Cum să creăm o „moștenire” emoțională sănătoasă pentru copii? Daniela Gavankar: „E o mare deosebire între grijă și iubire! Asta e nevoie să aducem în viețile noastre” / VIDEO
„Daniela, să vorbim puțin și despre vindecare. Știu că ai un program foarte util și vindecător pentru femei, «Inspire You», și aș vrea să ne explici ce rol joacă această susținere între femei, între mame, în procesul nostru de vindecare emoțională și personală?” a întrebat Loredana Iriciuc.
Daniela Gavankar a explicat că, adesea, femeile se simt singure în lupta lor interioară, iar fricile și vinovățiile le fac să creadă că sunt izolate în haosul zilnic.
Însă, în cadrul unui grup de susținere, ele descoperă că nu sunt singure. Toate femeile au trecut prin momente grele, au avut părinți care au experimentat suferințe și traume, iar prin înțelegerea acestui context, ele pot începe procesul de auto-vindecare.
SURSA FOTO: freepik.com @syda_productions
„Dacă mă întreb pe mine, se întâmplă o magie așa între femeile care se susțin una pe alta și se trag una pe alta și se identifică una pe alta.
În momentul în care ești tu acasă cu tine, cu fricile tale, cu vinovăție, cu modurile în care noi ne chinuim în fiecare zi, atunci ți se pare așa că tu ești unica de pe pământul ăsta care e tensionată, grăbită, țipă, trăiește în haos.
În momentul în care mergi într-un grup vezi că, de fapt, noi toate am trăit vremuri foarte grele, cu părinți foarte chinuiți, cu bunici foarte chinuiți.
În momentul în care înțelegi că tot ce exprimi tu este dintr-o moștenire și că n-are practic nimeni nicio vină, nici mama ta n-are o vină, că nici mama ei nu i-a dat și nici mama mamei nu a dat nimănui, atunci înțelegi din ce ești format, că noi toate suntem așa.
Înțelegi ce a fost bun, din ce ai primit, ce nu e bun și mai ales cum poți să-ți cultivi ce nu ai primi niciodată”, a spus Daniela Gavankar la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
„Noi astăzi suntem mult mai bine decât au fost vreodată părinții noștri, ca nivel de educație, ca nivel financiar, ca libertate, ca ce vrei. Să nu ne mai uităm la părinți ca și cum au avut și nu ne-au dat, să ne maturizăm și să avem echilibrul de a înțelege că avem toate resursele să ne găsim și să ne aducem în viață ce n-am avut: iubire, blândețe, feminitate!
Vin femeile în programul meu și-mi spun «cu mine n-a vorbit niciodată mama, nici de menstruație, nici de băieți, nici despre feminitate». Cuvântul ăsta a intrat în vocabularul nostru de câțiva ani. Păi, era normal să fie așa! Cine să fi vorbit vreodată cu noi despre asta? Cine să fi vorbit vreodată cu ele despre asta?
Și atunci noi ce facem?
Să începem să vorbim noi cu noi onest despre asta, pentru că apoi să putem să vorbim cu fetițele legat de asta și să schimbăm de la noi încolo abordarea femeilor și atitudinea lor față de ele, față de fetițe”, mai adaugă psihologul Daniela Gavankar.
Un alt aspect important al discuției a fost legat de tradițiile noastre. În România, fetele sunt adesea criticate atunci când încep să se intereseze de machiaj, băieți sau de îngrijirea personală, în timp ce aceleași comportamente sunt acceptate la băieți. Experta subliniază că acest tip de mentalitate trebuie schimbat, iar femeile trebuie să se simtă libere să își exprime feminitatea fără a fi judecate.
„Gândește-te că atunci când o femeie, o fetiță, înmugurește ea în adolescență și încep să apară toate lucrurile astea: fetița vrea să înceapă să se aranjeze, să se machieze, încep să-i placă băieții, vrea să se împodobească.
Cumva la noi, în tradiția noastră românească, se contestă toate lucrurile: să nu te machiezi, să nu te uiți după băieți, să nu faci toate lucrurile astea care sunt atât de specific dezvoltării umane. Deci, nu femeilor, dar iată că femeile sunt jumătate din societate căreia i se contestă asta. Pentru băiat e ok, când începe să se aranjeze, când începe să se uite după fete, dar pentru fetițe nu.
Ori, noi putem să schimbăm asta! De aici! Nu mă mai uit în spate, ce au făcut mamele, ce au făcut alții. Mă uit în față la moștenirea pe care o las eu copiilor mei!
Și ce vede copilul meu la mine, ce vede copilul meu băiat? Cum este o femeie? Cum este mama lui? Se vulnerabilizează? Este maternă? Este empatică? Este iubitoare? Sau este tanc rusesc, face treabă toată ziua, țipă la toată lumea, nu-și găsește locul”, a mai subliniat Daniela Gavankar.
SURSA FOTO: freepik.com @AlexFotolabs
Experta consideră că exemplul pe care îl dau părinții este esențial pentru dezvoltarea copiilor. Copiii trebuie să aibă părinți care sunt bine cu ei înșiși, care sunt fericiți și împliniți. Când părinții sunt epuizați și închiși în propria lor lume, copiii nu mai pot găsi un model inspirațional în ei.
„Copiii au nevoie de părinți care să fie bine cu ei. Copiii sunt foarte mândri de părinții care se ocupă de ei și le place de ei, de părinții care ies în oraș, se duc la concerte, se duc în excursii, părinții ăia au ceva de oferit, au un model mai ales de oferit.
Când tu te închizi cu totul, zici că îi dai totul copilului și atât, el nu se mai poate uita inspirațional la tine.
Și când tu faci asta, devii foarte închis și rece și de multe ori agresiv, critic, ironic, sarcastic. Și atunci se îndepărtează toată lumea de omul care trăiește așa”, mai spune psihologul Gavankar.
În cadrul discuției despre cum să transformăm moștenirea emoțională pe care o lăsăm copiilor noștri, Loredana Iriciuc a întrebat-o pe Daniela Gavankar care ar fi cel mai important pas pentru a crea o moștenire emoțională sănătoasă, diferită de cea pe care am primit-o.
„Cum să ducem mai departe ceea ce a fost valoros și să transformăm ce nu ne mai servește? Care ar fi cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem pentru a crea o moștenire emoțională sănătoasă pentru copiii noștri, diferită de cea pe care am primit-o?” a întrebat Loredana Iriciuc.
„Copiii noștri au nevoie ca noi să fim bine cu noi, să avem timp, disponibilitate, înțelepciune cât să ne respectăm noi pe noi”, a subliniat Daniela Gavankar, explicând că prima schimbare pe care trebuie să o facem este la nivel personal. Când părinții sunt echilibrați, fericiți și împliniți, acest lucru se reflectă în comportamentele și starea de bine a copiilor lor.
„Gândește-te că atunci când eu sunt bine cu mine, sunt bine cu copiii mei. Când eu și soțul meu suntem bine, copiii sunt bine.
Noi avem foarte mult focus pe copii, dar e un focus artificial. Este o foarte mare deosebire între grijă și iubire. Grijă pot să am de tine și fără să te iubesc. Da? Iubirea este altceva și acesta e un mesaj pe care eu îl aduc și îl tot aduc de fiecare dată când vorbesc cu oamenii.
Este foarte important ca fiecare om să se uite, să vadă ce aduce în casa lui, ce aduce în familia lui.
În relația cu copilul tău ce ești? Ce aduci? Aduci blândețe, aduci iubire, aduci conectare, aduci încurajare?
Noi uităm, ne uităm în casele noastre, suntem atât de agățați de tot felul de chestii punctuale: nu și-a făcut curat, a luat nu știu ce notă, nu-mi place cum a vorbit și credem că suntem îndreptățiți să avem această atitudine rece, critică și așa mai departe.
Ori, educația înseamnă să fiu alături de copilul meu și când greșește! Să fiu alături de copilul meu și când nu vrea să facă ceva! Să fiu alături de copilul meu și când nu-i convină ceea ce îi cer! Să fiu acolo cu fermitate și cu iubire, dar cu atributele de părinte! De părintele ăla de care s-au scris cântece. Da, mama care este conținătoare și blândă, și tata care este ferm acolo și te bazezi pe el și este de încredere.
Asta este nevoie să aducem în viețile noastre, în primul rând în noi și apoi în copiii noștri, în relațiile cu soții, cu cei mai apropiați oameni din viața noastră”, a conchis Daniela Gavankar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Cum să lucrezi inteligența...