Vezi versiune Desktop
Expresii prin care copiii profund nefericiți cer, de fapt, ajutor. Experții explică semnificațiile ascunse din spatele lor: „NU exagerează, NU sunt dramatici!”
ADHD (tulburarea cu deficit de atenție și hiperactivitate) este o patologie cu o componentă genetică mare, deci adesea ereditară, caracterizată printr-o tulburare a neurotransmițătorilor cerebrali responsabili cu controlul atenției.
În unele cazuri, așadar, poate fi însoțită de hiperactivitate secundară, din cauza tulburării psihice care afectează copilul și îl împiedică să filtreze stimulii senzoriali care îl bombardează zilnic.
Copiii hiperactivi au dificultăți de atenție, sunt dezorganizați, dezordonați, au dificultăți de concentrare, până în punctul în care fiecare stimul îi distrage atenția.
Școala și familia ar trebui să formeze o alianță puternică, construind o relație profitabilă care să vizeze evitarea numeroaselor frustrări pe care copilul le va întâmpina inevitabil dacă se începe să-l bombardeze cu reproșuri și pedepse sau prin a avea așteptări inadecvate de la el.
Profesorii trebuie să fie conștienți de faptul că atitudinea lor diferită față de copilul neatent/hiperactiv are un impact puternic asupra modificării comportamentului acestuia.
De altfel, nu trebuie să uităm că severitatea și persistența simptomelor tulburării sunt afectate semnificativ de variabilele de mediu și de modul în care copilul se simte acceptat și ajutat în fața dificultăților.
Unul dintre predictorii unui deznodământ mai bun al tulburării în adolescență constă tocmai în relația pozitivă pe care profesorii au reușit să o stabilească cu elevul în anii de școală obligatorie.
Profesorul, în primul rând, trebuie să acționeze ca un punct de referință autorizat și competent și să lucreze alături de copil (fără a-și pierde răbdarea), dându-i instrucțiuni scurte și simple, precizând atât verbal, cât și în scris, cei mai importanți pași care să-l ajute să ducă la bun sfârșit sarcinile în mod corespunzător.
Experiența arată că este necesar să se facă pauze dese în timpul lecției, făcând munca stimulativă, în primul rând prin implicarea copiilor pe cât posibil în „căi” în care toată lumea se simte implicată, și numai în al doilea rând, și treptat, prin impunerea timpilor de finalizare a sarcinii date.
Este absolut contraproductiv să subliniem dificultățile subiectului hiperactiv, pentru a nu da naștere la „etichetare” chiar de către colegii de clasă, ceea ce ar agrava starea explozivă a copilului deranjat.
Având în vedere că acești copii își pierd adesea lucrurile, va fi util să se definească timpii și modalitățile de a realiza o reorganizare de rutină a materialelor lor.
Citește și: Ai un copil cu ADHD? Ei bine, el are o superputere
În acest scop, este importantă utilizarea întăririlor pozitive, care să fie variate cu inteligență și sensibilitate pentru ca acestea să nu-și piardă din eficacitate: una dintre acestea ar putea fi încurajarea copilului hiperactiv să desfășoare activitățile în care se descurcă cel mai bine, evitând - după cum am menționat - posibile competiții frustrante cu colegii.
În sfârșit, atunci când este necesar, profesorii, pe lângă colaborarea cu părinții, ar trebui să se consulte cu experții pentru a integra și armoniza intervențiile implementate asupra copilului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
