Cum a trăit o fetiță de 9 ani ziua în care tatăl ei a devenit președintele României: Nicușor Dan a depus jurământul, iar Aheea l-a urmărit emoționată din sală
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Nicușor Dan a devenit oficial președintele României luni, într-un moment solemn care a avut loc la prânz, în plenul Parlamentului. A fost însoțit de fiica sa, Aheea, în vârstă de 9 ani, care a urmărit cu emoție discursul tatălui ei.

În aplauzele celor prezenți, președintele a depus jurământul cu mâna dreaptă pe Biblie și pe Constituție:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a spus Nicuşor Dan.

CITEȘTE ȘI Nicușor Dan a preluat oficial mandatul de președinte: „Este nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, să investim în educația timpurie și să prevenim abandonul școlar”

Un moment special pentru Aheea

Aheea, fiica președintelui, a ajuns la Parlament după orele de școală și a fost prezentă în sală pentru a asista la discursul tatălui ei.

Vizibil emoționată, a trăit alături de el acest moment unic.

În schimb, partenera de viață a lui Nicușor Dan nu a putut fi prezentă, întrucât mezinul familiei, Antim, în vârstă de 3 ani, este bolnav. Informația a fost oferită chiar de președinte.

„Mi-am început ziua ducând-o pe Aheea la școală”, a spus Nicușor Dan, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

Cum resimt copiii schimbarea?

Întrebat dacă cei mici s-au obișnuit cu noua realitate, președintele a răspuns cu sinceritate:

„Trebuie să-mi dați puțin timp ca să vorbesc cu ei și să-i întreb”, a spus el cu un zâmbet.

În privința locuinței oficiale, Nicușor Dan a precizat că nu a luat încă o decizie finală: „O să vedem dacă rămânem în cartier, cel puțin, așa cum am promis fetiței”, a declarat el, menționând că termenul limită până la care va decide este 15 iunie.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

„Guvernul vrea profesori 8 ore pe zi în școală? Serios, România?” Prof. Claudia Chiru arată 6 motive pentru care această decizie distruge calitatea educației și demnitatea profesorilor

„Școală de la 8:00 - 17:00”. Soluția lui Daniel David pentru părinții care nu pot lua copiii de la școală la prânz. Profesorii vor fi plătiți în plus!

Daniel David, mesaj la ceas de seară, la început de mandat: „Sunt pregătit să fiu un ministru de sacrificiu. Voi renunța la 25% din salariul meu pentru a redirecționa banii spre burse”

Daniel David, despre bursele școlare: „Bursele de merit vor putea fi acordate doar elevilor cu medii de cel puțin 9 și vor fi limitate”

pixel