Întrebarea lunii iunie: „Ce cadou îi luăm doamnei?” Mesajul unei profesoare pentru părinți: „Fiți onești, nu încercați să fiți favoriții mei cu vouchere și seturi de baie în ambalaje aurii”
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Recomandari si sfaturi
O profesoară irlandeză semnalează cu ironie absurditatea cadourilor de final de an pentru cadrele didactice. O analiză despre presiunea socială, așteptări nespuse și cum putem arăta recunoștință fără să intrăm în competiția „cel mai generos părinte” .

Pe final de an școlar, în multe grupuri de părinți de pe WhatsApp se repetă același tipar: cine organizează cadoul colectiv, ce sumă să punem, cât e „decent”, cum să nu părem că nu ne pasă, dar nici să nu exagerăm.

A devenit aproape o tradiție nerostită, dar plină de presiune și anxietate socială. Și în timp ce părinții se întreabă dacă o lumânare cu miros de vanilie sau un voucher de 500 de lei e „suficient”, unii profesori se întreabă în tăcere: de ce?

O profesoară din Irlanda a rupt tăcerea, într-un articol viral publicat pe site-ul rollercoaster.ie, cu un ton ironic și... eliberator. Mesajul ei: „Părinți, fiți onești și nu mai încercați să fiți iubiții profesorilor cu cadouri!”

CITEȘTE ȘI Ministerul Educației, despre strângerea de bani pentru cadourile de 8 martie pentru profesoare. Daniel David: „Ai lege, trebuie aplicată!” Sorin Ion: „Nu vrem să fim Grinch ai mărțișorului”

Lumânări, căni și... fier de călcat: realitatea cadourilor „din suflet”

„Plec în vacanța mea anuală de vară peste câteva săptămâni și deja sunt nerăbdătoare să văd ce cadouri îmi vor aduce părinții”, începe ea, cu umor fin. Anul trecut, dulapul aproape i-a luat foc din cauza lumânărilor parfumate primite în exces.

Și deși nu vrea să pară nerecunoscătoare, își dorește ceva mai personal. Sau, de ce nu, „o sumă mare de bani în contul meu Revolut”.

Dar dincolo de glumă, vine și realitatea: practica de a oferi cadouri profesorilor e una pe care, dacă o comparăm cu orice alt domeniu de muncă, pare pur și simplu... absurdă.

„Nu există felicitări cu ‘cel mai bun contabil din lume’, de ce există cu ‘cel mai bun profesor’?”, se întreabă ea, subliniind o distorsiune culturală devenită normă.

Cadoul colectiv

Autoarea atinge o rană adâncă, pe care mulți părinți o simt, dar nu o spun: presiunea de a nu fi „părintele care n-a dat”.

În tot acest proces, intenția de recunoștință riscă să se transforme într-o cursă a generozității afișate, în care copilul, și relația reală cu profesorul, rămân pe plan secund.

„Cel mai emoționant cadou e o felicitare făcută de copil, nu o cutie de ciocolată scumpă de la un părinte stresat”, notează ea. Și totuși, profesorii sfârșesc vara cu „o cutie plină de articole nedorite, pe care le petrec luni întregi încercând să le dea altora”.

Ridicolul cotidian: când profesorii primesc chiloți și papuci autoîncălzitori

Într-o colecție delicioasă de anecdote, profesoara amintește de prietena care primea cadou anual... chiloți. Sau de cea care a primit un fier de călcat și un „cadou de nuntă nedorit” de la un copil care nici măcar nu ajunsese în clasă.

Unele obiecte, precum papucii autoîncălzitori, au devenit atât de greu de „plasat” încât au sfârșit ca premii la tombole caritabile.

Ironia supremă? Fiica profesoarei a câștigat tombola și... a ales papucii.

De ce simt părinții nevoia să ofere? Și ce își doresc cu adevărat profesorii?

Răspunsul e în zona subtilă dintre vinovăție, presiune socială și dorința de a fi „părinte bun”. Dar această nevoie de a dovedi aprecierea prin obiecte materiale poate spune, de fapt, mai multe despre nesiguranțele noastre decât despre recunoștință reală.

Majoritatea profesorilor nu își doresc cadouri scumpe sau inutile, ci mai degrabă un gest autentic. O scrisoare scrisă de copil, un desen, un mesaj care spune: „Mi-a plăcut cu dumneavoastră”.

Ce putem învăța din această scrisoare deschisă?

Cadoul nu e o obligație. Dacă vine din presiune, își pierde sensul.

Recunoștința se poate exprima simplu. Uneori, un „mulțumesc” sincer face mai mult decât un coș gourmet.

Profesorii sunt oameni. Și ei simt jenă, disconfort sau nevoia de spațiu. Un val de cadouri nepotrivite nu le aduce bucurie.

Să nu mai transformăm sfârșitul de an într-un test al părinților. Nu e despre noi. E despre copii.

Să le oferim profesorilor ce merită cu adevărat: respect

Această profesoară, cu voce caldă și umor tăios, ne oferă o lecție prețioasă: în loc să transformăm fiecare sfârșit de an într-un festival al cadourilor, am putea face un pas înapoi și să ne întrebăm sincer: Ce simte copilul meu față de această relație? Și cum o pot onora în mod autentic?

Până la urmă, cel mai frumos dar pentru un profesor rămâne un copil curios, atent, deschis și un părinte prezent, implicat, dar sincer.

Așadar, în loc de cană cu „cel mai bun profesor”, poate o scrisoare cu „m-ați făcut să iubesc cititul” ar schimba cu adevărat ziua cuiva.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Daniel David, anunț despre salariile profesorilor: „Un ministru nu poate spune altceva. Este atât ilegal, cât şi imoral”

Nume iubite cândva de părinții români, care au căzut în uitare. Cum a distrus faima destinul unor prenume care erau în vogă în România

O fetiță de doi ani a căzut de la etajul 11, în timp ce se juca cu bunicul ei, în București: „Acum două zile i-am făcut codițe”

Schimbare majoră în liceele din România: Elevii care intră în clasa a IX-a anul viitor vor avea șansa să-și creeze singuri orarul. Marian Staș: „Așa cum e acum la noi acum, nu e la nimeni”

pixel