Vezi versiune Desktop
„Iubește-ți copilul! Nu este nimic mai dăunător pentru el decât să simtă că nu-ți pasă”, avertizează experții în parenting: „Rămân cicatrici pe viața!”
Dorind să transmitem ideea de adolescență printr-o imagine am putea evoca cea mare și impunătoare a unei cascade: fiul adolescent este ca apa rapidă și de neoprit care se năpustește în gol.
Confruntat cu o criză și cu numeroasele îndoieli legate de modul în care trebuie să te comporți cu copiii adolescenți, imaginează-ți zgomotul apei care cade rapid, nu poți opri cascada și nici măcar nu te poți opune forței ei.
Apa vorbește un limbaj de neoprit, impunător și chiar violent, dar este o energie productivă și vitală; cascada, la fel ca adolescența, în sine duce întotdeauna la o oportunitate pozitivă de transformare. Adolescența provoacă la copiii noștri cascade puternice, rapide și imprevizibile.
Și noi părinții trăim o transformare (cu siguranță nu aceeași cu cea trăită de către tineri), în această vârstă mijlocie a copiilor noștri asistăm și „simțim” renașterea unei creaturi care a fost copil și care azi a crescut.
Rolul nostru este întotdeauna același: suntem îngeri păzitori. Cu toate acestea, copiii bat la ușa noastră pentru a revendica spațiu, identitate, autonomie și ne pun la îndoială. Avem o sarcină dificilă: să mediem între între un copil și un adult care se află în curs de dezvoltare.
Adesea, oamenii mai maturi, cum ar fi bunicii și unchii, se miră și critică crizele de adolescență ale copiilor noștri. Pe vremuri, copilăria și vârsta adultă s-au dezvoltat fără probleme: sărăcie mai mare, școlarizare mai mică, nevoia timpurie de a câștiga, de a întemeia o familie, de a contribui la cheltuielile familiei etc..., i-au făcut pe copii să devină rapid adulți.
Sursa foto: Pexels/ Cottombro
Adolescența este o invenție a unor societăți moderne, bogate și pașnice, care au „construit” vârsta mijlocie ca acea fază a vieții în care desprinderea de sufletul copilului, de identificarea cu familia, se desăvârșește treptat și se construiește ca adulți.
Adolescentul este acea persoană care simte apariția unui gând ideal, abstract și critic și se întreabă: „Cine sunt eu și ce vreau?”.
Oglinda părinților, aderarea și imitarea modelului de familie nu mai sunt suficiente: tinerii cu vârste cuprinse între 10 și 20 de ani pun la îndoială lumea în care sunt înrădăcinați pentru a „fie în felul lor”, adică , să-și găsească locul lor în lume.
În timp ce copilul stătea în fața oglinzii părinților săi asimilând și imitând, adolescentul stă în fața lumii selectând comportamentele pe care le simte în mod abstract că sunt cele mai apropiate de idealurile sale, de satisfacția și de plăcerea lui.
Între vârstele de 10 și 12-15 ani au loc primele etape ale adolescenței (așa-numita preadolescență).
Fiziologic, creierul unui copil în jurul vârstei de 12 ani este dens cu substanță cenușie și a atins apogeul în ceea ce privește volumul creierului, neuronii și sinapsele sunt supraabundenți și dezordonați, depășind chiar nevoile umane.
Creierul știe acest lucru, știe că este supraîncărcat și răspunde printr-un proces numit tăiere sinaptică, care este însoțit de un alt proces biochimic al creierului numit mielinizare: aici începe adolescența creierului.
În creierul unui adolescent, conexiunile neuronale responsabile de îndeplinirea celor mai utile funcții sunt întărite, la fel cum într-o grădină de trandafiri se tund ramurile mici și fără rod pentru a le întări pe cele ferme gata să producă flori.
În plus, datorită mielinei, conexiunile dintre diferitele zone neuronale sunt perfecte, garantând răspunsuri mai funcționale și mai rapide.
Zona prefrontală și sistemele logico-raționale ale creierului unui adolescent nu au ajuns încă la maturitate, în același timp emoțiile stimulează descărcări puternice de dopamină: în practică, adolescenții sunt puternic afectați de stimuli emoționali, au un creier emoțional care îi face foarte sensibil la stres.
Sarcina părinților este de a-și ajuta copiii să-și canalizeze emoțiile și pornind de la stimularea lor. Tensiunea tinerilor față de emoție, adică căutarea constantă a stimulării puternice și dopaminergice, îi poate expune chiar la dependențe (cum ar fi alcoolul și drogurile) sau la o exprimare slabă și o utilizare disfuncțională a corpului și a intimității. Aici relația cu părintele și educația joacă un rol decisiv.
Poate ți s-a întâmplat ca, confruntat cu consecințele unei acțiuni neplăcute, adolescentul să se justifice cu un laconic: „Nu m-am gândit la asta!”. Ei bine, aceasta nu este deloc o scuză! Emoția pe care o provoacă descărcarea de dopamină la adolescenți le inhibă gândirea pe termen lung, adică îi împiedică să facă o evaluare care vizează consecințele acțiunii. Deci, cum să te comporți cu copiii adolescenți?
Jucând la remorcher: creați un echilibru dinamic între părinți și copii. Faceți un efort de adaptare.Negociați (și a negocia nu înseamnă a ceda cererilor copiilor dvs).Tratați copiii ca pe copii și nu ca pe prieteni. Exercitați ospitalitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Temele pentru acasă sunt o...
