Cum să obișnuim copiii cu mersul la stomatolog și să îi împrietenim cu ”Zâna Măseluță”
Data publicării:
Cum să obișnuim copilul cu vizita la cabinetul stomatologic astfel încât să meargă cu plăcere la ”Zâna Măseluță”.

Sănătatea orală a copiilor trebuie urmărită încă dinainte de apariția primilor dinți, iar igienizarea trebuie făcută în mod corect de la început. Chiar dacă bebelușul este încă hrănit cu lapte, matern sau formulă, gingiile acestuia trebuie curățațe după fiecare masă, astfel încât să nu rămână urme de lapte, care apoi pot fermenta, iar procedura este una simplă și accesibilă. Este suficient să badijonăm un deget cu tifon, udat cu apă, și doar să ștergem gingiile bebelușului.

Odată cu erupția dinților de lapte, medicii recomandă curățarea acestora cu periuțele de silicon, ce pot fi puse pe degetul părintelui, și pur și simplu frecați ușor dințișorii.

În ceea ce privește prima vizită la cabinetul stomatologic, aceasta poate să aibă loc încă de la vârsta de 2 ani și jumătate, iar principalul scop este acela de a familiariza copilul cu medicul stomatolog, indicat ar fi ca acesta să ajungă la ”Zâna Măseluță” înainte de a avea nevoie de vreun tratament, pentru a nu asocia medicul cu posibila durere.

De altfel, mulți dintre părinții de astăzi au trecut prin traume, ca parte din ”educație” aceștia erau liniștiți cu gândul că medicul sau asistenta este ceva rău, care pedepsește.

Motiv pentru care medicii de astăzi recomandă ca prima întâlnire cu stomatologul să fie atunci când părintele merge pentru sine și astfel, prin puterea exemplului copilul va înțelege că prezentarea la stomatolog nu este ceva de speriat sau sau care să-i facă rău.

Prezentarea din timp la cabinet îi ajută pe cei mici să înțeleagă mai bine care este importanța vizitei la medic

În cazul copiilor ceva mai mari, medicii își fac timp să le explice copiilor parte dintre instrumente și ceea ce se face cu ele, iar lucrurile acestea practice le stimulează curiozitatea, alungând urma de frică pe care ar puteau căpăta și care să îi țină departe de medicul stomatolog.

Totodată, prezentarea din timp la cabinet îi ajută pe cei mici să înțeleagă mai bine care este importanța vizitei la medic, mai ales că la acesta, putem spune, fără dar și poate, că suntem pacienți pe viață. Astfel, cu vizitele în avans, în momentul în care apare o urgență, copilul nu va fi surprins de tratamentele care urmează să îi fie aplicate.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Parintisipitici Team
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: control stomatologic  copii  dantura  sanatate orala  zana maseluta 

Articole similare

La ce vârstă ar trebui să-ți faci mamografie

O mamografie este o investigație medicală importantă...



Cele mai noi articole

Top citite

„Părinți, vă implor să mă ascultați!” O învățătoare dezvăluie pe TikTok singurul semnal de alarmă care arată că un elev va fi dificil în clasă: „NU are legătură cu comportamentul lui!”

Profesorii dau cărțile pe față: Tendințele moderne în parenting „afectează negativ copiii!” Ce comportamente ale părinților provoacă cele mai multe probleme în clasă?

„Temele la clasa pregătitoare, ilegale!” Semnalul de alarmă tras de prof. Claudia Chiru: „Doamnele învățătoare să se oprească, chinuie pe toată lumea!” / VIDEO

Cât de mult ar trebui să scrie un copil în clasa I? Prof. Claudia Chiru: „Doamnele învățătoare care dau pagini ar trebui să le facă dumnealor să vadă cum se simte copilul!” / VIDEO

pixel