„Inutile!” Evaluările naționale pentru clasele mici, criticate de profesori și părinți. Ce părere au specialiștii: „Eu aș întreba asta Ministerul!”
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Pe final de an școlar, elevii din clasele primare intră, rând pe rând, în febra evaluărilor naționale. Deși, teoretic, aceste testări nu ar trebui să aducă presiune, scopul lor fiind orientativ, ele sunt tot mai frecvent puse sub semnul întrebării. Părinții le privesc cu scepticism, profesorii semnalează lipsa de coerență, iar specialiștii vorbesc despre o lipsă de utilitate reală.

Primii care dau testele sunt elevii de clasa a II-a, urmați de cei de-a IV-a și a VI-a.

Însă, în loc să clarifice progresul școlar, aceste testări par să genereze confuzie.

„Dacă ceea ce se întâmplă la clasă sau modul în care se învață nu are legătură cu modul în care se construiesc itemii și dacă profesorii nu sunt întrebați ca să coreleze modul în care predau, atunci devin aceste evaluări inutile”, afirmă Ovidiu Pânișoară, specialist în educație, la Digi 24.

El lansează și o provocare către autorități: „În fond, eu aș întreba ministerul dacă se întorc cumva și asupra programelor și a modului în care ar trebui să se facă activitatea didactică”.

CITEȘTE ȘI Începe Evaluarea Națională 2025 pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Ce trebuie să știe părinții copiilor. Anunțul Ministerului Educației

Copiii nu sunt stresați, dar nici nu înțeleg de ce sunt testați

Evaluările nu se finalizează cu note sau calificative, iar copiii, în general, nu resimt presiune.

Problema este că nici nu înțeleg de ce dau aceste teste.

„Fiica mea nu știe exact de ce are evaluare, ce înseamnă și ce urmează după. Nu simte stres, dar e derutată”, spune o mamă din București.

Această lipsă de sens resimțită de elevi vine și din faptul că testele nu aduc un feedback concret, nici pentru ei, nici pentru părinți sau dascăli.

Sunt elaborate de Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație, dar rezultatele nu se traduc în măsuri, ajustări sau sprijin educațional personalizat.

Concluzia specialiștilor: testările trebuie regândite

În lipsa unui sistem care să coreleze evaluările cu predarea de zi cu zi, aceste testări riscă să rămână doar un exercițiu birocratic.

„Evaluările pot fi utile doar dacă rezultatele sunt analizate serios și folosite pentru a îmbunătăți școala, nu doar pentru a adăuga o hârtie în dosar”, spun specialiștii.

Până atunci, însă, mulți profesori și părinți se întreabă dacă nu cumva energia și timpul investite în aceste testări ar putea fi mai bine folosite pentru activități care contează cu adevărat pentru învățarea copiilor.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

„Stai așa...” Remarca jignitoare pe care profesorii o aud an de an de la părinți. Răspunsul unui cadru didactic, sătul de această lipsă de respect, a devenit viral

„Prima oră după școală ar trebui să fie una sacră!” Iată ce ar trebui să faci (și ce să NU faci niciodată) în acest moment critic din ziua copilului tău

Poate copilul meu să lipsească de la școală cu câteva zile înainte de vacanța de vară? Ce riscuri implică această decizie?

„Copilărie, nu pleca!” Melodia lansată pe 1 Iunie care o să-ți „rupă” inima în cel mai frumos mod! Prof. Mirela Paraleu Cicu: „Când îmi vin idei spontane, iese bine de fiecare dată!” / VIDEO

pixel