Întârzieri la Ministerul Educației. Noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor ar fi trebuit să se aplice din 2 aprilie
Data actualizării:
Data publicării:
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. 

Ordinul de ministru referitor la noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, planificat să intre în vigoare începând cu 2 aprilie, nu a fost încă finalizat și transmis către Ministerul Educației.

Acest lucru înseamnă că Ligia Deca, în calitate de ministru, nu respectă calendarul stabilit anterior de ea însăși prin Ordinul nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024, publicat în Monitorul Oficial. Se constată că peste 50 de acte normative ar fi trebuit să fie aprobate până la data de 2 aprilie. Mai concret, ordinul ministrului educației privind aprobarea metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit ar fi trebuit finalizat și publicat pe 2 aprilie 2024, după ce inițial a fost planificat pentru 1 aprilie 2024, potrivit Edupedu.ro.

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.

Lista actelor normative care ar fi trebuit aprobate până la data de 2 aprilie:

  1. Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea Federației Sportului Școlar și Universitar;
  2. Hotărâre de Guvern privind Registrul național al calificărilor;
  3. Hotărâre de Guvern privind stabilirea atribuțiilor, structurii, organizării și funcționarea centrelor de formare continuă în limbile minorităților naționale;
  4. Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea Centrului Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual;
  5. Ordin al ministrului educației privind aprobarea criteriilor pentru studiul disciplinelor de specialitate pe clase, grupe sau individual în cadrul învățământului de artă și sportiv;
  6. Ordin al ministrului educației privind regimul actelor de studii emise de unitățile și de instituțiile de învățământ;
  7. Ordin al ministrului educației privind stabilirea condițiilor de emitere a documentelor școlare;
  8. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit;
  9. Ordin al ministrului educației privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a CJRAE/CMBRAE;
  10. Ordin al ministrului educației privind aprobarea procedurilor de elaborare a avizelor de schimbare a destinației bazei materiale și a terenului unităților de învățământ preuniversitar;
  11. Ordin al ministrului educației privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera tehnologică, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual de pregătire practică, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării;
  12. Hotărâre de Guvern privind aprobarea structurii organizatorice, atribuțiile specifice, numărul de posturi pentru Autoritatea Națională pentru Calificări;
  13. Hotărâre de Guvern privind aprobarea formatului și conținutului cadrului național al calificărilor;
  14. Hotărâre de Guvern pentru aprobarea titlurilor și calificărilor universitare;
  15. Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Codului-cadru de etică și deontologie universitară;
  16. Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea Federației Sportului Școlar și Universitar;
  17. Hotărâre de Guvern privind aprobarea metodologiei de evaluare externă, standardele și indicatorii specifici pentru fiecare proces de evaluare externă a instituțiilor de învățământ superior;
  18. Hotărâre de Guvern privind aprobarea tarifelor de autorizare, de acreditare și de menținere a acreditării pentru organizațiile furnizoare de educație/instituțiile de învățământ superior și pentru programe și domenii de studii;
  19. Hotărâre de Guvern pentru aprobarea burselor și stagiilor pentru școlarizarea studenților români de pretutindeni și a studenților străini;
  20. Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cadrului strategic privind internaționalizarea sistemului de învățământ superior;
  21. Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului Național pentru Internaționalizare Universitară „Study in Romania”;
  22. Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar;
  23. Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului Național de Sprijinire a Învățării Științelor Exacte, a Ingineriei și Matematicii;
  24. Hotărâre de Guvern pentru aprobarea metodologiei de evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referință și a listei indicatorilor de performanță;
  25. Hotărâre de Guvern privind aprobarea Registrului Național al Calificărilor;
  26. Hotărâre de Guvern pentru aprobarea metodologiei privind corespondența nivelurilor de calificare și titlurile ocupațiilor din COR;
  27. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru organizarea învățământului superior dual (ciclul scurt, I, II și III, doctorat profesional);
  28. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a programelor de studii postuniversitare de formare profesională a adulților;
  29. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru finanțarea învățământului superior dual;
  30. Ordin al ministrului educației și al ministrului sănătății privind aprobarea metodologiei pentru acordarea asistenței medicale, stomatologice și psihologice gratuite studenților;
  31. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei-cadru pentru recunoașterea și echivalarea, precum și recunoașterea studiilor sau a perioadelor de studii efectuate în țară sau în străinătate;
  32. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru înscrierea și înregistrarea programelor de studii în Registrul Național al Calificărilor;
  33. Ordin al ministrului educației pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind actele de studii și documentele universitare emise de instituțiile de învățământ superior;
  34. Ordin al ministrului educației privind aprobarea standardelor minimale naționale pentru obținerea atestatului de abilitare;
  35. Ordin al ministrului educației privind aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice de conferențiar și profesor din învățământul superior, a atestatului de abilitare, precum și a diplomei de doctor;
  36. Ordin comun al ministrului educației și al ministrului afacerilor externe privind aprobarea metodologiei de acordare burse și stagii de specializare a românilor de pretutindeni;
  37. Ordin comun al ministrului educației și al ministrului cercetării, inovării și digitalizării privind aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare;
  38. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru finanțarea cercetării științifice universitare;
  39. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru alocare de resurse financiare consorțiilor sau instituțiilor de învățământ superior fuzionate;
  40. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru restituirea contravalorii serviciilor de școlarizare cu finanțare de la bugetul de stat;
  41. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru mobilitatea academică;
  42. Ordin al ministrului educației privind aprobarea regulamentului de alocare a codului matricol individual, precum și conținutul informațiilor care vor fi scrise în RMUR/RUNIDAS;
  43. Ordin al ministrului educației privind aprobarea normelor pentru accesibilizarea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilități;
  44. Ordin al ministrului educației și al ministrului afacerilor externe privind aprobarea metodologiei de acordare a burselor pentru stagii de formare profesională a cadrelor didactice care predau limba română sau în limba română în unități de învățământ sau instituții de învățământ superior din străinătate;
  45. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru închirierea bunurilor mobile și imobile din proprietatea privată a statului;
  46. Ordin al ministrului educației privind aprobarea regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară;
  47. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru utilizarea microcertificărilor;
  48. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru identificarea, descrierea, evaluarea, validarea și certificarea rezultatelor învățării obținute în contexte nonformale și informale;
  49. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru recunoașterea competențelor dobândite de tineri și adulți, în contexte nonformale și informale, în cadrul centrelor de evaluare;
  50. Ordin al ministrului educației privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, a statului de funcții și condițiilor de încadrare ale personalului ANC;
  51. Ordin al ministrului educației privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a consiliului consultativ la nivelul ANC;
  52. Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de elaborare și actualizare a calificărilor profesionale.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri

Articole similare

Desființarea inspectoratelor școlare a fost amânată

Guvernul a decis să amâne desființarea inspectoratelor...

OFICIAL. Când are loc examenul de titularizare

Proba scrisă a examenului de Titularizare 2025,...



Cele mai noi articole

Top citite
O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice / FOTO: freepik.com@freepik

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine / FOTO: freepik.com @smokewree928

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine

pixel