Educație: ”Este cea mai mare jignire care poate fi adusă elevilor”. Diplome pentru lene, obrăznicie, lipsă de interes și implicare
Data actualizării:
Data publicării:
Trăim vremuri în care se promovează egalitatea și nu echitatea. Altfel spus, ”unul mai egal ca altul” într-o societatea mânată de principii bolnăvicioase. 

Dând scroll pe Facebook, m-am ”împiedicat” de un text care mi-a atras atenția încă de la primele rânduri: ”...Iadul pavat cu intenții bune” și care mi-a provocat un soi de flash-back.

Pe scurt vă povestesc: acum câțiva ani, nu prea mulți, copilul meu termina clasa a-I-a, ocazie cu care se organizase la sfârșit de an obișnuita festivitate de premiere. Învățătoarea, care de altfel era o doamnă extraordinară, pregătise cu ajutorul părinților medalii si diplome pentru absolut toți copii.

Astfel, în ziua premierii toți copiii, indiferent de rezultate au primit diplome și medalii simbolice. La finalul acestei premieri, al meu copil mă întreabă: ”De ce toți au primit medalie și diplomă dacă nu toți au fost la fel de buni la școală?”... Pauză...

Chiar în acel moment am realizat greșeala pe care, în calitatea de părinte am permis să fie făcută fără să realizez: m-am aliniat tacit la standardele și propunerile impuse de societate, în acest caz de un mic comitet de părinți, care din bogăția sau poate din sărăcia lor au contribuit cu niște bani la asigurarea unui fond pentru o duzină de hârtii si medalii care de fapt, NU numai că nu aveau nicio valoare, AU distrus percepția unor omuleți al principiului echității și al meritocrației. 

În fine... I-am răspuns, ce-i drept cu voce stinsă: ”Pentru a nu supăra pe nimeni...” 

Las mai jos postarea maiestrală a unui utilizator ”anonim” al platformei Facebook. Chiar dacă este mai lungă, vă invit să o citiți cu atenție. Merită fiecare cuvânt.

Lectură plăcută...

”În goana nebună de a nu comite vreo nedreptate...”

”Coronițe, diplome, premii ....Iadul e pavat cu intenții bune. În goana nebună de a nu comite vreo nedreptate suntem pe cale să facem una și mai mare. Să ne fi pierdut oare cu toții discernământul, reflexul de a judeca limpede și de a distinge între lucruri deosebite? De când egalitatea șanselor = egalitatea rezultatelor?...Să ne înțelegem: școala se angajează să asigure egalitatea șanselor, nicidecum egalitatea rezultatelor! Rezultatele sunt responsabilitatea fiecărui elev în parte!

Într-adevăr, profesorul trebuie să se asigure că e auzit și de cel din ultimul rând precum de cel din prima bancă, să predea lecția astfel încât să capteze atenția receptivilor, dar și rebelilor, să rezolve probleme de olimpiadă, dar să găsească și soluții pentru copiii-problemă din clasă, într-un cuvânt să acorde tuturor șanse de afirmare egale.

Însă șansa nu e același lucru cu rezultatul! Șansa e în sarcina dascălului, rezultatul este responsabilitatea elevului!

Ce te faci când unii ascultă, iar alții insultă, unii dau dovadă de bun-simț, alții de proastă-creștere?... Unii sunt interesa(n)ți, alții total dezinteresați. Unii abia așteaptă să afle ceva nou, alții abia așteaptă să se sune. Unii au o minte treză, alții dorm în bancă. Unii stau doar cu mâna pe sus, alții doar cu mâna pe telefon. Unii vor doar note, alții vor să învețe! Unii își doresc să cunoască, alții vor doar să treacă. Unii prezintă proiect după proiect, în timp ce pentru alții materia nu prezintă niciun interes. Unii-și fac teme de care și tu ai uitat, iar alții nu fac niciodată nimic...

Ca să nu rănim pe nimeni, la final ar trebui să-i premiem pe toți. Să inventăm diplome pentru lene, pentru obrăznicie, pentru lipsă de interes și implicare. A pune semnul egalității între lucruri inegale se cheamă inechitate, nicidecum egalitate!

Școala se angajează să asigure egalitatea șanselor, nicidecum egalitatea rezultatelor! Rezultatele sunt responsabilitatea fiecărui elev în parte!

În anul Domnului 1976, Nadia Comăneci, un boboc de fată de 15 ani, a umilit și traumatizat toate gimnastele participante la Olimpiada de la Montreal, primind primul 10 din istorie și urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, de unde i s-a intonat imnul național.

Peste un deceniu, în 1986, Helmuth Duckadam a umilit și traumatizat toți portarii din lume, apărând 4 lovituri consecutive de la 11 metri, urcând astfel Steaua București pe cerul cel mai înalt al fotbalului european.

În 2017, la turneul de la Beijing, Simona Halep a umilit și traumatizat toate jucătoarele de tenis ale planetei, primind de la organizatori un imens 1 din flori roșii, simbol a ceea ce tocmai devenise: numărul 1 mondial.

Tot astfel, premianții din școală îi umilesc și traumatizează pe colegii lor la premierea de final de an școlar...

Este cea mai mare jignire care poate fi adusă elevilor. A priori, copiii sunt socotiți ca putrezi sufletește, dezechilibrați emoțional, răi, invidioși, egoiști, falși.

Oameni buni, pentru un om sănătos la minte și la suflet, succesul altuia nu naște umilire, frustrare sau traumă, ci respect, admirație și prețuire. Mai mult, apare dorința de a-i călca pe urme.

Momentele cu campionii încununați de coronițe de flori, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, ridicând și sărutând cupa nu sunt niciodată traumatizante, ci inspiraționale! A descoperi pe cineva mai bun ca tine este o revelație.

Admirația aduce emulație, strălucirea altora naște dorința de a străluci și tu!Câte fetițe nu s-au apucat de gimnastică doar pentru c-au văzut îngerul Nadia făcând exercițiul perfect la Montreal? Câți n-au luat mănușile-n mână și au trecut în poartă din admirația pentru eroul Duckadam, care într-o seară de mai a realizat imposibilul?

Câte copile n-au pus racheta-n mână doar văzând-o pe Halep încununată de succes, în vârful planetei?Coronițe, diplome, premii... Sportul e competiție. Acolo putem vorbi despre clasamante, podiumuri, premieri. Nu la școală.

Psihologii ne recomandă să nu (ne) negăm emoțiile, ci mai degrabă să le (re)cunoaștem și să le acceptăm, pentru a putea trăi apoi cu ele.Tot așa și eu vă rog să nu negăm evidențele, ci mai curând să le admitem!

Haideți să vedem: cum ajunge un chirurg să opereze, un magistrat să judece, un profesor să predea?Șoc și traumă: prin examen, prin competiție! Prin luptă dreaptă și-nțeleaptă!

Mai întâi, cei mai buni absolvenți de gimnaziu dau examen și ajung la cele mai bune licee, cei mai buni absolvenți de liceu dau examen și ajung la cele mai bune facultăți, cei mai buni absolvenți de facultate dau examen și ajung judecători, doctori, profesori.

Examen, examen, examen! Competiție! Luptă dreaptă și-nțeleaptă!

La Institutul Național al Magistraturii sunt 10.000 de aspiranți pe 300 de locuri. Dacă nici asta nu e competiție, atunci care mai e?

La Titularizare sunt mii și mii de candidați an de an. Credeți că toți ajung la catedră? Mi-aduc aminte, la examenul de absolvire al modulului psihopedagogic, se susținea oral, eram mai mulți în sală și examinatorul avea invariabil aceeași curiozitate: De ce vrei să fii profesor? Care este motivația? .

Credeți că toate aceste minuate absolvente au urcat la catedră doar pentru că-și doreau? Din nou, șoc și traumă: examen, competiție! Luptă dreaptă și-nțeleaptă! Iar concursul e o sită deasă, care cerne mărunt...

Dar haideți să vă-ntreb ceva la care vă rog să-mi răspundeți cât puteți de sincer: Dacă școala nu e competiție, dacă notele trebuie scoase, dacă ierarhiile n-au ce căuta: Dvs. sau copiii dvs. ați vrea să fiți instruiți de un pedagog de nota 10 sau de un dascăl de 4?

Dacă premianții nu sunt importanți, dacă premiile trebuie eliminate, dacă vreți să trăim toți într-o egalitate, de ce vă revoltați când la catedră urcă un (sub)mediocru?

Alt caz, aceeași poveste: dacă vecinul v-a mutat gardul sau șoferul grăbit v-a lovit chiar pe trecerea de pietoni, ați vrea să vă facă dreptate un magistrat de nota 10 sau un judecător de 3?

Și acum ultima, promit: Imaginați-vă pe masa de operație, o banală apendicită. Eu am făcut-o, tatăl meu la fel. E ceva aproape comun. Anesteziat complet, nu vă puteți mișca. Dar sunteți teribil de conștient. Și speriat ca un iepure... O boabă de transpirație vi se prelinge insidios de pe tâmplă pe obraz, unde se-ntâlnește cu lacrima amară izvorâtă din colțul ochiului… Lumina neonului vă orbește, sunteți ca un cățeluș plouat, înspăimântat, ce-ncearcă să traverseze o intersecție... Spre abdomenul dvs. se-ndreaptă nemilos un bisturiu ascuțit strălucind metalic în lumina orbitoare. Cine ați vrea să țină în mână lama care urmează să vă spintece pântecele: un premiant sau un corigent, un profesionist sau un amator?

Mulțumesc pentru sinceritate!

P.S. Moș Crăciun nu există, cadourile nu pică pe horn, ci prin muncă suntem invitați să mergem să le luăm!Sportul este competiție, școala este competiție, viața este competiție.Luptă dreaptă și-nțeleaptă!”

Autor ANONIM



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Prof. Mariana Badea, despre schimbările din sistemul de învățământ „Nu se mai numesc opere literare, se numesc texte, ca la manele” / FOTO: freepik.com@ zinkevych

Prof. Mariana Badea, despre schimbările din sistemul de învățământ: „Nu se mai numesc opere literare, se numesc texte, ca la manele” / VIDEO

Lecțiile de maniere pe care părinții NU le mai predau copiilor. Cercetători: „Nu e vorba doar că devin nepoliticoși, dar vor avea de suferit social și profesional pe termen lung” / FOTO: freepik.com @EyeEm

Lecțiile de bune maniere pe care părinții NU le mai predau copiilor. Cercetători: „Nu e vorba doar că devin nepoliticoși, dar vor avea de suferit social și profesional pe termen lung”

Foto: Freepik@freepk

Aceasta este vârsta ideală pentru a-l învăța pe copil o limbă străină

Cuvintele părinților care demotivează copiii și le afectează viitorul. Experți în parenting: „Sunt mai periculoase decât par!” / FOTO: freepik.com @gerain0812

Cuvintele părinților care demotivează copiii și le afectează viitorul. Experți în parenting: „Sunt mai periculoase decât par!”

pixel