Dr. Ilinca Tranulis: „Până în 2 ani copilul să nu se uite într-un ecran”
Data publicării:
Copiii sunt tot mai expuși la tehnologie, iar ecranele devin o parte din viața lor încă de la cele mai fragede vârste.

Dr. Ilinca Tranulis, medic specialist pediatru și consultant în lactație, atrage atenția asupra impactului pe care îl au aceste expuneri timpurii la televizor, telefoane și alte dispozitive electronice asupra dezvoltării celor mici. În cadrul podcastului „Noi să fim sănătoși”, moderat de Dr. Alin Popescu, Dr. Tranulis a subliniat că până la vârsta de 2 ani, copiii ar trebui să evite ecranele, iar singurele excepții acceptabile sunt momentele rare de apeluri video cu rude îndepărtate.

Expunerea prelungită la imagini și sunete intense, de obicei provenind de la televizoare sau telefoane, nu doar că le distrage atenția, dar poate avea efecte negative asupra dezvoltării lor fizice și mentale. De la întârzieri în dezvoltarea limbajului până la probleme de somn și dificultăți în a empatiza cu cei din jur, consecințele pot fi de lungă durată. În acest articol, vom explora aceste efecte și de ce este important să fim conștienți de timpul pe care copiii îl petrec în fața ecranelor.

Dr Ilinca Tranulis: „Toți suntem cu telefoanele în mână și copiii tind să imite ce văd”

„De la pacienții mei aflu că mai mereu de la vârsta de sugar merge în jurul copilului un televizor. E un televizor acolo în cameră care e pornit și funcționează mai mereu chiar dacă nu se uită nimeni. Ei, de la 6-7 luni încep să fie furați de acest ecran.

Apoi, telefoane. Toți suntem cu telefoanele în mână și copiii tind să imite ce văd, drept care devine un obiect foarte dorit de copiii noștri, dar apoi gândit tot felul de tablete special pentru copii foarte mici, mai au console de jocuri când mai cresc și mai există și laptopuri, calculatoare pe care , din nou, ne văd folosindu-le intens, drept care atracția lor pentru ele este extrem de mare.

Până în 2 ani copilul să nu se uite într-un ecran. Singura chestie câr de cât acceptată este vorbitul pe apel video cu vreo rudă îndepărtată, cu vreun bunic aflat în alt oraș, dar și astea ar trebui să fie câteva minute, cu părintele lângă copil și cam atât”, explică Dr Ilinca Tranulis, medic specialist pediatru și consultant în lactație IBCLC, cu o experiență de peste 15 ani în sprijinirea creșterii sănătoase a copiilor, în cadrul podcastului „Noi să fim sănătoși”, moderat de Dr. Alin Popescu.

Care sunt efectele expunerii la ecrane: 

SURSA FOTO: Freepik.com@freepik

„Foarte multe și rele sunt efectele cu cât începem mai repede expunerea aceasta mai devreme. Dacă e vorba de un sugar (până într-un an) care stă într-o cameră unde merge un televizor, la un moment el o să devină atras de acele imagini care se mișcă rapid, zgomote etc.

În primul rând îi obosește, sunt expuși la niște lucruri pe care nu le controlăm pentru ca s-ar putea să nu putem fi tot timpul în preajma și să punem doar desene cu mișcare blândă, lentă, culori estompate, și nici acestea nu sunt 100% în regulă. Le luăm din timpul de interacționat.

Noi profităm din cât în când de faptul ca avem un copil liniștit și face altceva. Nu vreau să judec. Și eu am făcut asta, și cei mai buni părinți au făcut acest lucru, au profitat de aceste ecrane din când în când, lăsând copilul să ne tragem sufletul.

Dacă acest lucru se întâmplă rar, excepțional, putem să trecem cu vederea, dacă în restul timpului oferim multă interacțiune.

Copilul are o întârziere în dezvoltarea limbajului, îi afectează somnul dacă se uită spre seară, nu empatizează, nu învață să aibă relații cu cei din jur pentru ca nu poți să ai relații cu dinozaurul care dansează pe ecranul televizorului, și atunci multe din aceste efecte ale ecranului vor avea consecințe pe termen lung.”, explică mediucul Ilinca Tranulis.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Parenting

Articole similare

De ce arta este importantă pentru dezvoltarea copiilor

Știai că atunci când copiii se joacă cu culori, forme...



Cele mai noi articole

Nume de bebeluși care semnifică „Miracol”

Atunci când alegi un nume pentru bebelușul tău, mulți...


Top citite
Numele românești clasice care au dispărut complet din registrele de stare civilă ale copiilor născuți în 2025, conform ChatGPT / FOTO: freepik.com @anutaphoto

Numele românești clasice care au dispărut complet din registrele de stare civilă ale copiilor născuți în 2025, conform ChatGPT

Cele mai frecvente obiceiuri ale familiilor care reușesc să educe copii politicoși și disciplinați, conform unui specialist în comportament / FOTO: freepik.com @The Yuri Arcurs Collection

Cele mai frecvente obiceiuri ale familiilor care reușesc să educe copii politicoși și disciplinați, conform unui specialist în comportament

Semnele care indică dificultăți reale de învățare la copii. Experți: „Nu au legătură cu lenea sau lipsa de inteligență. Creierul lor procesează informațiile diferit!” / FOTO: freepik.com @burkindenis

Semnele care indică dificultăți reale de învățare la copii. Experți: „Nu au legătură cu lenea sau lipsa de inteligență. Creierul lor procesează informațiile diferit!”

Ce nu știu mulți părinți despre educația copiilor lor? Află care este abilitatea de care au nevoie pentru a înfrunta viitorul, conform unui celebru psiholog / FOTO: freepik.com @The Yuri Arcurs Collection

Ce nu știu mulți părinți despre educația copiilor lor? Află care este abilitatea de care au nevoie pentru a înfrunta viitorul, conform unui celebru psiholog

pixel