Vezi versiune Desktop
A fost desemnat cuvântul anului 2024! Termenul a fost căutat de aproape 130.000 de ori pe Cambridge Dictionary
Un proiect care implică tineri părinți, copii și vârstnici care se reunesc pentru a petrece timp împreună și a împărtăși momente de convivialitate.
Un model care a devenit foarte popular în țară, atât de mult încât în prezent există peste 500 de case de acest tip. Și care se pregătește acum să facă un alt salt, înființând grădinițe frecventate în același timp de copii și vârstnici.
Totul a început când fondatoarea, Hildegard Schooss, și-a creat primul „sat” pentru mamele singure. De-a lungul timpului, structura s-a deschis către alte segmente ale populației, devenind un adevărat cămin intergenerațional.
Un loc „unde avem grijă unul de celălalt”, explică Schooss jurnaliştilor. «Astăzi, din păcate, cele trei generații nu mai trăiesc împreună. Dar este nevoie de un sat pentru a crește un copil. Sunt convins că acesta este elementul central pentru coeziunea societății».
Un antidot formidabil împotriva individualismului, excluderii și singurătății care domnește adesea în orașe. Un loc care creează legături sociale și îi sprijină pe cei mai vulnerabili. Despre aceste lucruri este de fapt modelul Salzgitter.
De fapt, aici nu este vorba de a trăi zi și noapte sub același acoperiș, ci de a frecventa un loc deschis tuturor, de dimineața până seara, unde toată lumea - adult, vârstnic, copil - urmează un parcurs zilnic (examen medical, joacă, după școală), doar pentru a crea momente de convivialitate în spațiile comune. Casele recreează așadar un cartier de susținere într-un mod mic.
Sursa fotot: Kampus Production/Pexel
Căminele intergeneraționale sunt locuri în care bătrânețea nu este stigmatizată: bătrânii de aici sunt fericiți să trăiască cu trei generații și – după cum explică managerii – „oamenii fericiți se îmbolnăvesc mai puțin”.
În structură găsesc îngrijire, asistență și alte elemente fundamentale pentru bunăstare și autonomie. Aici, nevoile oamenilor sunt gestionate în cadrul solidarității și al împărtășirii spațiilor și resurselor.
„Un loc pentru a experimenta principiul familiei mari într-un mod modern, unde oamenii din toate generațiile se pot întâlni în fiecare zi, învățând unii de la alții și sprijinindu-se reciproc”. Așa definește Ministerul Familiei din Germania modelul Salzgitter.
Ministrul familiei de atunci, Ursula von der Leyen, a fost cea care a răspândit aceste structuri în toată țara în 2006, reunind sub un singur acoperiș comunități care până atunci lucraseră întotdeauna separat: centre sociale pentru bătrâni, femei și copii.
Forța proiectului constă în voința participanților. Guvernul Germaniei, de fapt, aloca o sumă mică (circa 40.000 de euro) pentru fiecare centru, care trebuie să garanteze o zonă de întâlnire, servicii pentru copii și laboratoare de îngrijire pentru bătrâni.
Sufletul companiei sunt deci operatorii, majoritatea voluntari. Cu ei, stagiari și deținători de „mini joburi”, adică locuri de muncă subvenționate destinate șomerilor de lungă durată. O modalitate de a reduce costurile, de a rezolva problema asistenței, care lipsește mereu, și de a promova ocuparea forței de muncă.
Sursa fotot: Kampus Production/Pexel
Cel mai recent experiment social al Casei Salzgitter este crearea unei grădinițe în care seniorii și cei mai mici să petreacă timp de învățare împreună.
Începând cu anul 1990, Centrul Salzgitter deține grădinițe separate pentru copii și bătrâni. Din 2018, el a început să se gândească la modul de a le uni pentru a intensifica relațiile dintre cele două grupuri și astfel să reducă decalajul generațional „nefiresc” prezent în societatea actuală.
De altfel, în noile modele de familie, bătrânii și copiii se regăsesc adesea singuri. Astfel, a venit momentul ca operatorii să refacă o punte între generații, dar este vorba de a proceda pas cu pas.
În Salzgitter, seniorii și copiii încă urmează programe separate: exerciții fizice și cognitive pentru unul și un program de grădiniță pentru celălalt. Dar restul zilei prezintă nenumărate activități combinate. Precum sesiunile de muzică și dans sau ora prânzului.
Bătrânii sunt stimulați de cei mai tineri, cărora le lipsește adesea silueta bunicilor. Și așa, repede, devin un fel de familie surogat unul pentru celălalt.
16 asistenți sociali și profesori au grijă de 25 de copii și 16 bătrâni. Și nu este neobișnuit să vezi la ora prânzului un „bunic” decojind fructele pentru micul co-mesean care stă lângă el.
Sursa fotot: Kampus Production/Pexel
La finalul studiului acestui nou model de interacțiune „strânsă”, pe baza rezultatelor obținute, Centrul va elabora o metodă și un program de studii adecvate pregătirii personalului pentru îngrijirea atât a copiilor, cât și a vârstnicilor.
Oamenii sunt rareori fericiți singuri. De aceea, casele multigeneraționale sunt modelul viitorului: a învăța unul de la celălalt, a simți nevoia, a împărtăși bucuria. O fi aceasta rețeta fericirii?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Temele pentru acasă sunt o...
Titi Aur, instructor de conducere defensivă, vine cu...
