„Copiii cu dublă identitate” din diaspora. Luiza Dinică Diculescu: „Se rușinează să vorbească limba română pentru că «cineva» s-a străduit foarte mult să își critice țara” / VIDEO
Data publicării:
Autorul articolului: Gabriela Ungureanu
Categorie: Articole
Jurnalista Luiza Dinică Diculescu, stabilită de 15 ani în Italia, a vorbit la emisiunea Născuți în diaspora, moderată de jurnalistul Flaviu George Predescu, despre generațiile de copii români care trăiesc între două lumi și care, din păcate, ajung să se rușineze de limba și cultura lor.

„În Italia, copiii cu dublă identitate - cum îmi place să le spun, am fost nevoită să le spun astfel - se rușinează să vorbească limba română. Pentru că, cu ani în urmă, se întâmpla același lucru. Cineva s-a străduit foarte mult să își critice țara, să nu se concentreze și pe lucrurile pozitive”, explică jurnalista Luiza Dinică Diculescu.

Luiza Dinică Diculescu: „România nu e lumea a treia!”

SURSA FOTO: freepik.com @dotshock

În cadrul emisiunii, Luiza Dinică Diculescu amintește că România a făcut pași uriași spre alinierea la standardele europene.

„Trebuie să admitem faptul că România a făcut niște pași uriași spre alinierea în rândul țărilor europene în ultimii ani. Nu suntem lumea a treia, nu suntem o țară de lumea a treia. Asta este o realitate.

Dar, dacă dăm drumul la televizor pe anumite posturi de televiziune îți vine sentimentul emigrării instant, indiferent că te-ai gândit sau nu vreodată pentru că ai senzația că trăiești într-o țară ratată care și-a ratat viitorul, ceea ce nu este adevărat, mai spune jurnalista.

Este un avertisment necesar: imaginea pe care mass-media o proiectează poate influența generații întregi, transformând mândria în rușine.

Cetățenia română, moștenire și responsabilitate

„România este astăzi țara tuturor posibilităților (...). A fi cetățean român nu se negociază. Se trăiește! Este o moștenire cultivată și o responsabilitate, subliniază jurnalista. 

Pentru ea, dialogul cu diaspora este despre reconectarea cu valorile și identitatea națională.

„Dialogul meu cu diaspora pe asta se bazează: pe a le întări valorile noastre și imaginea pozitivă a țării noastre. Jurnalismul acesta l-am practicat încă de când eram în București”, mai spune Luiza Dinică Diculescu. 

Ambasadorii neoficiali ai României în lume

 

SURSA FOTO: freepik.com @EugenePetrunin

În străinătate, copiii care au crescut între două culturi devin astăzi „ambasadori neoficiali”, după cum spune Luiza Dinică Diculescu.

„Astăzi avem în străinătate avem ambasadori neoficiali, dar foarte importanți pentru România. Sunt oameni care deja dețin funcții cheie. Sunt copiii noștri - odinioară copii, au crescut între timp - și dețin funcții importante în administrație, în sănătate, în construcții, sunt muncitori care acolo unde merg să-și facă treaba și să-și îndeplinească rolurile care le revin prin intermediul serviciului, fac o treabă extraordinară (...). Oameni care duc o imagine frumoasă și care au datoria să ducă o imagine frumoasă peste hotarele țării. De aceea ei sunt niște ambasadori neoficiali. Și ei sunt România!”, afirmă jurnalista. 

URMĂRIȚI EMISIUNEA NĂSCUȚI ÎN DIASPORA INTEGRAL:

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Detalii tulburătoare ies la iveală în cazul copilului din Timișoara: Micuțul înecat era visul unei familii după ani de încercări, iar o altă fetiță a fost găsită singură, în lacrimi, la poartă

În cazul în care copilul tău folosește această expresie „îngrozitoare”, înseamnă, de fapt, că ești un părinte grozav

Daniel David: „Le cer tuturor directorilor să-i informeze pe părinți ce se întâmplă pe 8 septembrie! Școala pentru elevi începe atunci și continuă. Eu îmi voi duce fetița la școală”

OFICIAL: Directorii de școli, grădinițe și licee vor preda 10 ore pe săptămână din anul școlar 2025-2026

pixel