Descoperire cumplită: 60 de copii, găsiți în 8 apartamente din Iaşi. Au ajuns să fie închiși în câţiva metri pătraţi de mai bine de 1 an
Data publicării:
Descoperire cumplită după ce vecinii au făcut o simplă sesizare autorităților din Iași. 

S-a aflat că 60 de copii cu dizabilități de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) trăiesc acum înghesuiți în doar 8 apartamente din oraș, informează Observator. Mulți dintre acești copii nu au avut ocazia să vadă lumina soarelui de mai bine de un an, fiind îngrămădiți în spații limitate.

Acești copii, nefericiți ai sorții, au ajuns să fie ţinuţi ostatici între câţiva metri pătraţi, după ce centrul de îngrijire în care locuiau a fost închis temporar pentru renovări.

Potrivit declarațiilor DGASPC Iași, această situație este doar temporară. Autoritățile au promis că, în vara acestui an, toți acești copii vor fi mutați în case de tip familial, care se află în construcție în prezent.

Relocarea lor în aceste apartamente a fost singura soluție pe care DGASPC a putut-o găsi

În momentul în care centrul în care acești copii erau inițial găzduiți a fost închis, relocarea lor în aceste apartamente a fost singura soluție pe care Direcția a putut-o găsi. Este important de menționat că acești copii suferă de afecțiuni grave de sănătate și dizabilități, majoritatea fiind dependenți de îngrijire și ajutor permanent.

Reprezentanții DGASPC au subliniat că mulți dintre acești copii necesită spitalizare pentru perioade îndelungate, uneori chiar depășind 200 de zile pe parcursul unui an. Aceasta a fost o altă justificare pentru decizia de a-i muta temporar în apartamente, până când vor fi finalizate locuințele speciale de tip familial.

DGASPC Iași au asigurat că cei 60 de copii sunt bine îngrijiți

Reprezentanții DGASPC Iași au asigurat că cei 60 de copii sunt bine îngrijiți în apartamentele temporare în care au fost mutați. Potrivit declarațiilor lor, spațiile de locuit sunt considerate suficient de spațioase pentru a le oferi confort și siguranță.

Cu toate acestea, DGASPC a recunoscut că, chiar și după mutarea în noile case de tip familial, unii dintre acești copii ar putea să nu poată ieși afară din cauza stării lor de sănătate precare. Mișcarea lor în aer liber este dificilă deoarece apartamentele se află la etaje diferite, iar accesul lor necesită utilizarea liftului de fiecare dată, ceea ce reprezintă o provocare pentru personalul care îi supraveghează.

În ciuda acestor dificultăți, DGASPC a asigurat că s-au luat toate măsurile necesare pentru a asigura îngrijirea și confortul copiilor în perioada în care sunt cazați în aceste apartamente temporare. Întrebările din partea comunității referitoare la de ce nu s-au închiriat direct case în care acești copii să poată ieși mai ușor la aer rămân fără răspuns clar.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice / FOTO: freepik.com@freepik

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine / FOTO: freepik.com @smokewree928

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine

pixel