Preotul Radu Petre Mureșan, interviu despre Crăciun și tradiții / VIDEO
Preot profesor univ. dr. Radu...
Invitat recent în emisiunea DC EDU, Florian Lixandru, profesor și secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, a vorbit despre practica elevilor de a fuma în toaleta sau curtea școlii.
Tot mai adolescenți sunt văzuți fumând înainte de a intra la ore. Asta în contextul în care școala ar trebui să rămână un spațiu invulnerabil, un spațiu în care să se aplice reguli, norme, valori și principii, un spațiu unde să nu pătrundă toate aceste obiceiuri inspirate de stradă. Toate aceste obiceiuri poluează la nivel moral atmosfera școlară.
„Conform legii, fumatul este interzis în orice instituție publică. Acest lucru unde se întâmplă, pentru că nu se întâmplă peste tot. Sunt și unități de învățământ care asigură respectarea acestei prevederi legale. Totodată, sunt situații în care nu poți fi în mai multe locuri deodată.
Profesorul de serviciu nu se poate împărți în șapte locuri, având șapte grupuri sanitare sau profesorul nu poate fi prezent în curtea școlii sau în exteriorul școlii pentru că o parte dintre elevi merg și fumează în afara școlii.
Pe motiv că sunt majori, aceștia pot părăsi incinta unității de învățământ, ei nu pot fi ținuți cu forța în școală. Și atunci, solicită să iasă din curtea școlii și merg să fumeze”, a explicat profesorul Florian Lixandru în cadrul emisiunii DC EDU.
Totodată, acesta a mai specificat faptul că regulamentul de organizare și funcționare a unității de învățământ, mai exact regulamentul intern, ar trebui să prevadă astfel de reguli, iar nerespectarea lor, de asemenea, ar trebui să atragă o serie de sancțiuni.
S-a constatat că principala cauză pentru care cei mai mulți elevi au început să fumeze a fost curiozitatea urmată de influența anturajului. Un studiu realizat în 2019 a obținut rezultate similare, pe primul loc aflându-se tot curiozitatea urmată de influența membrilor familiei și a prietenilor fumători. Un alt studiu realizat în anul 2011 desfășurat pe un lot de 1174 de elevi a prezentat rezultate diferite, motivele pentru care elevii au început să fumeze fiind anturajul și exemplul dat de membrii fumători ai familiei, urmat de curiozitate.
Tot în cadrul emisiunii DC EDU s-a vorbit și despre pericolul drogurilor la adolescenți, care sunt foarte vulnerabili.
„Există un plan comun de acțiune semnat de Ministerul Educației împreună cu Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul de Justiție, prin care, practic, încercăm să venim în sprijinul elevilor prin informare și, bineînțeles, prin combaterea acestui flagel - consumul de droguri care, din păcate, se întâmplă în anumite locuri. Și în acest caz este nevoie de un efort comun din partea mai multor instituții, dar și de suportul familiei”, a mai spus profesorul Florian Lixandru.
Urmăriți emisiunea integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Preot profesor univ. dr. Radu...
Profesorul Bogdan Cristescu...
Preot profesor univ. dr. Radu...
Magia Crăciunului este deja...
Raluca-Emima Vasilciuc și...
Nu există nicio modalitate mai...