem prinși într-un tipar de dependență.
Sursa foto: freepik.com@freepik
Iubirea cu orice preț. În așa măsură încât devine patologică sau obsesivă. Această situație ne abate atenția de la toxicitatea relației și de la semnele ei prevestitoare, dar ne menține în această dinamică de suferință, indiferent de costuri, observă psihanalistul.
Această nevoie generează un stil de atașament anxios.
„Aceste experiențe din copilărie sau de la începutul existenței noastre pot genera atitudini specifice față de dorința noastră de relaționare”, explică Christian Richomme, potrivit Psychologies.
În astfel de cazuri, profilul nostru afectiv se dezvoltă cu o nevoie absolută de iubire sau de a fi iubiți (o iubire patologică sau obsesivă), un stil de atașament anxios și nesigur sau o perioadă de fragilitate emoțională.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
