Fotografie de la Jep Gambardella/ Pexels

Această atitudine poate apărea din diverse cazuri pe care le vom descoperi în articolul de mai jos, iar părinții i pot interveni să le corecteze cu gesturi și fraze simple, încercând să înțeleagă disconfortul copilului. 

Când copilul începe să se lovească singur: ce se află în spatele unei astfel de atitudini? Care sunt cauzele?

Așa cum mulți își vor imagina deja, nu este posibil să urmărim acest comportament într-o singură ordine de cauze. În primul rând, câteva precizări: prin auto-vătămare înțelegem dorința de a provoca daune fizice capabile să provoace durere și este o fenomen care, deși afectează și grupe de vârstă foarte scăzute, are o prevalență în preadolescență și adolescență (în special între 12 și 14 ani). Copiii mai mici pot desfășura comportamente care le provoacă de fapt durere ca răspuns la frustrare: este o manifestare a dificultății de a face față situațiilor stresante.

Să dăm câteva exemple:

- copilul este împiedicat să facă ceva. 

- copilul este incapabil să facă ceva, chiar dacă se joacă singur sau cu alții.

- copiii sunt foarte stimulați de situație, dar și foarte obosiți (ar dori să fie activi și participativi, dar se luptă să rămână treji).

În aceste situații copilul se luptă în primul rând să înțeleagă și să dea un nume tensiunii emoționale interioare și „deplasează” durerea în exterior, pe propriul său corp (ceea ce este ceva mai tangibil, mai vizibil) pentru că astfel pare - paradoxal - mai controlabil.

Ce pot face părinții

Pe măsură ce copiii cresc, ei măresc posibilitățile de a-și exprima nevoile și stările interne folosind mult mai multe instrumente, mai ales limbajul. Cu toate acestea, în unele cazuri, provocarea durerii rămâne ca un mod de exteriorizare, de exprimare a sentimentelor proprii.

Este important să discutăm imediat despre asta cu copilul (fără a-l alarma sau a-l certa), folosind un limbaj potrivit vârstei sale, pentru a preveni cronicizarea acestei forme de comunicare: trebuie să îl învățăm și să îi arătăm că a exterioriza sentimentele prin comunicare verbală este o metodă de a face față mai bine disconfortului pe care el îl simte.

Cu cei mici este important:

 - să observați și să identificați situațiile stresante care pot genera aceste răspunsuri comportamentale;

 -să căutați jocuri care nu îl pun în dificultate pe micuț, iar dacă se întâmplă să înceapă să simtă un disconfort emoțional în timpul jocului, atunci părinții trebuie să verbalizeze, să îi ajute să dea un nume emoției, frustrării.

Cu cei mai mari putem aborda discuția mai direct, începând de exemplu prin a comunica că am observat că e ceva în neregulă. Este foarte important să începi conversația exact cu această frază: ”Dragul/ draga mea, am observat că ceva nu este în regulă. Cum te pot ajuta? Vrei să îmi spui ce se întâmplă?”. Copilul se va simți protejat, observat, îngrijit, deci el se va deschide comunicării, iar dacă nu o va face, nu îl presați, nu insistați, lăsați-l să se gândească și să fie conștient că cineva drag lui este pregătit să îi fie aproape și să îl ajute. Va veni el la tine să îți ceară ajutorul să depășească anumite emoții.

Să-i spui unui copil că îi vedem suferința și că împreună vom încerca să facem față ei este esențial pentru a-l liniști și a deschide un canal de comunicare care să promoveze bunăstarea.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.