Vezi versiune Desktop
De ce au nevoie cu adevărat copiii de la părinții lor? Descoperă cele 5 lucruri esențiale care fac diferența în bunăstarea lor!
În general știm că visele urâte apar în timpul somnului REM (fază în care creierul este foarte activ) ajungând să perturbe sau să întrerupă brusc odihna.
Și asta depinde de faptul că creierul, în timpul odihnei, amestecă informațiile dobândite și primite în timpul zilei și conținutul emoțional pe care îl experimentăm, pe diferite niveluri de conștientizare.
În general, ceea ce copilul percepe despre el însuși în visele sale rele este un mare sentiment de neputință și singurătate în fața a ceea ce se întâmplă.
Unele dintre reacțiile tipice la coșmaruri sunt alergarea în patul mamei și tatălui și teama de a adormi din nou, cu compromiterea calității somnului întregii familii.
Astăzi vom propune 3 strategii pe care le poți folosi pentru a-ți ajuta copilul să facă față celor mai mari coșmaruri.
1. Ascultare empatică: verbalizează emoția pe care o surprinzi în ochii lui. Caută o legătură emoțională cu el, fără explicații sau întrebări.
De exemplu, ”Te văd foarte speriat”, ”Chiar nu te așteptai la un astfel de vis”.
În acest fel va putea să înțeleagă ce i se întâmplă și să simtă frica, reglându-i intensitatea. Acest lucru îl va ajuta în timp să se regleze emoțional, recunoscând ceea ce simte.
Pentru că i-ai arătat cum să facă, „acționându-se ca o oglindă”, verbalizând ceea ce simte.
2. Joacă-te cu el (fără a dirija jocul)
Nu-l subestima. Jocul are diverse puteri terapeutice intrinseci, care permit copilului dumneavoastră să se exprime, să găsească soluții și să-și gestioneze emoțiile și multe altele pe care le voi aprofunda.
Prin joacă, copilul tău trăiește de asemenea într-un spațiu mental pe care îl poate "controla".
Această percepție a controlului îi permite să se simtă mai în siguranță și să elaboreze experiențe din viața de zi cu zi, inclusiv ceea ce trăiește noaptea.
A simți că are control și putere asupra a ceea ce face este ceea ce are nevoie. Răsfățați-l cu jocul pe care îl alege, însoțește-l în vânătoarea de monștri sau în construirea unui felinar pentru a alunga coșmarurile. Lumea lui interioară vă va fi recunoscătoare!
3. Povestirea visului dintr-o altă perspectivă (pentru copiii de vârstă școlară)
- Prin întrebări speciale.
Acele întrebări care îi redau copilului controlul și puterea pe care le-a pierdut în coșmar, întărindu-i securitatea și stima de sine. Să luăm câteva exemple:
”Și dacă ai avea o putere magică în vis, pe care ai alege-o? Și atunci ce ai fi făcut?”
”Dacă ai fi putut chema pe cineva să te ajute, pe cine ai fi sunat? Și ce ați fi făcut împreună?”
”Dacă ați fi avut de ales, ce ieșire/instrument/mijloace ați fi avut pentru...?”
Prin aceste întrebări îl ajuți să-și imagineze un final diferit de cel pe care l-a experimentat în vis, un final diferit al unei povești care a mers prost. Îl ajuți cu gânduri, să găsească alternative și soluții la probleme.
Dacă cel mic a avut un vis urât, atunci ar trebui să știi și care sunt cele 3 lucruri pe care ar trebui să nu le faci:
- Dezamorsezi frica și coșmarul copilului:
”Hai, e doar un vis urât, nu s-a întâmplat nimic”. În fața fricii, trebuie să ne simțim văzuți și crezuți. Indiferent de sex și vârstă.
Expresii de genul acesta riscă să devalorizeze sau să slăbească conținutul emoțional pe care copilul îl poartă, și nu-l legitimează în emoția sa și nici nu ne permite să fim percepuți ca ”refugii de siguranță” atunci când este în dificultate.
- Oferi interpretări personale asupra visului
”Cu siguranță înseamnă că...”, ”Va depinde de…”
Este adevărat că creierul nostru ocupă noaptea spațiul pentru a procesa informațiile și conținutul trăit în timpul zilei, mai ales dacă are un impact emoțional ridicat.
Dar este și adevărat că a oferi interpretări sau explicații personale asupra lumii viselor unui copil nu numai că îl încurcă, dar îl pune în situația de a crede că visele lui ”sunt cauzate” în mod determinist de acțiunile pe care le realizează. Ceea ce nu este absolut adevărat și care ar putea genera anxietate suplimentară.
- Te gândești că îmbrățișarea este suficientă
Liniștirea copiilor prin contact fizic blând comunică empatie și apropiere, ne face să ne simțim primiți. Dar de multe ori asta nu este suficient. Mai ales la vârsta școlară.
Asta pentru că în faza lor de dezvoltare, de la vârsta de 6 ani încoace, copiii dezvoltă o gândire mai complexă, mai autonomă și mai puțin egocentrică decât în trecut.
Ei reflectă asupra a ceea ce trăiesc și gândesc. Aceștia se concentrează în mod natural pe compararea colegilor, împărtășirea experiențelor și adresarea întrebărilor. Asigurarea sau soluțiile de la altcineva nu sunt suficiente. Mai întâi trebuie să aibă experiențe în care să se simtă mai în siguranță și mai puternici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Mutarea unui copil de la o...
Indiferent dacă este mic sau...
