Daniel David: „Educaţia este obligatorie! Nu vreau ca în mintea copiilor să apară ideea că ei învaţă pentru note, pentru a lua o bursă”
Data actualizării:
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi că nu vrea ca în mintea copiilor să apară ideea că ei învaţă pentru note, pentru a lua o bursă şi spune că educaţia este obligatorie.

„Unii copii, chiar colegi sau oameni pe care îi ştiu, copiii prietenilor mei, mi-au spus că sunt supăraţi pe mine, pe premier, pe preşedinte, pe sistem în general, că ei au învăţat şi voiau să ia bursă din toamnă. Şi le spun tuturor ce le-am spus şi celor pe care îi cunosc.

Ca ministru al Educaţiei şi Cercetării nu vreau că în mintea copiilor să apară ideea că ei învaţă pentru note, pentru a lua o bursă.

Educaţia este obligatorie. Fac tot ce ţine de mine să vină cu plăcere la şcoală, să vadă şcoala ca o cale spre succesul social, dar nu vreau să vadă şcoala ca o modalitate în această fază de a învăţa pentru o notă care să-i aducă nişte bani”, a spus David, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

CITEȘTE ȘI Daniel David, anunț de ultimă oră pentru toți profesorii: „Valoare la plata cu ora se schimbă!”

Daniel David: „Îi rog pe toţi elevii să înţeleagă că cei care au nevoie să fie ajutaţi social vor fi ajutaţi”



El a menţionat că aşa au funcţionat lucrurile în urmă cu trei sau patru ani.

„Aşa că îi rog pe toţi elevii să înţeleagă că cei care au nevoie să fie ajutaţi social vor fi ajutaţi. Meritul va fi definit ca merit, iar cei care sunt foarte performanţi pe olimpiade naţionale şi internaţionale vor primi ca premiu mai mult decât au primit până acum”, a conchis acesta. 

VEZI ȘI:

Fondul de burse pentru studenți scade în 2025, anunță ministrul Educației Daniel David

Marian Staș, despre bursele elevilor și umflarea notelor: „Românul dă doctorat în ceea ce înseamnă comportament din ăsta șmecherit. Facem lucruri mârșave, doar ca să fie banul”

Clase mai aglomerate din toamnă! Proiectul de lege Bolojan propune creșterea numărului de elevi în toate ciclurile de învățământ

Prof. Claudia Chiru, după anunțul creșterii normei didactice: „Mesajul transmis, periculos! Riscăm să pierdem exact ceea ce ne dorim să reparăm: șansa copiilor de a învăța cu adevărat!”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare

Trei tipuri de burse pentru elevi, anunțate de Daniel David

Tot în cadrul conferinței de presă de joi, ministrul...



Cele mai noi articole

Trei tipuri de burse pentru elevi, anunțate de Daniel David

Tot în cadrul conferinței de presă de joi, ministrul...


Top citite

Mai mulți elevi în clasă! Guvernul Bolojan pregătește schimbări importante în Educație: Crește și norma didactică cu 10%

„Am ajuns să fim bone, nu dascăli!” După 24 de ani în învățământ, o profesoară demisionează: „Noua generație de părinți a distrus orice urmă de respect pentru educație”

„Și profesorii au drepturi și trebuie să facă meditații!” Mesajul clar al ministrului Daniel David. Cere patru condiții

Daniel David, anunț de ultimă oră pentru toți profesorii: „Valoare la plata cu ora se schimbă!”

pixel