Divorțul: Sfaturi pentru a le comunica copiilor în mod corect
Data publicării:
Sunt multe cupluri cu copii care, la un moment dat, decid să se despartă. Primul gând atunci când înfrunți acest pas se îndreaptă evident către copii. Cum vor lua această veste și care este cel mai bun mod de a le comunica.

Fiecare copil se simte neliniștit în legătură cu despărțirea părinților iar încercarea de a nega acest lucru nu produce decât efecte negative. De cele mai multe ori disconfortul real al copiilor nu se manifestă atât pentru că părinții se despart, ci din cauza intensității conflictului și a prezenței problemelor în relația dintre părinți și copii.

Prin urmare, este foarte important ca părinții, în interesul copiilor lor, să încerce să stabilească o relație bună între ei pentru a fi uniți în despărțire, începând cu găsirea unui acord cu privire la modul și când să le comunice vestea copiilor.

Iată câteva sfaturi de care puteți ține cont în cazul în care sunteți în situația unui divorț:

Suspendați conflictul în interesele copiilor

Înainte de a comunica copiilor decizia de separare, trebuie să cădeți de acord împreună asupra unei strategii despre cum și când să o faceți.

A conveni asupra acestei comunicări înseamnă suspendarea temporară a conflictului personal cu scopul de a proteja nevoile superioare ale copiilor. 

Vorbiți-le sincer despre situație, dar nu-i implica în conflict

Este corect să explicăm realitatea situației, dar evitând implicarea copiilor în criza de cuplu. Pei nu îi privesc problemele voastre personale.

Oricare ar fi cauza despărțirii, comunicarea trebuie făcută de ambii părinți. Nu este corect ca o singură persoană să-și asume toată responsabilitatea.

Este bine să alegeți un loc liniștit ferit de interferențe și întreruperi. Arată-ți afecțiune și stai lângă ei.

Mesajul fundamental de transmis: este că mama și tata trebuie să trăiască despărțiți pentru că nu se mai înțeleg. Din acest motiv au nevoie de două case diferite. Cert este că îi vei iubi în continuare ca până acum și vei face totul pentru a te înțelege ca părinți.

Dacă există mai mulți copii, dă vestea tuturor, dar apoi dă-le posibilitatea de a vorbi cu fiecare copil separat pentru a auzi întrebări și preocupări personale.

Acordați greutatea cuvenită reacțiilor copiilor

Reacțiile imediate ale copiilor pot fi variate și nu prea indicative.
De exemplu, un copil ar putea părea senin doar pentru că se străduiește din greu să-și mulțumească părinții, dar în realitate se luptă să accepte despărțirea.

Altul ar putea exploda în furie și lacrimi, o reacție eliberatoare care demonstrează că se simte liber să-și exprime sentimentele și de asemenea procesează-le rapid.

Important este că în fața unei crize de plâns să nu încerci să-i liniștiți cu o versiune îndulcită a realității. Copiii nu trebuie să cultive speranțe false de care ar fi dezamăgiți.

Oferiți-le siguranță

Este bine ca cei mici să fie conștienți că ei nu sunt responsabili pentru despărțirea voastră și asigurați-i că dragostea voastră părintească pentru ei nu se va schimba niciodată.

Explicați-le că în timp ce dragostea dintre soț și soție se poate schimba, dragostea voastră față de ei nu va eșua niciodată.  

Explicați-le că își vor putea vedea și iubi părinții ca întotdeauna și că separarea nu îi va împiedica pe mama și pe tata să continue să fie părinți buni.

Valorificați elementele pozitive ale vieții împreună

Impactul negativ al comunicării deciziei de despărțire poate fi atenuat dacă transmiți elementele pozitive care au avut loc în viața ta de cuplu: cum v-ați cunoscut, cât de mult v-ați iubit, decizia de a avea copii. În acest fel contracarezi tendința de a spune doar evenimentele negative care te-au condus la divorț.

Faceți în așa fel încât copiii să înțeleagă că nu veți regreta niciodată alegerea făcută și trecutul, deoarece grație acestei alegeri acum îi aveți pe ei, copii voștri, care sunt cea mai mare realizare a voastră.

Amintirile pozitive susțin în special suferința și stima de sine ale copiilor și le redau imaginea unui cuplu care îi iubește. În plus, mai servește la reafirmarea că decizia de a se separa nu este vina lor.

De cele mai multe ori despărțirile aduc certuri și multe cuvinte grele spuse la nervi, dar amintiți-vă întotdeauna că cel mai important lucru este copilul, rezultatul iubirii voastre de odinioară, mărturia vie că între voi a existat la un moment dat înțelegere, respect și iubire... și deși destinele voastre vor lua căi separate, acest lucru nu înseamnă că nu veți putea cultiva cu fostul partener o prietenie sinceră și pentru tot restul vieții. Iar acest lucru ar trebui să îl faceți mai ales din respect pentru copiii voștri.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Metode si tehnici
Tagurile articolului: comunicare  copii  divort  sfaturi 

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice / FOTO: freepik.com@freepik

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine / FOTO: freepik.com @smokewree928

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine

pixel